Tech&ITȘtiri

iPhone 15 Pro ar putea avea butoane capacitive

Ca în fiecare an pe vremea asta, umblă tot felul de zvonuri (unele mai credibile, altele mai puțin) legate de următorul iPhone. Ce funcții noi va avea, din ce materiale va fi construit, ce diagonale vor avea ecranele și așa mai departe. Iar zvonul despre care vom vorbi azi, dacă se dovedește adevărat, ar putea altera complet felul în care folosim telefonul.

Mai precis, conform unui tweet postat de un leaker cu experiență, iPhone 15 Pro și Pro Max ar putea avea butoane capacitive. Asta înseamnă că atât butonul de power, cât și cele de volum nu se vor mai mișca atunci când le apeși. Practic, acele butoane se vor transforma în niște bucăți solide de metal echipate cu niște senzori care vor detecta atunci când apeși pe ele. Dar schimbarea cea mai mare nu este asta.

Pe lângă butoanele de volum și cel de power, și comutatorul pentru modul silențios va trece la acest sistem capacitiv. Bine, folosesc termenul „comutator” greșit, pentru că se pare că următoarele iPhone-uri vor opta pentru un buton normal. Mai exact, atunci când vrei să dai telefonul pe silent, nu va mai trebui să tragi de comutator într-o parte, ci doar va trebui să apeși butonul capacitiv.

Părerea mea este că această abordare de a înlocui butoanele tradiționale cu unele capacitive poate funcționa doar dacă sistemul este implementat bine. Nimănui nu-i place să apese pe un buton și să nu se întâmple nimic, iar dacă așa va sta situația și în cazul telefoanelor de la Apple, oamenii vor fi dezamăgiți cu siguranță.

Dar pe cine păcălim aici, este vorba până la urmă de Apple, o companie care nu prea își mai permite să își asume riscuri atât de mari și care, în ultima vreme cel puțin, a scos pe ușă o tehnologie sau un sistem nou abia atunci când inginerii au fost siguri că soluția a ajuns la maturitate. Astea fiind zise, abia aștept să testez noile butoane de pe iPhone.

Autor

  • Tudor Bostan

    De la compunerile din clasele primare citite în fața clasei, până la timpul meu petrecut în presă, de mic am avut o pasiune pentru scris. Sunt student la o facultate de inginerie iar la Zona redactez știri din gaming și tech, presărate cu câte o recenzie pe ici-colo. Când nu scriu pentru site, mă prinde soarele dimineții în World of Warcraft sau în orice alt joc bun lansat recent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button