
Chiar dacă platformele actuale de la Intel și AMD sunt pe piață de ceva vreme, mulți au ales să mai aștepte. Fie că este din motive financiare, ori din cauza problemelor de stabilitate pe care încă le au platformele noi, cererea este încă mare. Așa că am pus mâna pe un kit de Kingston FURY Beast DDR4 RGB Special Edition: 32 de giga, frecvență și latențe foarte bune, arată bine și au iluminare RGB, iar toată distracția te costă vreo 500 de lei. Așa că haideți să aruncăm o privire la ceea ce-ar putea fi unele dintre ultimele module DDR4 pe care le testăm pe ZONA.
Înainte ca memoria DDR5 să acapareze piața complet și să devină mai accesibilă, vreau să fac și ceva ce n-am mai făcut până acum. Cu ajutorul lui Tudor, am pus mâna pe o platformă ceva mai slăbuță. Am lăsat de-o parte 5950X-ul uzual pentru o configurație formată dintr-un procesor Intel Core i3-12100 cu placă de bază B660 și o placă video AMD Radeon RX 580 4GB. Adică genul de sistem pe care se prea poate să-l aveți mulți dintre voi pe acasă și în care o investiție de circa 100 de euro nu sună deloc rău, acum, pe final de viață.
Kingston FURY Beast DDR4 RGB Special Edition este un kit format din două module, fiind disponibil în două versiuni, de 3200MT/s și 3600MT/s. Nu se vor a fi niște memorii high-end, fiind disponibile doar în module de câte 8GB sau 16GB cu kit-uri de până la 32GB precum cel despre care discutăm astăzi. Latențele sunt cuprinse între CL16 și CL18 în funcție de kit-ul ales, iar pentru azi am pus mâna pe flagship-ul acestei serii:
- Kingston FURY Beast DDR4 RGB Special Edition 32GB (2x 16GB) DDR4-3600 18-22-22-39 1.35V
Capacitate | 32GB (kit dual-channel) |
Viteză | DDR4-3600 |
Latență | CL18-22-22-39 |
Tensiune | 1.2V |
Tensiune OC | 1.35V |
Înălțime modul | 45.8 mm |
Iluminare RGB | Da |
Profil performanță | XMP 2.0 |
Modulele de memorie sunt acoperite de niște radiatoare albe, cu o formă asimetrică ce le oferă un aspect mai îngrijit. Deasupra radiatorului alb, regăsim o baghetă de iluminare RGB care străbate modulul de la o margine la alta. În cel mai înalt punct al său, modulul de memorie are o înălțime de numai 45.8mm, astfel nu cred că va interfera cu niciun cooler de răcire pe aer.
Mai contează ce memorie DDR4 cumperi?
Acum că sunt mai ieftine ca niciodată, mulți utilizatori vor începe să ignore specificațiile în favoarea prețului. Așa că unii s-ar putea trezi cu un kit de memorie inferior, dar oare merită diferența până la un set precum Kingston FURY Beast DDR4 RGB Special Edition? Păi, haideți să vedem. Am realizat câteva teste, am folosit modulele și la setările de fabrică (DDR4-2400), dar și cu profilul XMP (DDR4-3600) activat. Testele au fost realizate în AIDA64 Extreme, 7Zip și două jocuri, Counter-Strike: Global Offensive și Forza Horizon 5.
În AIDA64 Extreme am realizat testele de citire, scriere și latență pentru a arăta diferențele dintre cele două profiluri de performanță. Prima dată am rulat la 2400MT/s și am obținut 35.406 MB/s la citire și 34.811 MB/s la scriere cu o latență de 79.9 ns. Odată activat profilul XMP, vitezele au urcat la 49.570 MB/s citire și 52.026 MB/s, însă latența nu s-a modificat, în ciuda vitezei superioare. Aceasta este o idee mai mare, dar la numai 81.2 ns nu putem spune că este o creștere pe care s-o putem măcar observa în viață de zi cu zi. În schimb, vitezele mai mari vor asigura o navigare mai rapidă prin sistemul de operare, în timp ce unele aplicații vor funcționa ceva mai rapid.
Una dintre aplicațiile care vede câteva îmbunătățiri între cele două setări ale memoriei este 7Zip. Am realizat un test cu benchmark-ul integrat, iar la setări JEDEC am înregistrat 37.397 GIPS. Trecerea la profilul XMP a adus cu ea și o creștere de circa 8%, astfel rezultatul a urcat la 40.394 GIPS. Dar ăsta este cazul lui 7Zip, întrucât unele softuri pot vedea îmbunătățiri mai mari, ori unele mai mici. Povestea se traduce însă și în gaming, unde am încercat un joc esports foarte cunoscut și un AAA popular care folosește multă memorie RAM.
În Counter-Strike: Global Offensive am setat totul la High și am rulat la rezoluție 1080p. Media de FPS cu setările din fabrică ale memoriilor a fost de 263 cadre pe secundă. Sincer, aici mă așteptăm să văd poate cea mai mare diferență din toate testele, dar cu o creștere de numai cinci cadre până la o medie de 268 FPS, nu pot spune că sunt neapărat fericit cu rezultatele.
După care am trecut la Forza Horizon 5, că cine știe, poate consumul mai mare de RAM are vreun impact pozitiv. Din nefericire, rezultatul a fost același. Bine, asta cel puțin la suprafață, întrucât o privire la rezultatele individuale ne arată altă realitate. Nu a ajutat nici faptul că placa video a fost un factor limitator aici, dar putem vedea în capturile de ecran cum au urcat valorile secundare, precum media generată de procesor pe simulare și render. Aici vedem îmbunătățiri mari, de peste 10-15%, ceea ce schimbă datele și înseamnă că jocul, deși merge tot pe-acolo, se va simți mult mai stabil și va răspunde mai bine la comenzi cu memoria mai rapidă.
Desigur, impactul memoriei variază în funcție de cum folosește fiecare aplicație resursele. În plus, contează mult și platforma pe care alegi să rulezi un kit. Procesoarele AMD folosesc mai bine specificațiile puse la dispoziție de memoria RAM. Procesoarele Intel pe de altă parte, sunt ceva mai independente atunci când vorbim despre memorie, așa că impactul asupra procesorului în sine nu se va simți la fel de tare în cazul ăsta.
Kingston FURY Beast DDR4 RGB Special Edition este doar un alt exemplu de kit foarte interesant pe care-l poți cumpăra acum, la final de sezon pentru platformele cu DDR4. Iar dacă ai 16GB la viteză mai mică de 3.000MT/s, un astfel de set de memorie s-ar simți ca un upgrade masiv. Într-adevăr, jocurile nu-ți merg mai repede, însă sunt mai stabile, iar unele aplicații precum Photoshop iubesc memoria, așa că orice upgrade aici își va face simțită prezența. Per total, DDR4 mai are ceva viață rămasă, iar lansările precum aceasta vin ca dovadă.