Tech&ITPCRSS PaginaDeMediaTECH

Intel ar putea fi salvarea celor care vor să-și cumpere o placă video

Pat Gelsinger și-a făcut cu siguranță simțită prezența de când a revenit în cadrul Intel pe poziția de CEO. Șeful companiei este deja celebru pentru declarațiile destul de acide și curajoase pe care le face, iar zilele trecute a ieșit în față și a vorbit despre criza de semiconductori și lipsa plăcilor video din stocurile magazinelor, spunând că „se ocupă de asta„.

Mesajul lui Gelsinger vine în completarea discuției pe care Raja Kadouri (șeful diviziei de plăci video în cadrul Intel) a avut-o cu PC Gamer. S-ar părea că cei de la Intel sunt pregătiți să profite de ocazie și să producă milioane de plăci video Arc în fiecare an.

Șeful Intel aruncă vorbe mari, însă va reuși să livreze ce a promis?

intel xe gpuDupă astfel de afirmații încurajatoare, nu rămâne decât să așteptăm. Singura problemă este că facem asta deja, de ceva timp, iar declarații pozitive am auzit și din partea NVIDIA și AMD. Iar în acest moment, toată lumea „face tot ce poate” pentru a rezolva această situație. Doar că nu prea se întrevăd semne serioase, ci doar speranțe că minerii nu vor mai cumpăra GPU-uri, ori că situația cu fabricile care vând bulk mii de plăci se va rezolva.

Situația nu este totuși foarte roz. Intel va folosi chip-uri pe 6nm produse de TSMC, ceea ce va afecta capacitatea totală de procesoare grafice pe care compania taiwaneză le poate produce pentru competiție, adică AMD și NVIDIA. Dar pe măsură ce gigantul verde și-a mutat atenția spre Samsung, iar Radeon nu a dezvăluit nimic concret vis-a-vis de generația RX 7000, cred că producția va funcționa pe principiul primul venit, primul servit.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button