Știri ITRSS PaginaDeMedia

Ce am putut vedea în evenimentul de lansare al Windows 11?

Hai să începem cu începutul și prima chestie, că de-aia am zis mai înainte că e Windows 11 fără whatever, pour le connaiseurs, adică pentru cei care au văzut clipul nostru de pe Playground în care am instalat acel ISO leakuit pe net, chiar se cheamă Windows 11. Și a două chestie, este că rămâne cum am stabilit, adică ceea ce am arătat noi zilele trecute pe Playground cam aia e, adică Microsoft nu ne-a făcut de „cacaoa” prezentând altceva decât am arătat în acel video.

Aceeași interfață pe care am văzut-o deja

Deci noul Windows se cheamă 11, interfață este aia pe care am arătat-o și noi și funcțiile noi sunt în mare aceleași despre care am vorbit și noi. Da, acel ISO chiar a fost a giant leak, atât de gigant încât înțeleg de ce unii pe aici prin comentarii speculau că poate nu a fost atât de accidental, și nu ai cum să nu te gândești la cât hype și câtă reclamă gratis a primit noul Windows grație acelui leak. Oricum ar fi fost eu mă bucur că am reușit să punem mâna pe el și să vedem în avanpremieră what’s what. Dar acum putem recapitula pe repede înainte cum arată și ce face noul Windows 11 în mod oficial.

Cea mai evidentă chestie este simplificarea interfeței care acum este mai aerisită și mai elegantă și avem un nou magazin de aplicații, acel Windows Store. Se pare că asta este direcția pe care Apple a ghicit-o demult, mai sunt îmbunătățiri la performanță și multitasking și nu în ultimul rând, Windows 11 va include suport pentru a rula aplicații de Android. That’s a big one! Ăsta este viitorul: Microsoft nu avea cum să nu facă asta, în condițiile în care nici măcar nu beneficiază de un ecosistem închis și proprietar cum este cazul Apple. Dar e limpede că asta este trendul. Estetic vorbind, ați remarcat și voi probabil că acum butonul și meniul de start s-au mutat pe mijloc, și așa cum spuneam și noi în clipul de pe Playground, multe dintre funcțiile și ideile defunctului Windows 10X au fost integrate în mothership, în OS-ul mare.

Și tot acolo ziceam că Windows 11 seamănă al dracului de tare cu macOS, Chome OS sau diverse distribuții de Linux. Este un omagiu ceva, dar oricum era și cazul să treacă la un aspect mai modern și mai aerisit. Sunt convins că noul aspect nu va fi pe placul tuturor, asta e, nu poți să-i mulțumești pe toți, mie îmi place cum arată, și mai mult îmi place și faptul că seamănă cu cele menționate mai înainte pentru că îmi sunt foarte familiare. Mă refer inclusiv la marginile alea rotunjite de care văd că se face atâta caz, și care iată, acum nu ne mai violează fiorul estetic, pen’ că-s rotunjite.

Noul Windows va include și light și dark mode care cică vor arată mult mai bine, bun de știut, dar mai important este că am primit și răspunsuri la întrebări mult mai presante legate de performanță și update-uri. Microsoft zice că update-urile vor fi cu 40% mai mici ca dimensiuni (Hallelujah!) și că vor rula în background, iar eu sper că asta să însemne că Windows 11 nu te va mai f… deranja în plin proces de lucru.

Hai la aplicații neamule!

De asemenea cică Teams va fi inclus default în varianta consumer, în taskbar, iar Skype zboară din schemă și ai până și un buton universal de mute care să taie microfonul de pe toate aplicațiile din sistem. Asta cu Teams… nu știu ce să zic, face parte probabil din strategia mai largă Microsoft de a-și împinge în sistemul de operare diverse alte servicii din portofoliul propriu, chestie despre care am mai vorbit aici pe canal.

Despre integrarea mai strânsă cu Xbox am vorbit, ca fiind previzibilă, de exemplu Auto HDR de pe Xbox Series X și S va fi acum și pe Windows 11, la fel și Xbox Game Pass, grație unui Xbox App la care cică se lucrează de luni de zile, iar asta include și Xcloud, așa încât să poți face stream cu jocuri din cloudul Microsoft. Așadar vedem o integrare, o închegare mult mai strânsă a diferitelor componente din ecosistemul Microsoft, și jur că mi se pare un now or never. Dacă nu o făceau acum, cred că ar fi rămas serios în urmă.

Windows 11 Hands-On Early

Și ultimul dar nu cel din urmă, este magazinul de aplicații. Acel Windows Store și suportul pentru aplicațiile Android pe Windows. Cu alte cuvinte, magazinul va găzdui și aplicații care nu se regăseau în mod tradițional pe Windows, de la Adobe sau din astea de Android, gen Tik Tok sau Instagram. Și ca să fie treaba treabă, Nadela i-a scăpat și un cot în gură lui Tim Cook, spunând textula „Windows a fost indotdeauna de partea suveranității creatorilor„, hauoleu, adică Microsoft nu va vămui dezvoltatorii care își pun aplicațiile în magazinul lor, față de Apple, și că respectivii dezvoltatori își vor putea folosi liber propriile lor sisteme de plată și monetizare.

Windows 11, androizii și data de lansare

În ceea ce privește aplicațiile de Android, Microsoft s-a împrietenit cu Amazon pentru treaba asta: văd că este un fel de hora unirii, de pupat Piața Independenții, un mare cor de armonie și bună înțelegere, mai că-mi vine să cânt simfonia a noua. Windows 11 va folosi o tehnologie de la Intel și anume Bridge ca să facă să se întâmple treaba asta.

Când? Well, nu știm încă. Cică în curând, pentru că Microsoft nu a anunțat încă o dată oficială de lansare, dar ceva foarte, foarte important tot ne-au spus: și anume că 11 va fi un upgrade gratuit pentru Windows 10… în această vară! Wow, that’s also big. Iar ca standalone, ca sistem independent, se pare că va fi disponibil prin Octombrie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Te-ar mai putea interesa si
Close
Back to top button