ȘtiriTech&IT

iPhone 17 pare că va avea cu 50% mai multă memorie RAM, lăsând iPhone 16 doar cu suport limitat Apple Intelligence

În stilul caracteristic, Apple a echipat iPhone 16 doar cu „cerința minimă” pentru a rula Apple Intelligence: 8GB RAM și nimic mai mult. Și probabil că la anul această cerință se va transforma în „absolut minim”, iPhone 17 venind cu 50% mai multă memorie RAM și acces la funcții Apple Intelligence mai avansate, care însă nu vor ajunge și la posesorii iPhone 16.

Probabil că fanii Android se amuză deja spunând ceva de genul ”eu am telefon cu 12GB RAM de anul trecut”, dar da, 8GB RAM reprezintă „luxul suprem” pentru cumpărătorii iPhone 16, care au toate șansele să fie lăsați în urmă de Apple nu mai târziu de anul viitor.

Potrivit zvonurilor, care ar fi confirmate deja din surse multiple, Apple va echipa cu 12GB RAM toate cele trei versiuni iPhone 17, Pro Max, Pro, și „vanilla”. Iar dacă stai să te gândești, 12GB RAM a devenit aproape o banalitate pentru utilizatorii de Android, semn că upgrade-ul nu este doar o alegere logică pentru Apple, ci și fără mari „sacrificii” la partea de costuri. Așa cum le place acționarilor. Plus că în acest fel Apple va putea oferi inclusiv posesorilor de telefoane iPhone 15 Pro/Pro Max un argument credibil pentru achiziționarea celui mai nou iPhone.

Totul ar fi pornit de la tranziția către o nouă metodă de împachetare a chipsetului iPhone, în pregătire pentru trecerea la procesul de fabricație pe 2nm anticipat pentru anul 2026. Astfel, chiar dacă nu va schimba actualul proces de fabricație pe 3nm, chipsetul A19 dezvoltat pentru iPhone 17 va folosi o metodă de împachetare îmbunătățită, ocazie pentru Apple să facă în avans trecerea la un aranjament cu 12GB memorie RAM. Citind printre rânduri, sunt șanse mari ca 12GB RAM să rămână echipare standard inclusiv pentru iPhone 18, Apple migrând la procesul de fabricație pe 2nm fără a mai „umbla” și la interfața de memorie. Dar asta înseamnă și că dezvoltarea funcțiilor Apple Intelligence va continua cu prioritate pe noile generații iPhone echipate cu 12GB RAM (sau mai mult), actuala serie iPhone 16 rămânând din perspectiva Apple una de tranziție, oferind doar o versiune demo a capabilităților Apple Intelligence ce vor urma.

Aurelian Mihai

Îmi place să fiu la curent cu ultimele inovații și gadgeturi high-tech. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi ocup timpul cu seriale SF, documentare sau periind internetul după tot felul de știri sau informații care-mi captează atenția. În week-end mă găsești cu bicicleta în parc sau colindând prin țară cu familia.

Articole asemanatoare

Back to top button