Auto

Lada lansează o Dacia Logan MCV electrică!

Industria auto se îndreaptă cu pași repezi spre un viitor full-electric, dar asta nu înseamnă că toți producătorii reușesc să fie și inovatori. Printre cei care nu pare că se strofoacă prea tare îi regăsim pe cei de la Lada. Producătorul auto rus se confruntă cu probleme de aprovizionare destul de mari în urma războiului, ceea ce înseamnă că trebuie să improvizeze. Și cine nu și-a dorit mereu o Dacia Logan MCV din 2004 cu motor electric?! Iar dacă se întâmplă să vrei ceva atât de specific, poți încerca noua Lada e-Largus.

Ca și un mic context, în urma situației recente, producătorul a rămas fără multe dintre componentele necesare asamblării unei mașini moderne, astfel au lansat modelul Granta în 2022 fără ABS și airbag-uri. Iar după o astfel de minune inginerească, era și normal să pășească în zona electrică. Iar cu o experiență circa inexistentă, au prezentat un prototip de wagon electric. Că acest wagon se întâmplă să fie lansat de Dacia acum aproape 20 de ani, este cu totul altă poveste.

Lada e-Largus va fi disponibilă în trei variante

Lada e-Largus Dacia Logan MCV electricaÎn fine, noua Lada e-Largus folosește platforma B0 dezvoltată de Renault și Dacia. Aceeași platforma care a stat și la baza lui Duster, dar și a altor modele precum Nissan Kicks, Mahindra Verito Vibe și Lada Xray. Iar dacă vă întrebați unde încap într-un MCV bateriile electrice, se pare că rușii le vor instala cumva în podea. În plus, vor include și un port CCS cu încărcare rapidă. Din păcate nu am primit mai multe specificații, dar publicațiile rusești vorbesc despre opțiuni cu cinci și șapte locuri, cât și un model de tip cargo.

Cei de la Lada au anunțat că anul viitor ne vor prezenta o întreagă flotă de prototipuri. Acestea urmează să fie supuse unor teste de validare, iar odată trecute, noua Dacia Logan MCV electrică va putea fi lansată. Ținând cont de tot ce se întâmplă în acest moment pe plan extern și de faptul că producătorul este la prima aventură în lumea EV-urilor, realist ne-am putea uita la o lansare oficială undeva prin 2024.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, dar drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Back to top button