Creatorii lui Legend of Grimrock se pregătesc pentru Druidstone
Vă plac druizi? Vă plac pietrele? Atunci probabil v-ați uitat la mult Asterix când erați mici. În orice caz, studioul Ctrl Alt Ninja, format din foști membri ai Almost Human, anunță data de lansare pentru Druidstone The Secret of the Menhir Forest.
Jocul va sosi în ziua de 15 mai, iar contrar așteptărilor, nu este pur și simplu Legend of Grimrock 3. Este un joc destul de diferit, la care veți controla câțiva eroi, din perspectiva unei camere plutitoare în cer, pe parcursul unei campanii de singleplayer la care explorați o pădure misterioasă în căutarea unui druid. Aveți parte atât de bătălii, cât și de puzzle-uri, pe care le veți rezolva folosind un sistem de joc pe ture.
Dezvoltarea propriu-zisă a lui Druidstone, sau cel puțin a tehnologiei sale, a început la Almost Human, după care a fost mutată la Ctrl Alt Ninja, studioul principal ocupându-se acum cu… nimic, pur și simplu nu a mai scos vreun cuvânt de vreo doi ani de zile.