Lawbreakers va fi gratuit în acest week-end

Cine n-a apucat până acum să joace LawBreakers mai are încă o șansă să o facă fără să cumpere jocul.
Studioul Boss Key anunță că între 9 și 12 noiembrie va fi organizat un nou eveniment în cadrul căruia veți putea să jucați după bunul plac LawBreakers. FPS-ul de multiplayer va fi disponibil gratuit prin Steam în această perioadă, iar cei care vor dori să continue aventura vor putea să îl cumpere la jumătate de preț. În mod normal, fără achiziție, nu va rămâne atașat de contul vostru după ce se termină această perioadă.
LawBreakers n-a avut succesul la care Cliff Bleszinski spera. În ciuda unui beta test cu ceva succes, a ajuns să aibă un număr foarte redus de jucători în doar câteva săptămâni, având doar 45 de jucători activi pentru ultimele 24 de ore. Asta deși jocul în sine nu este rău, aducând câteva elemente de gameplay grozave. Mobilitatea în gravitație redusă și importanța păstrării impulsului în mișcare îl fac o experiență categoric diferită față de noul Unreal Tournament sau Quake Champions. Faptul că a dat impresia iniția de a fi încă o clonă de Overwatch cu siguranță nu i-a fost de folos.