TelefoaneRSS PaginaDeMedia

iPhone 13 obliterează Android în benchmark-uri, iar asta nu este surprinzător

iPhone 13 a fost prezentat cu doar câteva zile în urmă, însă rezultatele testelor sintetice nu au întârziat să apară. Noua serie este una din cele mai așteptate lansări din ultima vreme, iar iPhone 13 nu numai că este mai bun decât generația curentă, ci demonstrează încă o dată că este cu o generație peste Android atunci când vine vorba de performanță brută.

Benchmark-urile au fost realizate folosind Geekbench 5, iar pentru asta au fost alese telefoane Android echipate cu procesorul Snapdragon 888 de la Qualcomm, adică cel mai comun flagship regăsit în circuitele telefoanelor Android premium. Astfel, ne este prezentat un test pentru OnePlus 9 Pro, cu un scor single-core de 1116 puncte si un rezultat multi-core de 3541 de puncte.

Android vs iPhone 13

În comparație cu acesta, iPhone 12 Pro Max a scos un total de 1597 de puncte în single-core și 4140 de puncte în mult-core. Rezultatul tinde să afirme această dominanță a hardware-ului Apple. Dacă vă amintiți iPhone 12 s-a lansat înainte ca Snapdragon 888 să fie anunțat măcar. Astfel, chiar și A14 Bionic de pe varianta Pro i-a luat-o înainte flagship-ului Android (A14 Bionic cu 1600, respectiv 4100 de puncte).

Android vs iPhone 13

Iar acum, cireașa de pe tort vine sub forma lui iPhone 13 cu A15 Bionic. Testele sintetice arată că acesta aruncă praful peste competiție datorită scorului său de 1728 de puncte în single-core și 4695 de puncte în multi-core. Aproape 5000 de puncte, și chiar dacă acesta nu este neapărat cel mai mare salt care să separe iOS și Android, este un semn că Apple își menține un avans constant și consistent.

Android vs iPhone 13
Da, este foarte bulversant, dar 14,2 este numărul modelului standard de iPhone 13.

Totuși, de cealaltă parte a baricadei, Google a stârnit interesul multora cu Tensor, noul său SoC proprietar. Întrebarea este dacă Tensor va putea ține pasul cu hardware-ul și optimizările Apple. De fapt, oare Tensor chiar va avea scopul de a depăși concurența în performanță brută? Google a dat de înțeles că noul procesor se va concentra mai degrabă pe îmbunătățirea machine learning-ului într-o varietate de sarcini.

Benchmark-urile timpurii sunt un punct de plecare interesant, însă acesta ar putea fi doar vârful iceberg-ului. Chiar dacă sinteticele ar putea fie 100% concludente, rezultatele acestea nu ar purta o relevanță foarte mare pentru un utilizator obișnuit. Pe când cu iPhone 14?

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button