LG UltraGear 27GP850-B
De ani de zile, LG este unul dintre competitorii principali în piața de monitoare de gaming. Iar asta nu pare să se schimbe prea curând, cel puțin dacă ne uităm la cel mai nou produs de genul din catalogul brand-ului. LG UltraGear 27GP850-B este un monitor de gaming cinstit, cu o fișă de specificații solidă și mult bang for the buck, deci hai să îl analizăm mai îndeaproape.
Design și construcție
Încep din capul locului cu probabil cel mai plictisitor aspect al acestui monitor: design-ul. Și nu pentru că ar fi urât, ci pentru că este un limbaj de design consacrat de LG și nu avem nimic nou pe acest front. Monitorul este predominant negru, cu excepția unor elemente roșii, mai de gamer așa, pe stand și pe spatele panoului. Am remarcat și apreciat marginile înguste ale ecranului, deci dacă vrei să îți faci un setup cu mai multe monitoare, acesta este o variantă bună.
Standul în sine, însă, e foarte mișto. Îți permite să ajustezi display-ul în cam toate direcțiile (înclinarea, înălțimea și rotirea), și îl poți pune inclusiv în modul portrait, adică 9:16, dacă plănuiești să îl folosești pe post de monitor secundar. Bine, nu văd de ce ai face asta la ce panou bun avem aici, dar ajungem imediat și acolo. Până atunci, standul și carcasa monitorului sunt făcute dintr-un plastic care pare rezistent, atât la șocuri cât și la zgârieturi.
Procesul de asamblare este unul foarte simplu și, dacă ai mai avut un monitor LG în trecut te vei simți ca acasă aici. Mai mult, în cutie găsești și toate cablurile de care ai nevoie (HDMI, DisplayPort, USB și cablul de încărcare) iar în doi timpi și trei mișcări monitorul a fost montat și gata de treabă.
Experiența în utilizare
Boon, acum că am dat asta la o parte, ajungem la lucrurile care chiar contează și anume: cum e să folosești monitorul ăsta? Păi o simplă privire aruncată fișei de specificații ar trebui să ne dea câteva răspunsuri. Așadar, panoul este un IPS de 27 inch și are rezoluție 2K (2560 x 1440), tactat la 165Hz standard și cu posibilitatea de a urca până la 180Hz cu un overclock, timpul de răspuns este de doar 1ms gray-to-gray, exact ce vrei de la un monitor de gaming, iar pe lângă toate astea, LG se laudă că modelul ăsta are acoperire 98% a spectrului DCI-P3, deci culorile vor fi reproduse foarte acurat. Cum se traduce asta în viața reală?
Well, chiar bine. Grație panoului IPS, al ratei de refresh ceva mai mari decât standardul în industrie și al timpului de răspuns foarte bun, efectul de ghosting este aproape inexistent. Am apreciat asta cel mai mult în jocurile rapide, cum sunt shooterele, unde imaginea s-a menținut clară pe tot parcursul sesiunilor lungi de joacă. Nu pot să trec cu vederea și suportul pentru HDR 400, un standard nu strălucit (pun intended) dar unul decent, cu care îți poți face treaba. Nu te aștepta la performanțe de televizor OLED scump, dar dacă alegi să redai conținut HDR (fie că vorbim de jocuri sau filme), imaginea este chiar ok.
În plus, nu contează ce placă video ai în PC sau în laptop pentru că monitorul ăsta suportă FreeSync Premium și este și G-Sync Compatible. Acel „compatible” de la final înseamnă că monitorul nu are hardware-ul dedicat pentru G-Sync instalat, dar a trecut prin testele Nvidia și a fost validat pentru G-Sync, deci nu trebuie să îți faci griji că vei fi lăsat pe dinafară.
Monitorul ăsta poate fi folosit fără probleme chiar și într-o cameră mai luminoasă, grație finisajului mat de pe suprafața display-ului și a strălucirii maxime bune. Caracteristic unui panou IPS, negrul nu e tocmai negru și, noaptea mai ales, poate deveni puțin distracting contrastul ceva mai scăzut decât ce vedem pe alte modele. Totuși, mi-a plăcut să văd uniformitatea foarte bună a iluminării, și deși se poate observa puțin bleed într-unul dintre colțuri pe modelul testat de noi, nu este o problemă deloc mare overall.
Asta se traduce într-o experiență de vizionat filme bună, chiar dacă nu ăsta este focusul acestui monitor. Culorile vibrante și plăcute au ajutat cu siguranță, iar după câteva minute am reușit să mă obișnuiesc cu negrul mai spălăcit. Chestia asta devine o problemă doar în scenele întunecate, dar în tot restul timpului monitorul se vede super ok.
Am fost plăcut surprins și de cât de ușor este să folosești meniul acestui monitor. E o chestie mică, dar una pe care mulți producători o ignoră și aleg să facă meniuri încurcate, cu multe butoane diferite de control pe muchia de jos a panoului, și vă spun sincer că nu înțeleg de ce. Dacă trebuie să trec prin 5 ferestre diferite doar ca să schimb luminozitatea panoului, cel mai probabil o să dau retur monitorul, deci în ochii mei aspectul ăsta este unul destul de important.
Și, așa cum am spus, LG nu dezamăgește. Schema de control e foarte simplă, cu un joystick amplasat în partea de jos care funcționează exact așa cum te-ai aștepta. În plus, toate opțiunile sunt așezate logic și intuitiv, deci la capitolul ăsta avem o mare bilă albă.
Pe spatele monitorului regăsim conectica, altă zonă unde acest LG excelează. Și avem așa: un DisplayPort 1.4 (conexiunea necesară pentru FreeSync sau G-Sync), două HDMI 2.0, un port USB upstream, două porturi USB 3.0 downstream pentru conectat mouse-ul și tastatura spre exemplu, dar și un jack de căști.
Concluzie
Deci, merită să îți iei un LG UltraGear 27GP850-B? Well, răspunsul meu este un „da” categoric. Pentru categoria asta de preț panoul este foarte bun, cu un timp de răspuns extrem de mic și cu o reproducere a culorilor bună. Rata de refresh mai mare decât standardul de 144Hz este binevenită, iar suportul pentru FreeSync și G-Sync fac pachetul încă și mai atractiv.