Julian Assange, fondator al Wikileaks, a fost arestat

În ultimii 7 ani, Julian Assange a locuit în toaleta ambasadei statului Ecuador din Londra, sub azil politic. Inițial s-a aflat acolo deoarece au fost aduse acuzații împotriva sa din Suedia, la care s-a renunțat între timp, apoi pentru că exista mereu suspiciunea că SUA era în spatele acelor acuzații și că ar urma să ceară extrădarea sa.
După numeroase presiuni puse asupra statului Ecuador și a conflictului personal dintre el și președintele țării, protecția a fost retrasă, iar fondatorul celebrului Wikileaks a fost arestat de autoritățile din Marea Britanie, la cererea autorităților din SUA, care în acest moment cer extrădarea sa. Acuzația principală este că a venit în ajutorul lui Chelsea Manning să fure secrete militare. Acele secrete includ lucruri precum dovezi despre măsluirea unor atrocități de război comise de trupele americane în Irak.
Soarta lui Assange va depinde acum de decizia tribunalului din Marea Britanie ce va considera meritul extrădării sale în SUA. Cealaltă parte acuzată, Chelsea Manning, a primit o grațiere de la Președintele Barack Obama la sfârșitul mandatului său, dar se află de o lună de zile în arest, deoarece a refuzat să depună mărturie în fața unui juriu secret ce investighează Wikileaks.
Julian Assange tinde să fie un individ destul de polarizant, având tendința să supere cam pe toată lumea, dar arestarea sa ridică o serie de semne de întrebare despre libertatea presei. Wikileaks va continua să funcționeze în absența sa, având de ceva vreme un alt redactor șef.