Intel au crescut cu aproape 50% performanța plăcii Arc A750 doar din drivere
Atunci când Intel anunțat plăcile video Arc, mulți au fost reticenți. Nu pentru că harware-ul nu era bun, din pentru că să faci niște drivere stabile pentru plăci video e greu. Și AMD s-a chinuit destul de mult cu problema asta în trecut și vorbim de o companie cu ceva experiență în domeniu.
Cum a fost și oarecum de așteptat, plăcile video au suferit probleme destul de serioase, atât în jocuri noi care rulează pe DIrectX 11 și 12, dar mai ales în jocurile vechi pe DirectX 9. Intel probabil că nu au avut timp să termine și optimizarea pentru API-ul mai vechi iar jocurile din acea eră erau aproape unplayable.
Dar asta s-a schimbat, conform unui blog post pe pagina oficială a companiei. Iar dacă e să îi credem pe cuvând pe cei de la Intel, îmbunătățirile sunt impresionante. Vorbim despre o creșterea numărului de cadre pe secundă în jocurile care rulează pe DirectX 9 (CS:GO sau League of Legends) cu, în medie, 44 de procente pe placa Arc 750. Dar asta nu e partea cea mai bună.
Dacă un joc merge la un framerate respectabil dar se blochează pentru o fracțiune de secundă tot timpul, eu nu aș putea să mă joc, iar asta a fost una dintre problemele cele mai mari cu care inginerii de la Intel au trebuit să se confrunte. Și aici îmbunătățirile sunt și mai mari, vorbim despre +60% 99th percentile FPS. Asta înseamnă că jocurile vor rula mai fluid și cu mai puține sughițuri.
Apoi compania continuă anunțul cam ca o reclamă la teleshopping: asta nu e tot! Jocurile care rulează pe DirectX 11 și 12 nu au fost lăsate neatinse. Comparativ cu raportul preț-performanță a plăcii RTX 3060 12GB de la NVIDIA, titluri precum Apex Legends și Borderlands 3 au văzut creșteri de zeci de procente în performanță pe placa Arc A750.
Când vine vorba de tehnologii de upscaling precum NVIDIA DLSS și AMD FSR, Intel încă încearcă să îi prindă pe ceilalți din urmă. Dar veștile bune sunt că Intel XeSS este implementat în din ce în ce mai multe jocuri moderne, precum Hitman 3, Call of Duty Modern Warfare 2 și Dying Light 2.
Am lăsat ce-i mai bun la final, pentru că am ajuns și la noul preț al plăcii Arc A750: 249 de dolari MSRP. Comparativ cu MSRP-ul unei 3060 12GB (329 de dolari) vorbim de o diferență de preț măricică. Realitatea este însă că, în România, lucrurile nu mai stau așa bine pentru placa Intel.
Un Intel Arc A750 costă la noi cam 340 de euro, iar un 3060 12GB cam 370. Deci vorbim de o diferență de preț de 30 de euro în loc de 70. Poate vor scădea puțin prețurile și la noi în viitor, dar momentan aș merge în continuare pe driverele reliable și livrate la timp de la NVIDIA. Dar dacă Intel continuă să facă treabă așa bună, lucrurile se pot schimba în viitor.