Telefoane

realme GT 2 Pro este flagship-ul care oferă un display AMOLED la rezoluție 2K

Seria a fost lansată în Europa

realme a început să capteze atenția publicului grație telefoanelor sale accesibile, dar puternice. Astăzi vorbim puțin despre lansarea seriei GT 2 în cadrul MWC 2022. Sunt telefoane robuste și puternice, însă realme GT 2 Pro este cel care fură ochii publicului datorită caracteristicilor sale hardware.

realme GT 2 Pro este pus în mișcare de procesorul Snapdragon 8 Gen 1. Acesta este realizat în procesul de fabricație de 4nm, folosind prima arhitectură ARM v9 din lume şi oferind performanțe cu până la 30% mai mari. Are și un sistem de răcire îmbunătățit, care disipă mai eficient căldura eliminată de procesor, scăzând temperatura cu 3 grade Celsius.

Modelul vrea să ofere un display superior cu tehnologie LTPO 2.0. Avem de-a face cu un ecran 6.7 inch AMOLED la rezoluție 2K. Se numește Super Reality Display și are o luminozitate maximă de 1400 de nits, fiind acompaniat de o rată de refresh de 120Hz, supoert HDR10+ și un contrast 5.000.000:1. De asemenea, pentru o economie inteligentă de energie și confort în timpul utilizării, ecranul dispune de 10.240 niveluri individuale de luminozitate care se ajustează automat în funcție de mediul înconjurător. 

Cu tehnologia LTPO 2.0, ecranul Super Reality poate ajusta automat rata de refresh de la 1 la 120Hz și poate oferi o autonomie de până la 1.7 ore în plus, comparativ cu un display de 120Hz non LTPO. În acelaşi timp, modul GT 3.0 oferă și un input touch de 1000 Hz. realme GT 2 Pro a primit cel mai mare scor posibil pentru calitatea ecranului de la DisplayMate, rating-ul A+, fiind totodată protejat de Gorilla Glass Victus.

realme gt 2 pro specificatii

Ce caracteristici foto are realme GT 2 Pro?

realme GT 2 Pro dispune de un sistem triplu de camere care include prima cameră ultra wide de 150 de grade și o cameră cu micro lentile de 40x. Camera principală este de 50MP și folosește senzorul Sony IMX766, cu toate funcțiile PDAF și OIS. IMX766 vine atât cu stabilizare optică, cât și cu stabilizare digitală de imagine. Stabilizarea optică a imaginii este folosită pentru fotografii, în timp ce stabilizarea digitală este destinată clipurilor video, pentru a compensa mișcările mâinii.

În plus, camera ultra wide de 150 de grade poate oferi panorame extreme cu o creștere cu 278% a câmpului vizual, în comparație cu o camera obișnuită de 84 de grade deschidere. O astfel de cameră necesită și un soft dedicat, realme utilizând astfel un profil de tip fisheye pentru a putea realiza fotografii unice. Camera cu micro lentile de 40x permite să experimentați lumea din jurul vostru într-un mod cu totul nou. Cu o adâncime a imaginii de 4 ori mai mare și cu posibilitatea de a vă apropia de subiect extrem de mult, camera va realiza fotografii macro spectaculoase și va realiza acest lucru folosind un sistem de focalizare mult mai rapid.

realme GT 2 Pro

Interfață și sistem de operare

Interfața realme UI 3.0 este bazată pe Android 12 și oferă noi pictograme 3D, un design Fluid Space, precum și funcții de confidențialitate îmbunătățite, cum ar fi un control mai bun  al permisiunilor aplicațiilor sau ascunderea locației. Noua interfață realme UI 3.0 oferă un aspect mai modern, o simplitate în utilizare și securitate sporită. În plus, realme promite 3 ani de actualizări majore ale sistemului de operare și 4 ani de update-uri de securitate pentru noua serie GT 2. 

Un design eco-friendly

Optând pentru sustenabilitate, carcasa lui realme GT 2 Pro este realizată din copolimer LNP ELCRIN de la SABIC, certificat ISCC+. Este o carcasă cu trei opțiuni de culoare, prietenoasă cu mediul, cu o amprentă CO2 mai redusă. În comparație cu materialele bazate strict pe petrol, acest biopolimer generează cu 2kg mai puține emisii de carbon pentru fiecare kilogram de material produs. Mai mult, sursa materialelor pe bază biologică ale SABIC sunt derivate din deșeuri sau reziduuri de biomasă care nu concurează cu lanțurile alimentare, cum ar fi uleiul brut și uleiurile vegetale hidrotratate.

Fiind un flagship, realme GT 2 are aceleași dotări tehnice precum realme GT 2 Pro, inclusiv design-ul, bateria, interfața și memoria RAM. În schimb, oferă un ecran E4 AMOLED de 120Hz, procesor Snapdragon 888 5G cu sistem de răcire Stainless Steel Vapor Cooling Plus.

realme GT 2 si GT2 Pro vor fi disponibile în România la precomandă începând cu data de 15 Martie.
realme GT 2 va avea un pret ce porneşte de la 2.299 Lei, în timp ce varianta GT2 Pro va fi disponibilă la preţul de 3.499 Lei.

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button