TECHPCTech&IT

Noile SSD-uri Kingston Fury Renegade vor fi dotate cu radiatoare

Kingston a anunțat cea de-a doua generație de SSD-uri Fury Renegade, iar marea noutate a acestei lansări este includerea unui radiator. Noile modele vin în format M.2 2280 și folosesc interfață PCIe 4.0 NVMe, iar radiatorul are scopul de a menține viteze maxime pe o perioadă cât mai îndelungată și temperaturile în frâu.

Kingston Fury RenegadeFolsindu-se de toată lățimea de bandă oferită de interfața PCIe 4.0, SSD-urile Kingston Fury Renegade ating viteze de până la 7.300MB/s la citire și 7.000MB/s la scriere. Aceste viteze le plasează într-o poziție foarte bună în clasamentul mediilor de stocare rapide și doar modelele PCIe 5.0 se pot mândri cu performanțe mai mari. Noua generație vine în patru variante de capacitate de stocare: 500GB, 1TB, 2TB și 4TB.

Partea faină la SSD-urile Kingston Fury Renegade este că radiatorul este destul de slim și nu trebuie înlăturat atunci când este montat într-un PlayStation 5. Radiatorul în sine este fabricat din aluminiu și grafen, este negru mat și are un design industrial. O adiție plăcută în line-up de produse al celor de la Kingston, care va deveni fără doar și poate un model extrem de popular la fel ca și reprezentanții generației precedente.

Kingston Fury Renegade – Specificații complete

Format M.2 2280
Interfață PCIe 4.0 x4 NVMe
Capacitate de stocare 500GB, 1TB, 2TB, 4TB
Controller Phison E18
NAND 3D TLC
Citire / scriere secvențială 500GB – 7.300 / 3.900MB/s
1TB – 7.300 / 6.000MB/s
2TB – 7.300 / 7.000MB/s
4TB – 7.300 / 7.000MB/s
Citire / scriere aleatorie 4K 500GB – 450.000 / 900.000 IOPS
1TB – 900.000 / 1.000.000 IOPS
2TB – 1.000.000 / 1.000.000 IOPS
4TB – 1.000.000 / 1.000.000 IOPS
Rezistență (numărul total de octeți scriși) 500GB – 500TB
1TB – 1PB
2TB – 2PB
4TB – 4PB
Consum de energie 500GB – 4.1W
1TB – 6.3W
2TB – 9.9W
4TB – 10.2W
Temperatura de funcționare 0°C – 70°C
Dimensiuni (fara radiator) 80 x 22 x 3.5mm
Dimensiuni (cu radiator) 80 x 23.67 x 10.5mm
MTBF 1.800.000 de ore
Garanție Garanție limitată de 5 ani

 

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button