ReviewsTECHTelefoane

iPhone XS Max – Cel mai bun telefon din lume?!

Apple a lansat recent cel mai bun telefon din istoria sa. De fapt, din cate imi amintesc asa a spus si la lansarea de anul trecut, de ce o fi spus si acum acelasi lucru? Ei bine, Apple chiar asta a facut, a lansat un telefon care vine echipat cu un procesor nou, care efectiv rupe tot ce misca pe piata…iPhone XS Max!

Noul procesor Apple A12 Bionic se regaseste pe toate variantele de de iPhone proaspat lansate: XS, XS Max si XR. Procesorul are tot sase nuclee, ca si precedesorul sau, dar acum cele doua nuclee de perfomanta sunt mai rapide cu 15% si mai  eficiente energetic cu 40%, in timp ce restul de patru nuclee consuma cu 50% mai putina energie.  Asadar putere mai mare la consum mai mic. Procesorul este evident pe 64 de biti, iar cele doua nuclee de performanta ruleaza la 2.49GHz, chestie pe care am simtit-o la prima mana in timp ce ma jucam PUBG, adica se incalzeste sesizabil. Desi Apple sustine ca procesorul consuma mai putin curent, totusi caldura degajata este mare. A12 integreaza si hardware pentru reteaua neurala care este capabila sa efectueze 5 trilioane de operatuni pe secunda, gratie celor opt nuclee separate de procesorul principal. A12 Bionic fabricat la TSMC folosind procesul de fabricatie pe 7nm.

iPhone XS Max

Am inceput cu procesorul, deoarece aceasta reprezinta un upgrade major. In acest moment este fara drept de apel cel mai rapid procesor mobil din lume, si conform unor calcule, cei de la Quallcomm ar ajunge la aceasta performante abia peste cativa ani. Evident, datorita noului procesor jocurile vor evolua probabil si mai mult din punct de vedere grafic, drept dovada Apple au introdus AR Kit 2.0, care permite acum jocuri multiplayer in realitate augmentata, o alta premiera. In acest moment oricum nu exista joc sau aplicatie care sa impinga la limita performantele acestui procesor.

iPhone XS Max

Pe partea de RAM avem o capacitate de 4GB LPDDR4. Desi exista telefoane cu 8 sau 10GB RAM, acesta, cu doar 4GB isi face treaba foarte bine in parte si gratie sistemului de operare, optimizat pentru acest hardware. Odata cu noul procesor, avem si o optiune noua pentru camera, in sectiunea de Portret avem posibilitatea de a ajusta cantitatea de blur aplicata pe fundal, dupa ce am realizat poza. Nu e o chestie noua, exista telefoane Android care fac demult treaba asta, dar sa fie primit si pe iPhone. De asemena noul set-up de camere are acum senzori cu pixeli mai mari, care capteaza mai multa lumina. In rest avem tot 12MP, cu o lentila wide si una pentru portret. In partea frontala avem o camera de 7MP, si putem aplica la nevoie si un filtru de beautify la solicitarea clientului.

iPhone XS Max

Personal, am utilizat iPhone 8 Plus timp de un an, iar la lansare am evitat iPhone X deoarece acel notch mi se parea deranjant, iar telefonul prea mic, dar XS Max este perfect pentru ca desi pastreaza dimensiunile fizice ale lui 8 Plus, ecranul este mult mai generos, iar acel notch nu mai pare la fel de intruziv. Astfel avem de la 5.5 inch o crestere pana la 6.4 inch, in acelasi corp. Ecranul este imersiv, iar panoul OLED are inclusiv suport pentru HDR, asadar filmele de pe Netflix si de pe Youtube care ofera asa ceva, arata extrem de bine.

iPhone XS Max

Constructia telefonului iPhone XS Max este foarte rigida, si pare o combinatie intre iPhone X si 8 Plus. Evident pe spate avem tot sticla, care este in teorie mai rezistenta la socuri decat cea de pe iPhone 8 Plus. Dar spatele din sticla inseamna mai multe amprente si zgarieturi. Am incarcat mai des telefonul utilizand un charger wireless, si dupa incarcare acesta a si capatat cateva zgarieturi, inca din prima zi. Asadar va recomandam o husa sau cel putin o folie de protectie.

iPhone XS Max

Partea de touch functioneaza acum mai bine datorita unui refresh de 120Hz, dar sa nu confundati asta cu rata de refresh a ecranului, care este de 60Hz. Putem compara cu polling rate-ul de la mouse care ajunge la 1000Hz, dar este vorba doar despre cat de bine raspunde la comenzi. Trecerea de la 8 Plus la XS Max a fost extrem de simpla, pentru setare nu a fost nevoie decat sa pornesc telefonul, iar pe 8 Plus a aparut o notificare daca sunt de acord sa transfer datele pe noul telefon. Dupa ce am bagat parola telefonului, totul a decurs automat, si asa am putut utiliza telefonul in mai putin 10 minute, cu toate aplicatiile instalate si gata de utilizare. Ecosistemul s-a dovedit a fi extrem de eficient.

iPhone XS Max

Legat de cititorul de amprente, de fapt mai degraba de lipsa lui de pe iPhone XS Max, a fost putin ciudat la inceput si i-am simtit lipsa in diverse situatii, dar Face ID isi face treaba decent, atat timp cat il deblochezi in conditii normale de lumina. Mai da si rateuri, dar dupa 2 incercari, functioneaza. Este deranjant ca de fiecare data dupa deblocare este necesar un Swipe in sus pentru a fi deblocat complet, la iPhone 8 Plus apasam mai tare pe butonul de Home, si oarecum dadea skip primului fundal. Speram ca la un moment dat Apple sa ofera si optiunea de deblocare directa, care sa ne duca pe Home fara sa mai facem swipe. Tot din lipsa butonului de Home, trebuie sa apelam la gesturi pentru a naviga, pe iPhone X aceste gesturi functionau cam greu la inceput, insa de aceasta data gesturile functioneaza perfect si am avut nevoie de cateva minute pentru a ma obisnui cu ele.

iPhone XS Max

Am mai ramas impresionat si de partea de sunet a telefonului, acesta se aude acum mult mai tare si mai clar, cu o separatie stereo mult mai buna. Asadar este un telefon excelent pentru a va uita la continut video sau pentru ascultat muzica. Datorita ecranului alungit, clipurile de pe Netflix primesc margini negre pe laterale, dar nu deranjeaza pentru ca este un negru profund, datorita panoului OLED, dar pe Youtube avem optiunea sa facem zoom in imagine, si astfel putem ocupa tot ecranul. Dar evident vom avea parti taiate din cadru.

iPhone XS Max

Pe partea de autonomie telefonul se descurca bine, desi aceasta are o capacitate de 3174mAh, in comparatie cu 2691mAh cat avea iPhone 8 Plus. Autonomia este mai mare totusi cu cateva ore, asta din experienta personala, la o utilizare medie. Adica am vorbit la telefon cam o ora pe zi, navigare pe mail si pe youtube, si evident 9gag, asta fara sa deschid jocuri. La finalul zilei am ramas cu aproximativ 20% baterie, in conditiile in care pe 8 Plus ramaneam cu sub 10%.

Per total noul telefon iPhone XS Max de la Apple este o uzina portabila, care cu siguranta pe viitor va mai primi imbunatatiri, si poate la anul vom vedea totusi si un cititor de amprente sub sticla.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Un comentariu

  1. la pret si la cat de slaba e bateria si acea camera…posibil =))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button