TECH

Kingston lansează A1000, un SSD entry-level de tip NVMe PCIe

Kingston A1000: Gen 3.0 x2 PCIe NVMe SSD pentru notebook-uri și desktop-uri. De două ori mai rapid decât SSD-urile SATA, dar la un preț similar cu acestea.

Kingston Digital, Inc., divizia afiliată de memorii flash a Kingston Technology Company, Inc., anunță lansarea SSD-ului A1000 PCIe NVMe™. Unitatea M.2 este primul SSD PCIe NVMe entry-level destinat consumatorilor, construit pe arhitectură 3D NAND. A1000 oferă o performanță de două ori mai bună decât unitățile SATA, dar au un preț similar cu acestea.

Construcția unilaterală a M.2 2280 (22mm x 80mm) face A1000 ideal for notebook-uri și sisteme care au un spațiu limitat. Unitatea PCIe NVMe este dotată cu o interfață Gen 3.0 x2, un controller Phison 5008 cu patru canale și memorie Flash 3D NAND. Kingston A1000 aduce o performanță de două ori mai mare decât SSD-urile SATA cu viteze de citire/scriere1  de până la 1500MB/s și 1000MB/s ce oferă un timp de răspuns exceptional și o latență ultra-joasă.

Conceput pe baza memoriei Flash cu arhitectură 3D NAND, A1000 este mai sigur și mai durabil decât un hard disk și de două ori mai performant decât un SSD SATA. Acum le putem oferi clienților performanțele unui PCIe la un preț aproximativ egal cu un SSD SATA, a spus Tony Hollingsbee, SSD Business Manager al Kingston EMEA.

A1000 este disponibil cu variante de capacități de 240GB, 480GB și 960GB2 și beneficiază de o garanție de 5 ani, suport tehnic gratuit și durabilitatea specifică Kingston.

 

Autor

  • Măriuca Mihăilescu

    Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button