Intel investește 25 de miliarde de dolari într-o nouă uzină în Israel

Intel a ajuns la un acord cu Guvernul Israelian pentru construcția unei noi uzine de chipuri în Kiryat Gat, cea mai mare investiție din istoria statului evreu. În urma acordului, Intel va plăti o taxă pe profit de 7,5% iar guvernul va garanta o subvenție de 12,8% din valoarea investiției, uzina urmând a fi deschisă în 2027 și va funcționa cel puțin până în 2035.
Intel este una dintre cele mai mari companii ce activează în Israel, valoarea bunurilor exportate anul trecut ridicându-se la 8,7 miliarde de dolari, valoare ce reprezintă 1,75% din PIB-ul Israelului. Discuțiile despre acest proiect au început înainte de pandemie dar au fost finalizate doar acum, în urma valului de investiții preconizate a fi făcute în SUA și Europa în următorii ani.
Compania a anunțat vineri o altă investiție de 4,6 miliarde de dolari pentru construcția unei uzine de asamblare și de testare pentru chipuri în Polonia, investiție necesară pentru a satisface cererea de chipuri anticipată în creștere din următorii ani. Uzina este preconizată a fi operațională în 2027 cu un număr maxim de aproximativ 2000 de angajați.
Tot astăzi este așteptată semnarea unui contract între Intel și Guvernul german pentru construcția unei noi uzine în Magdeburg, investiție de peste 20 de miliarde de dolari pentru care compania va primi jumătate din sumă sub formă de subvenție de la statul german.
În luna februarie anticipam o evoluție slabă a cotației acțiunilor Intel (INTC). Comparația cu ceilalți producători a evoluției cotației bursiere era defavorabilă companiei iar evoluția acestora de atunci a fost și mai potrivnică: în timp ce Nvidia cu ale ei procesoare pentru AI generativă a zburdat de atunci cu o creștere de peste 100% iar AMD se aproprie de un 70%.
În tot acest interval, Intel a avut o evoluție laterală și doar creșterea de la începutul lunii a mai salvat din aparențe, mulți investitori intrând la cumpărare probabil pentru că au văzut cuvântul „chipuri” în descrierea companiei: raportat la prețul de la 1 iunie, Intel are o creștere de 37%.
Intel a avut o cotă de 4% pe piața de GPU în trimestrul I 2023
Intel a intrat foarte discret pe piața de GPU în octombrie anul trecut, dar a întâmpinat probleme serioase la lansarea chipurilor și chiar se paria la un moment dat că vor renunța; cu toate acestea, compania a rezolvat problemele de soft inițiale și se pare că performanțele chipurilor au cunoscut o îmbunătățire notabilă în jocurile populare precum Counter Strike sau League of Legends iar cota de piață a companiei a crescut la 4% în primul trimestru în acest domeniu.
În afara driverelor software, Intel face progrese în a convinge dezvoltatorii de jocuri să sprijine funcția XE Super Sampling bazată pe AI, funcție ce îmbunătățește cadrele redate la rezoluții mici și care este integrată acum în peste 50 de jocuri. Numai că aceste progrese sunt minore, nici competitorii nu stau pe loc, iar evoluția cotației acțiunii Intel va depinde în mare măsură de progresele pe care le va face compania în acest domeniu fierbinte, al Inteligenței Artificiale.
Investițiile majore pe care iată, le face compania pot produce rezultate pe termen mai lung și, tocmai de aceea, eu prefer să stau deoparte de Intel până nu am confirmări ale acestor investiții.