ȘtiriTech&IT

Linux 6.16 a fost lansat, dar 6.17 ar putea fi amânat, pentru că Linus participă la o nuntă și o aniversare

Linux 6.16 a fost lansat oficial duminică, 27 iulie 2025. Linus Torvalds, părintele kernelului Linux, a descris finalul ciclului de dezvoltare ca fiind „frumos și calm” și a spus că nu a fost nevoie de o a opta variantă de test pentru această ediție. Versiunea stabilă este acum disponibilă pentru distribuitori, urmând să ajungă treptat la utilizatori prin actualizări. Totuși, Linus avertizează că versiunea 6.17 ar putea fi întârziată din cauza unor obligații personale.

I have multiple family events this August
(a wedding and a big birthday), and with said family being spread not
only across the US, but in Finland too, I'm spending about half the
month traveling.

„Am mai multe evenimente de familie în august (o nuntă și o aniversare importantă), iar cum familia mea e răspândită nu doar în SUA, ci și în Finlanda, voi petrece cam jumătate de lună călătorind”.

Ce aduce nou Linux 6.16

Linux 6.16 vine, în mod obișnuit, cu îmbunătățiri tehnice discrete, dar importante, în special pentru suportul hardware. Majoritatea modificărilor sunt mici ajustări de drivere și corecții pentru diverse arhitecturi, inclusiv procesoare ARM, drivere audio și suport grafic. Pentru utilizatorul obișnuit, aceste detalii rămân în fundal, dar contribuie la stabilitatea și performanța sistemului.

Dacă vrei să instalezi manual Linux 6.16, e bine să fii atent. Kernelul este o parte esențială a sistemului de operare, iar instalarea lui directă poate cauza probleme. Cel mai sigur e să aștepți ca actualizarea să vină automat prin distribuția ta. De exemplu, pe Ubuntu, s-ar putea să apară abia la următorul update important.

Linux 6.17 și… invitațiile la nuntă

Dacă lansarea lui Linux 6.16 a mers ca pe roate, pentru versiunea 6.17 lucrurile ar putea fi mai imprevizibile. Linus Torvalds a anunțat că luna august îl va prinde pe drumuri, între SUA și Finlanda, cu ocazia unei nunți și a unei aniversări importante în familie. Necazul e că va fi plecat exact în timpul „merge window”-ului, perioada de două săptămâni când, de obicei, integrează miile de modificări trimise de programatori în kernel.

Totuși, dacă nu reușește să parcurgă toate modificările trimise de dezvoltatori în timp util, Linus Torvalds ar putea amâna cu câteva zile lansarea primei versiuni de test pentru Linux 6.17. Totu;i, a spus că asta nu înseamnă că va accepta coduri trimise mai târziu decât termenul stabilit. Cei care nu respectă deadline-ul vor trebui să aștepte următoarea versiune, Linux 6.18, ca să-și vadă modificările incluse.

Linux 6.16 a fost lansat fără probleme, iar Linus Torvalds speră ca și 6.17 să meargă la fel de bine, deși vacanțele de familie ne reamintesc că nici măcar kernelul nu scapă de nunți și aniversări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button