AI-ul, sau inteligența artificială, este deja o parte integrală a vieții noastre. Telefonul tău folosește AI atunci când procesează pozele sau când încearcă să ghicească pe ce aplicație vei intra și, mai nou, AI-ul poate să creeze poze bazat pe diferite cuvinte cheie, așa cum sunt și design-urile printate pe tricourile de pe store.zonait.ro.
Dar uite că inteligența artificială poate fi folosită și pentru lucruri nu neapărat bune. Conform publicației The Guardian, un program care scrie eseurile elevilor de la școală poate trece fără probleme de orice software anti-plagiat, ceea ce este alarmant. Adică, nu zic că eu sunt ușă de biserică și că nu am copiat la școală în viața mea (don’t cheat, kids!) dar nici nu aș vrea să-mi imaginez cum ar fi fost dacă aș fi avut acces la un AI care să-mi scrie toate temele.
Punctual, acest AI poate să scrie eseuri argumentate corect, exclusiv în limba engleză, coerente și bine scrise despre subiecte precum cauzele primului Război Mondial sau un comentariu despre piesa Hamlet a lui Shakespeare. Tot ce trebuie să faci este să îi dai câteva cuvinte cheie, să apeși enter și să te minunezi cum ai făcut rost de tema pentru acasă în doar câteva secunde.
Problema cea mai mare cu acest AI este faptul că este foarte greu de detectat. Dat fiind faptul că fiecare eseu pe care acest program îl scrie este unic, asta îl ajută să treacă de analiza celui mai exigent profesor și al celui mai bun software anti-plagiat.
Cum s-ar putea schimba asta? În primul rând, vreau să mai iterez o dată că nu este bine să trișezi sau să copiezi la școală. O variantă bună de a evita asta ar fi ca acele software-uri să fie restricționate elevilor și studenților. Practic, atunci când vrei să te înregistrezi pentru a folosi inteligența artificială, va trebui să trimiți o poză cu buletinul sau orice alt act de identitate pentru a valida dacă ești sau nu la școală, oricare ar fi ea.
Cu toate astea, deși sună ca o rezolvare destul de bună, pentru asta ar fi nevoie de implicarea guvernelor și noi legi în această privință ar trebui scrise, ceea ce ar dura destul de mult timp, timp în care elevii pot trișa la școală foarte ușor.
O altă variantă, deși nici asta nu e ușor de implementat, ar fi ca tot textul pe care toate programele de inteligență artificială le generează să fie introduse într-o bază de date comună, la care programele anti-plagiat să aibă acces și să detecteze atunci când un eseu este făcut așa.