ReviewsLaptopuri

Lenovo ThinkPad X9-14 Aura Edition – un laptop greu de învins, dar ușor de purtat (review)

În ultimele luni, ne-a fost dat să vedem, aici, la Zona, o sumedenie de laptopuri care încercau să surprindă fie prin designuri pompoase, fie prin hardware forțos, dar care, de multe ori, nu reușeau să compenseze compromisurile lor ascunse, precum un sistem de răcire ineficient, un display slab sau un preț greu de justificat.

Ei bine, modelul despre care vom vorbi azi, mai exact Lenovo ThinkPad X9-14 Aura Edition, chiar este unul dintre acele puține modele care se abat de la această regulă și pot spune că m-a surprins în mod plăcut din mai multe puncte de vedere, ceea ce nu mi-e dat să zic prea des despre un laptop de birou uzual, care nu dispune nici măcar de o placă video dedicată sau ceva de genul, care să stârnească gamerul din mine.

Design

Ce-l face, deci, pe X9-14 special? Păi, foarte multe aspecte, dar, ca să le luăm de la exterior spre interior, este un laptop subțire și ușor, cu o greutate de sub 1,30 kg și un aspect ce nu lasă de dorit. Ba chiar mai mult, nu mi-e rușine să zic că e unul dintre cele mai frumoase laptopuri pe care am avut ocazia să pun mâna vreodată, cu un look sleek și dimensiuni reduse, ce-l fac tocmai bun pentru călătorii.

Lenovo Thinkpad X9-14

Chiar nu cred că am avut vreodată de-a face cu un laptop mai subțire decât ăsta, care are o grosime de sub 20 de milimetri, ceea ce e cel puțin impresionant. Ba chiar mai mult, este atât de subțire, încât Lenovo a fost nevoit să creeze o extensie specială pe partea inferioară a laptopului, pe care să poziționeze porturile și ventilatoarele care îi asigură răcirea.

Un lucru pe care țin să-l menționez este faptul că rezistența laptopului nu a fost deloc afectată nici de greutatea sa infimă, nici de faptul că este incredibil de subțire și chiar se simte robust atunci când este folosit. Ba chiar mai mult, poți să-i ridici clapeta cu un singur deget atunci când este pe masă, fără să fii nevoit să-l țintuiești pe loc folosind mâna cealaltă.

Răcirea este foarte bună, fără să fie afectată de subțirimea laptopului, grație celor două ventilatoare din extensia de pe fundul laptopului, pe care se află și porturile USB. Practic, acestea îi permit aerului cald să se disipe atât în jos, cât și în direcția balamalelor laptopului, sub display, menținând, așadar, temperaturi acceptabile pentru o experiență optimă de utilizare.

Lenovo Thinkpad X9-14

Touchpad-ul din sticlă este suficient de mare și plăcut la atingere, același lucru îl pot spune și despre tastatură, care vine echipată cu un backlight LED care își face treaba în mod eficient, iar cursa de 1,35 mm este una ideală. Ce mi se pare ciudat la ea, totuși, mai ales din moment ce avem de-a face cu un model din seria ThinkPad, este lipsa TrackPoint-ului, cunoscut și drept „The Nipple”, acel buton mic și roșu din mijlocul tastaturii, specific laptopurilor din serie. Csf, n-ai csf.

Display-ul este un OLED superb de 14 inch, la rezoluție 2880x1800p sau 2.8K, cu o rată de reîmprospătare a cadrelor de 120 Hz. El vine cu o tonă de certificări, precum DisplayHDR 600 și TÜV Rheinland Certified Low Blue Light, care denotă calitatea superioară a acestuia și, pe deasupra, mai este și capacitiv, deci poate fi folosit ca o tabletă după bunul plac.

Camera ce se află deasupra acestuia este una dintre cele mai bune cu care am avut vreodată de-a face la un laptop, și zic asta pentru că nu e o cameră obișnuită, ce înregistrează imaginea la 1920x1080p, ci la rezoluție 4K, deci se va descurca mult mai bine în taskuri precum meetinguri și conferințe online decât majoritatea camerelor de laptop cu care am interacționat până acum. Ea are și suport Windows Hello, cum era de așteptat, dar îi lipsește întrerupătorul fizic de pe șasiul laptopului, care, pentru mine, a devenit un must-have pentru orice device de acest fel.

Lenovo Thinkpad X9-14

Tot pe partea de multimedia avem cele două difuzoare uriașe, certificate Dolby Atmos, care se aud excelent. Fie că ai de gând să asculți muzică sau să te uiți la seriale de pe laptop, sunetul este suficient de puternic și de clar ca să-ți ofere o experiență plăcută. Apreciez enorm modul în care Lenovo a reușit să implementeze un sistem de sunet bun pe acest laptop, fără să fie împiedicat de dimensiunile liliputane ale acestuia, dovadă clară a atenției și minuțiozității cu care a fost gândit acest model.

Dacă până acum m-am declarat mulțumit, totuși, de toate aspectele laptopului, a venit momentul să trecem și la singurul aspect care chiar m-a dezamăgit, și anume conectica. Așa cum am menționat și înainte, Lenovo a implementat o extensie specială pentru răcire și conectică, pe care se află doar două USB-C-uri cu suport Thunderbolt 4, un HDMI 2.1 și un jack combo pentru căști și microfon.

Lenovo Thinkpad X9-14

Ce-i drept, suprafața de lucru pe care au avut-o la dispoziție este destul de limitată, de doar câțiva centimetri, dar tot consider că puteau să îndese acolo un USB-A, care ți-ar fi permis să conectezi periferice convenționale la el, ce nu dispun de Bluetooth sau vin cu un dongle clasic.

Pe partea de conectică wireless, totuși, X9-14 nu m-a dezamăgit și vine echipat cu WiFi 7 și Bluetooth 5.4, standarde tocmai bune pentru un laptop de genul ăsta, care chiar necesită viteze rapide pentru o eficiență sporită.

Specificații Tehnice

Și acum, că am terminat de vorbit despre cum se prezintă el la exterior, eu zic că a venit momentul să vă spun și cu ce vine echipat sub capotă. Procesorul ales de Lenovo este un Intel Core Ultra 7 258V, cu 8 nuclee, 8 fire de execuție și o frecvență maximă de 4.8 GHz în Max Turbo, GPU integrat Arc 140V și NPU capabil de 47 TOPS, care se ocupă de task-urile AI.

Lenovo Thinkpad X9-14

Avem și 32 GB de memorie LPDDR5X, la 8.533 MT/s, adică mai mult decât suficient pentru orice ți-ai dori, atât pe partea de entertainment, cât și pentru productivitate. SSD-ul din dotare este un M.2 NVMe de 1 TB, dar există și varianta X9-14 cu până la 2 TB, pentru cei care au nevoie de spațiu de stocare suplimentar.

Avem aici și o baterie de 55 Wh, care, în combinație cu adaptorul de 65 W oferit de Lenovo, poate să se încarce de la 0 la 80% în aproximativ o oră și, în testele noastre, a reușit să ofere o autonomie de 10 ore de utilizare continuă, ceea ce este excelent pentru un laptop care nu dispune de procesor Snapdragon.

De asemenea, trebuie să menționez și particularitățile specifice modelelor Aura Edition, cum este și acesta, care pun la treabă NPU-ul și îți optimizează atât experiența generală de folosire a laptopului, cât și modul în care îl utilizezi pentru muncă, în particular.

Lenovo Thinkpad X9-14

Avem, deci, Shield Mode, care îți sporește nivelul de siguranță atunci când lucrezi remote în timpul unei deplasări și te afli, să zicem, într-un aeroport sau o cafenea. Cum reușește să facă asta? Păi, atunci când laptopul detectează că cineva se uită peste umărul tău, pe ecran, te va atenționa și va activa în mod automat VPN-ul, reușind în acest fel să te protejeze de orice fel de atac, fie el fizic sau virtual. La fel de util este și Attention Mode, care îți pune notificările pe mute în timp ce lucrezi și îți restricționează accesul la website-uri care îți pot distrage atenția.

Collaboration Mode este folosit pentru calibrarea automată a webcam-ului pentru conferințe online, iar Power Mode pentru optimizarea consumului de energie al bateriei, în caz că vrei să storci și ultima picătură de autonomie pe care ți-o pune X9-14 la dispoziție. Și, nu în ultimul rând, avem Wellness Mode, care ajustează luminozitatea ecranului pentru a avea un efect minim asupra ochilor și te anunță dacă stai prea cocoșat în fața display-ului sau dacă nu te-ai mai ridicat de pe scaun de mult timp.

Lenovo Thinkpad X9-14

Așa cum am spus, în teorie, toate aceste funcții sună bine, cel puțin pe hârtie, dar nu știu cât de folositoare sunt ele, pentru că nu sunt genul de utilizator care să simtă nevoia să le folosească. Nu mi se întâmplă prea des să lucrez din aeroport, nu simt nevoia unei calibrări automate a webcam-ului pentru apeluri video și consider că pot să-mi setez luminozitatea ecranului și să mă ridic de jos atunci când mă doare spatele, fără un software AI care să-mi spună să fac asta.

Ce-i drept, asta nu înseamnă că nu există o categorie de utilizatori pentru care aceste funcții sunt perfecte și utile, motiv pentru care n-am cum să nu apreciez implementarea lor de către Lenovo, chiar dacă nu-mi imaginez niciun context în care le-aș folosi, cel puțin în viitorul apropiat.

Teste Sintetice

Lenovo ThinkPad X9-14 vine echipat atât cu hardware, cât și cu software puternic, dar cum se traduce asta în performanțe atunci când este pus la treabă? Păi, nu așa de bine pe cât m-aș fi așteptat și chiar pot spune că am fost puțin dezamăgit de rezultatele acestuia în testele sintetice.

Lenovo Thinkpad X9-14

Primul test pe care l-am rulat a fost Cinebench 2024, în care am obținut un scor de 523 de puncte Multi-Core și 113 Single-Core. Scorul Single-Core a fost unul bun, dar cel în Multi-Core chiar a lăsat de dorit, fiind cu mult mai mic decât cel al procesoarelor din aceeași categorie de preț ale competitorilor din tabăra roșie sau chiar decât cel al generației anterioare de la Intel.

În Cinebench R23, lucrurile nu au stat mai bine, cu 9.066 de puncte Multi-Core și 1.921 Single-Core. Situația este aceeași ca și în cazul lui Cinebench 2024, cu un scor foarte bun de Single-Core și dezamăgitor în Multi-Core.

În Geekbench 6 am obținut 10.590 de puncte Multi-Core și 2.717 Single-Core, iar în PCMark 10, scorul total a fost de 6.846 de puncte. Da, per total, nu pot spune că am fost impresionat de forța brută a laptopului, dar el nici nu a fost gândit pentru asta.

Lenovo Thinkpad X9-14

Vedeți voi, Core Ultra 7 258V nu este un procesor optimizat pentru performanțe uriașe, care să spulbere benchmark-urile și să rupă în două pe genunchi task-urile complexe, ci este mai mult un jack of all trades, care să se descurce suficient de bine în muncă, dar și să ofere o autonomie sporită, ceea ce și reușește să facă, motiv pentru care n-am cum să consider rezultatele slabe în Multi-Core un minus neapărat.

Din acest punct de vedere, totul ține strict de ceea ce își doresc potențialii clienți de la laptopul lor și de modul în care au de gând să-l folosească. Da, X9-14 nu o să se descurce prea bine în gaming, să zicem, deci dacă nu ai de gând să joci doar Hearthstone și alte jocuri light-weight de acest gen pe laptop, eu zic să te orientezi spre alt model.

Concluzii

Consider că, până în acest punct, ați reușit să vă dați seama care sunt atât punctele forte, cât și cele slabe ale acestui laptop și de ce am spus la începutul materialului că am fost surprins de el și de ceea ce are de oferit. Pe bună dreptate, zic eu, și sper ca și voi să-mi împărtășiți opinia.

Lenovo Thinkpad X9-14

Da, nu este cel mai puternic, dar compensează printr-o sumedenie de alte aspecte care îl fac un top choice pentru cei care sunt în căutarea unui nou device pentru munca de birou sau călătorii. Și acum ajungem la un alt aspect foarte important, și anume, prețul.

În magazinele de la noi, varianta cu 2 TB se găsește la puțin peste 12.000 de lei, un preț măricel, dar care reflectă perfect nivelul de calitate al lui ThinkPad X9-14. Totuși, dacă nu sunteți atât de pretențioși și nu vă deranjează dacă laptopul vostru vine echipat cu un procesor marginal mai slab sau un spațiu de stocare ceva mai mic, o să găsiți și variante considerabil mai ieftine, pentru cei care au un buget mai restrâns.

Ce-i drept, prețul este mare, dar nu cred că veți găsi laptopuri atât de bine construite, echipate cu panouri OLED și tehnologii de ultimă oră, la prețuri mai mici decât cele oferite de Lenovo. Tocmai de aceea, ThinkPad X9-14 primește o recomandare din partea mea.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button