Tech&IT

S-a găsit o modalitate simplă prin care Internet Explorer poate fi folosit pe Windows 11

În caz că erai îndrăgostit de Internet Explorer și ai purtat doliu atunci când Windows 11 nu te-a mai lăsat să îl folosești, un utilizator Twitter a găsit o soluție prin care tu și Internet Explorer puteți fi din nou împreună. Numele de utilizator al eroului este @XenoPanther, care a făcut o postare în care îți spune cum să păcălești sistemul ca să te lase să folosești browser-ul.

În mod normal, dacă ai vrea să deschizi Internet Explorer pe Windows 11, vei fi condus direct către Microsoft Edge. Este prima dată când o versiune de Windows nu te mai lasă să deschizi browser-ul. Acum două luni, Microsoft a retras în mod oficial Internet Explorer de pe ecranele cu Windows 11, deci putem spune că browser-ul pe care îl foloseam de când eram mici pentru a descărca alte browsere a murit la vârsta de 27 de ani, devenind noul membru din 27 Club.

Cum deschizi Internet Explorer pe Windows 11?

Treaba este destul de simplă. Trebuie să deschizi Internet Options din Control Panel și selectezi tab-ul Programs. Click apoi pe manage add-ons, iar după pe Learn more about toolbars and extensions. Apoi boom, se deschide Internet Explorer. Te așteptai la mai mulți pași? Da, și eu. Până când Microsoft o să își dea seama de problema asta și o s-o rezolve, poți folosi Internet Explorer mult și bine. Vei fi foarte limitat, mai ales prin faptul că numărul de site-uri pe care le poți accesa este în continuă scădere, dar poate asta nu contează pentru tine. Ai internet Explorer? Ai Internet Explorer.

Matei Pană

Mereu am fost o persoană creativă, iar odată aterizat la Zona m-am trezit într-un mediu foarte prietenos în care mă pot defășura liber. Fie că vorbim despre redactat de știri și recenzii, ori editare video, filmat sau diverse treburi mici de prin birou, sunt mereu dispus să mă implic și să învăț lucruri noi. Iar când nu fac asta, fie sunt cu chitara în brațe repetând, fie mă delectez cu vreun joc.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button