Intel anunță procesoare noi Xeon Cascade Lake cu 48 de nuclee

Intel a dezvăluit o nouă serie de procesoare din seria Xeon, bazate pe seria Cascade Lake, care vor fi lansate la începutul anului viitor.
Numele exact al seriei este Cascade Lake Advanced Performance, iar procesoarele vin cu până la 48 de nuclee și 12 canale de memorie DDR4 per socket, cu maxim două socket-uri per placă de bază. Procesoarele sunt construite tot pe tehnologia de 14 nanometri, din moment ce încă nu este gata procesul de 10nm.
În mod normal anunțurile de procesoare Xeon n-ar fi tocmai interesante, nefiind adresate publicului general și având tendința să adauge la o piață deja plină cu procesoare a căror denumiri sunt din ce în ce mai confuze. Dar cele din seria Cascade Lake Advanced Performance ies în evidență din două motive.
Nu au Hyperthreading. Aceste procesoare au doar nuclee fizice, fără fire de execuție adiționale. De ce? O posibilitate ar fi încercarea companiei de a pune un accent pe nucleele fizice, alta ar fi diversele probleme de securitate asociate tehnologiei.
Al doilea element foarte important este că procesorul nu este monolitic. Până acum, fiecare procesor Intel era o masă omogenă de nuclee, spre deosebire de abordarea celor de la AMD, de a lipi la un loc între două și patru pastile, fiecare cu propriile nuclee, prin Infinity Fabric. Seria Cascade Lake Advanced Performance are o abordare similară. Situația este puțin cam amuzantă, pentru că Intel cam râdea de AMD în materialele sale promoționale că ar fi „lipit” la un loc mai multe procesoare, în loc să facă unul „adevărat”. Se cam repetă povestea cu controller-ul de memorie de acum câțiva ani.
Să însemne asta că ne paște în viitor și o serie de procesoare Intel pentru publicul larg construite, practic, din mai multe procesoare lipite la un loc? Dacă 10 nanometri mai întârzie, probabil.