Să spunem că iPhone 15 este un telefon foarte anticipat de către fanii Apple ar fi o afirmație modestă. Mai ales că acum sunt aproape convins că va avea USB Type-C, o chestie care va atrage un număr și mai mare de doritori. Așa că este normal ca hype-ul din jurul acestui telefon să fie imens, și ca de obicei, au început să apară și leak-urile ceva mai serioase. De data asta avem chiar șansa să aruncăm o privire la designul următorului flagship de la Apple – bine, sub formă de randari, dar e de ajuns și atât.
Imaginile vin de la Ice Universe, un leaker deja celebru pe Twitter care ne detaliază și diferențele cheie dintre iPhone 15 Pro Max și modelul actual: margini mai subțiri, grosimea telefonului este puțin mai mare, șasiul intermediar este fabricat din aliaj de titan cu un finisaj mat, modulul de camere este ceva mai discret și butoanele vor fi touch-screen. Astea toate vin in completarea listei de noutăți, alături de conectorul USB Type-C.
Exclusive:iPhone 15 Pro Max(or iPhone 15 Ultra),Rendering based on CAD.
Compared with 14ProMax,bezel is narrower,but thicker.
Titanium alloy middle frame with frosted process, Type-C ,No physical button design. pic.twitter.com/d4fLOeqWSu— Ice universe (@UniverseIce) February 25, 2023
Designul este similar cu cel de anul trecut și ăsta nu este neapărat un lucru rău. iPhone 14 este o frumusețe de telefon, cel puțin așa văd eu lucrurile. Diferențele notabile pe partea de aspect sunt butoanele… ori mai de grabă lipsa acestora. În locul butoanelor clasice de power și volum o să avem acum unele capacitive. Mie unul mi se pare o mișcare proastă din partea Apple, mai ales când vorbim despre compania care este în parte recunoscută și pentru switch-ul de Ring / Silent pe care-l vedem încă de la prima generație de telefoane încoace.
Una peste alta însă, iPhone 15 se anunță a fi chiar interesant – un design nemuritor care va primi ceva ajustări, un conector mult mai comun pe care îl vor aprecia foarte mulți oameni și o nouă generație de procesoare și mai puternice decât până acum. Dacă o să primim și modele non-Pro cu ecrane de peste 60Hz, chiar o să fie o lansare interesantă. Bine, ne mai despart câteva luni bune până când vom afla ceva din surse oficiale, dar știți deja cum funcționează leakurile astea.