RSS PaginaDeMediaTECHTech&ITTelefoane

LG lucrează la un telefon transparent

Acum că avem telefoane care pot fi îndoite fără ca ecranul să aibă de suferit, iar bateria să ia foc, producătorii de mobile par că și-au pus ținta pe ceva nou. Ce ar putea fi oare? Ați văzut titlul, așa că vă puteți imagina despre cine și ce este vorba.

LG a înregistrat un brevet încă de prin 2015, dar abia luna aceasta a fost aprobat, motiv pentru care a ieșit la iveală zilele acestea. Brevetul este pentru un dispozitiv ce nu doar că este transparent, parțial, dar mai este și pliabil, acoperind astfel două tendințe care ar trebui să fie foarte populare pe parcursul următorilor ani.

O parte a dispozitivului ar urma să fie compusă dintr-o suprafață parțial opacă, unde s-ar afla componentele care n-au neamuri la fabrica de sticlă, și parțial transparentă, în timp ce partea cealaltă a dispozitivului va avea transparență ajustabilă.

lg telefon transparent lg telefon pliabil

Rezultatul ar fi un telefon/tabletă ce poate deveni transparent după nevoia utilizatorului. Exact care ar fi acea nevoie nu este 100% clar, dar cu siguranță ar arăta foarte frumos și impresionant din punct de vedere tehnologic. Iar toate filmele SF din ultimul deceniu și ceva tot au prevestit apariția ecranelor transparente. Cu siguranță ar face aplicațiile de AR mai interesante, din moment ce imaginea poate fi suprapusă pur și simplu peste realitate, nu peste o înregistrare a sa.

Brevetul pentru acest telefon transparent nu specifică nimic despre când ar putea ajunge pe piață. Cert este că LG nu s-a grăbit să lanseze un telefon pliabil, da barem unul și mai ciudat.

[The Verge]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button