TelefoaneTECHTech&IT

iPhone SE4 va folosi șasiul lui iPhone XR

În ultimii doi ani pare că Apple nici măcar nu se mai chinuie să țină un secret. Cam toate lansările companiei americane s-au „scurs” pe internet cu săptămâni sau chiar luni înainte, iar astăzi avem o altă informație. Aceasta vine de la Ross Young, CEO-ul Display Supply Chain Consultants, care în trecut a mai oferit informații ce s-au adeverit. Acesta vorbește despre iPhone SE4 și modul în care următorul smartphone accesibil al producătorului ar putea face trecerea în sfârșit la un șasiu mai modern.

iPhone SE4 ar putea introduce multe schimbări. În primul rând se zvonește că va folosi șasiul lui iPhone XR, ceea ce pare o mișcare logică după ce ultimele două generații au stat în pielea lui iPhone 8. Asta înseamnă că Apple ar putea renunta și la Touch ID cu ocazia asta, întrucât XR nu are spațiu pentru buton pe șasiul său; ori am putea vedea un buton cu amprentă pe lateral, ca în cazul iPad-ului.

iphone xr apple

Cu un șasiu nou, diagonala ecranului va putea urca până la 6.1″ și va avea, desigur, breton. În acest fel iPhone SE4 ar putea deveni un refresh numai bun pentru seria X care încă merge bine și-n ziua de azi. Încă folosesc un Xs Max ca daily driver și sunt mulțumit cu el, chiar dacă au trecut patru ani de la apariția acestui telefon. Șasiul lui XR înseamnă că producătorul va păstra tradiția și o să folosească o singură cameră principală pe spatele noului SE. Măcar să pună un senzor ceva mai capabil decât cel de pe XR și e decent pentru un model accesibil.

În funcție de perioada în care va fi lansat, iPhone SE4 va avea sub carcasă un procesor A15 sau A16. Bine, acum trebuie să ținem cont și de faptul că Apple a început să livreze telefoane din aceeași generație cu procesoare diferite, astfel este o șansă ca următorul SE să nu mai primească cel mai puternic chip de pe piață, ci pe cel precedent, așa cum a fost și cazul lui iPhone 14 în comparație cu variantele sale Pro și Pro Max. Nu cred că ne putem aștepta la un anunț anul acesta, dar ținând cont de cum s-au mișcat în ultimii ani, parcă îi și văd pe cei de la Apple cum îl prezintă prin vara anului viitor.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, dar drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button