PC

Intel pregătește un procesor mainstream cu 6 nuclee

De ani de zile la nivelul de mainstream, chiar și în high-end, Intel ne oferă maxim un procesor cu 4 nuclee fizice și încă 4 virtuale. Asta pare că se va schimba cu ocazia lui Coffee Lake, în anul 2018.

Cele mai recente vești care zburdă agale pe internet despre procesoarele Intel sugerează că una din cele două arhitecturi care vor fi disponibile în 2018 va ajunge până la 6 nuclee pe segmentul de mainstream. Adică pe socket-ul același folosit la procesoarele i3, i5 și tradiționalele i7, cu două și patru nuclee.

Acest procesor ar urma să facă parte din seria Coffee Lake, un model construit tot pe 14 nanometri, nu pe 10. Aparent, Intel încă nu a reușit să ducă procesul de fabricație la un nivel de rafinament suficient de bun încât să asigure producția tuturor procesoarelor din 2018 pe 10 nanometri.

intel-6-core-thign

Această schimbare este foarte importantă, deoarece Intel n-a oferit un procesor pentru segmentul mainstream cu mai mult de 4 nuclee de 10 ani de zile. Cu puțin noroc, prețurile pentru modelele cu 6 nuclee nu vor fi exagerate, deși de asta va depinde foarte mult starea pieței și a competiției.

[Overclock 3D]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Articole asemanatoare

15 comentarii

  1. cam aiurea, pentru astia care au facut un efort sa-si cumpere hexa-core acum pe vremea asta…cand placile de baza pentru hexa-core au pretul de plecare de 5 ori mai mare decat placile de baza pentru cpu mainstream 😐

  2. Nu se mai prea poate stoarce putere din nuclee. Tot ce au facut a fost sa tot impinga marja cu .2-.4 GHz mai sus si acum asta e. Urmatorul 7800K sau 8800K o sa fie un 6 core CPU si va costa pe undeva la 2,000 lei.

  3. Sa fim seriosi, ca doar un tembel ar pune un i7 pe o placa de baza ieftina. Pentru hexa, placile pleaca de la 1000 de lei, si au dotari bune, iar minim pentru o placa de baza IMO ar fi cel putin 500-600 lei. Nu e mare diferenta. Iar daca vorbim de K nu as pune i5/i7 K pe o placa sub 600-700, nici daca o primesc de pomana. Si cand ma refer ca nu e mare diferenta, o spun deoarece si un procesor hexa-core e cu 400-1000 de lei mai scump.

  4. sunt multe sisteme din alea gata facute care au i5 deblocat sau i 7 pe placi de baza de 2 lei, sunt o groaza, si sunt multi care fac asta si pe cont propriu mai ales ca nu vor overclock

  5. cu 400, ala care e 30 mil e lafel doar ca are mai mult la pci-express line , dar o placa de baza cea mai proasta si mai de brand ok pt hexa core nu e 1000, e vreo 1400, si poate nu are chiar dotarile excelente, gandeste-te daca mai vrei sa cresti si la hexa core in una alta, gen vrei frecvente la rami foarte mari sau plm, dai 2000 pe o placa decenta

  6. Mereu cand vrei OC, frecvente la rami, porturi sata DEDICATE, chipset intel, nu altceva, samd, platesti, Dar nu multi sunt interesati, nu multi simt diferenta..La o placa de baza conteaza placa de retea foarte mult, conteaza si placa de sunet, daca nu vrei sa-ti iei alta aftermarket…Oricum pe intel nu merita sa faci upgrade la o generatie la alta, ca utilizator casnic, nu! Gamer, nu! Daca lucrezi, poate ca te avantajeaza si acel mic spor de performanta. Pana in 2018, si cine stie ce perioada, mai e mult. Sistemele gata facute, inteleg ca sunt facute sa te manance de bani, dar care isi iau i7 alaturi de o pocnitoare de placa de baza, si-o sursa la fel de praf, nu-i inteleg.

  7. IMO si i7 non-K e inutil. Nu prea vad cum se poate sa ai nevoie de puterea unui i7, dar sa fii incapabil sa faci OC, ca sa beneficiezi de un spor de performanta. In prezent nu mai sunt riscurile care erau acum 10-12,15 ani. Iar pentru 0-500 mhz, chiar nu-i nevoie de cine stie ce cunostinte, daca ai citit un tutorial pe un forum sau ai vazut un clip pe youtube, deja stii tot.

  8. e foarte util. pai asa la xeon nu exista overclok deloc, nici la rami, si sunt xeoane de n ori mai puternice ca un i7, iti cumperi fix performanta de care consideri ca ai nevoie….

  9. Da da si pretul e skyrocket,pff anul si procesorul mai rau e sa nu fie lumea obligata la schimbare prin smecherii din partea intel etc…

Dă-i un răspuns lui Claudiu Theodor Petrica

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button