King Pins este un fel de Age of Empires ridicol de minimalist

Iti place Age of Empires? Bun. Ti-e lene sa joci meciuri intense si de lunga durata? Bun. Ai putea sa arunci o privire pe joculetul asta, King Pins.
Este rezultatul muncii a patru developeri din Utrecht. Acestia se numensc Sokpop Collective si lanseaza in fiecare luna cate doua joculete prin Patreon. King Pins, aici de fata, este un micro-RTS de vreo 3 dolari. Producatorii se inspira din seria Age of Empires, insa pastreaza mecanica de RTS la cea mai de baza si mai simpla idee.
In King Pins, trebuie sa iti dai seama super rapid de o strategie economica, sa aduni resurse si sa fii mai smecher decat oponentul. Obiectivul principal? Omoara-i regele pana nu ti-l omoara el pe al tau. Campania dureaza in jur de o ora si te ajuta sa te familiarizezi cu jocul si cu cele 4 factiuni: Goblins, Humans, Elves si Devils.
Poti sa te joci skirmish contra unui AI pe diferite nivele de dificultate. Sau poti sa te joci asa cum King Pins este menit sa fie jucat: local multiplayer, cu pana la 4 participanti. Ceea ce este dragut, pentru ca efectiv puteti sa stati tolaniti pe canapea si sa va jucati toti 4.
Conceptul este, intr-adevar, bazat pe Age of Empires. Trebuie sa iti administrezi resursele si sa gasesti o combinatie optima de unitati care iti vor aduce victoria. Dar surpriza este ca nu exista fog of war, deci toti jucatorii se pot vedea intre ei.
King Pins este disponibil deocamdata doar pe itch.io. Imi place sa cred ca isi va face loc si pe alte platforme gen Steam, avand in vedere ca cei 4 producatori sunt sustinuti considerabil pe Patreon de vreo 1.500 de oameni. Genul acesta de indie dev chiar merita apreciat si promovat.