Gaming

Kerbal Space Program va ateriza si pe console

Kerbal Space Program și-a început existența ca un joculeț cu potențial, pe care Paradox Interactive n-a vrut să îl publice, deoarece nu se potrivea cu filozofia companiei. Dar după ce s-a ivit pe Early Access, s-a transformat într-un fenomen mondial, cu succes atât financiar si cultural, dar și științific, până și NASA colaborând cu producătorii jocului, studioul Squad, pentru a realiza conținut. Iar acum, vine anunțul că nici consolele nu pot scăpa de forța educativă și distractivă a lui Kerbal Space Program.

De la E3 am aflat că jocul se va îndrepta în viitorul nu foarte îndepărtat pe consola Playstation 4, însă nu este singura consolă pentru care va fi disponibil. Microsoft și Squad anunță că jocul va fi lansat și pentru Xbox One, la o dată ce nu a fost încă specificată.

De portarea jocului nu se va ocupa studioul Flying Tiger, Squad având toată încrederea în ei insisi că vor fi capabili să adapteze Kerbal Space Program pentru infrastructura sistemului. Anunțul nu a menționat dacă jocul va include funcționalitate extinsă pe Xbox One, poate abilitatea de a iniția o numărătoare inversă folosind Kinect, dar ar putea include măcar un steag cu sigla consolei, pe care să îl plantezi în solul planetelor îndepărtate.

Dacă nu ați avut până acum tangență cu Kerbal Space Program, deși pare a fi un joc pentru copii (pentru că personajele sale seamănă cu iepurii din Rayman Raving Rabbits, dar verzi), Kerbal Space Program este unul dintre cele mai autentice, exacte și profunde simulatoare de explorare spațială care au fost realizate vreodată. Este un joc la care trebuie să construiești și să pilotezi rachete ce respectă cu strictețe legile fizicii, așa că inevitabil vei învăța cum să faci o manevră de orbitare sau vei afla că a te îndrepta la viteză mare către Lună nu înseamnă că vei ajunge acolo. Cel puțin… nu întreg.

[Squad]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button