TECHTech&ITTelefoane

Unele modele de iPad Pro vin îndoite, dar Apple spune că nu e o problemă

Creatorii de gadgeturi cochetează de mult timp cu ideea de afișaje care pot fi îndoite, dar cu siguranță nu au vrut să aleagă direcția urmată involuntar de Apple pentru unele modele de iPad Pro. Recent, compania a confirmat că unele tablete pot prezenta o ușoară îndoire pe margini, dar că acest lucru face parte din procesul de producție și nu este un defect. Raspunsul vine ca urmare a numeroase comentarii însoțite de imagini în care utilizatorii arătau modele de iPad Pro abia desigilate și care prezentau deja urme de îndoire fără a fi fost folosite.

Apple a declarat publicației The Verge că îndoirea este „un efect secundar al procesului de fabricare al dispozitivului și nu ar trebui să se înrăutățească în timp sau să afecteze negativ performanța iPad-ului în orice mod practic”. Apple spune că îndoirea se întâmplă ca rezultat al procesului de răcire utilizat la anumite componente în timpul fabricației dispozitivului.

iPad Pro indoit

Cu câțiva ani în urmă, Apple s-a confruntat cu o controversă similară cu iPhone 6 și 6 Plus, despre care chiar documentele interne ale companiei precizau că era probabil să se îndoaie – iPhone 6 Plus era considerat de 7,2 ori mai probabil să se îndoaie decât iPhone 5S. Mai multi utilizatori raportau atunci că telefoanele lor se îndoiau atunci când erau ținute în buzunarele din spate, iar ca urmare Apple a înlocuit iPhone-urile afectate aflate încă în garanție.

Acum, de vreme ce compania susține că îndoirea tabletei iPad Pro nu este un defect, pare puțin probabil ca Apple să înlocuiască produsul ca parte a garanției. Cu toate acestea, Apple oferă o politică de returnare a dispozitivelor noi, care le permite consumatorilor să le returneze în termen de 14 zile, fără un motiv anume. Aceasta pare cea mai bună opțiune dacă se întâmplă să achiziționați cumva un iPad Pro cu linii de design nu tocmai clasice.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Un comentariu

  1. uhhhhhh…it’s a feature…dăăă…
    Apple buyers…OMEGALUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button