MORENEWS

Influencerii, mai atrași de patrimoniul industrial decât de palate

București, 30 iulie 2019 Patrimoniul tehnic și industrial românesc (clădiri, piese, mașini mecanice, electrice și hidraulice), prea puțin cunoscut publicului, reprezintă la ora actuală o atracție mai mare pentru influenceri decât palatele și casele din patrimoniul cultural.

Peste 250 de blogeri, vloggeri, instagrammeri și jurnaliști au participat, în week-end-ul recent încheiat, la cea de-a 6-a ediție de Heritage Instameet, componentă a proiectului Cronicari Digitali. În primele 9 ore (15.30-00.30) au fost generate 1.350 de postari și InstaStories, 97 de video, toate având drept obiectiv patrimoniul industrial, arhitectural și evenimentul dedicat influencerilor.

Întâlnirea lor cu patrimoniul industrial din zona Parcului Carol-Filaret a însemnat 5 tururi ghidate pornind de la Institutul Astronomic al Academiei Române către Casa Bosianu, Uzina Electrică Filaret, fostele „Hale Carol” (Fabrica Hesper) și Muzeul Național Tehnic „prof. ing. Dimitrie Leonida”. 

Sub hashtagurile #CronicariDigitali, #DoEpicShots, #ExperienteImpreuna, #CoraStiiDeCeRevii #bankingasacumtrebuie, tinerii cronicari din new media au fost ghidați de 10 profesori și cercetători reputați, buni cunoscători ai patrimoniului tehnic și industrial.

Am avut emoții la această ediție a Heritage Instameet. Mă temeam că, fără castele și palate în program, piese de rezistență indiferent de anotimp și dispoziție, propunerea noastră de acum va avea un coeficient redus de atracție pentru influenceri. Dimpotrivă, interesul a fost mai mare. Comunitatea prezentă a crescut până aproape de 300 de persoane. Unii au venit din Iași, Cluj-Napoca, Sibiu, Timișoara, Brașov și Constanța special pentru acest eveniment. A fost incredibil. Ne-au spus că sunt dispuși să renunțe la petrecere numai ca să fie lăsați mai mult timp în interiorul obiectivelor de patrimoniu”, a povestit Silvia Teodorescu, Managing Partner Zaga Brand, organizatorul campaniei Cronicari Digitali.

Heritage Instameet 6 din acest week-end a marcat un an de existență pentru Cronicari Digitali, campanie realizată de Zaga Brand și susținută de Institutul Național al Patrimoniului cu scopul de a promova patrimoniul național prin intermediul rețelelor de socializare. Până în acest moment, proiectul a avut 1.193 de influenceri- participanti la evenimentele de promovare a patrimoniului.

În acest demers am avut parteneri de nădejde.

Ne bucurăm să fim alături de Cronicari Digitali și anul acesta, un proiect care ne este tare drag, pentru că susține valori în care și noi credem, precum autenticitatea și utilizarea tehnologiei în scopuri benefice comunității, respectiv promovarea inedită a elementelor culturale și de patrimoniu. Suntem onorați că obiectivele vizitate în cadrul Instameet-ului de sâmbătă au putut fi descoperite cu ajutorul Samsung Galaxy”, declară Simona Panait, Director Corporate Marketing Samsung România și Bulgaria.

Până la sfârșitul anului, vor mai avea loc 3 întâlniri cu influencerii din new media (Heritage Instameet) la București, Oradea, Iași. Acestora li se mai adaugă și 3 Heritage Trips, cealaltă componentă a proiectului Cronicari Digitali, în care influencerii călătoresc prin țară descoperind și share-uind obiective diverse din patrimoniul național.

Partenerii campaniei Cronicari Digitali în 2019 sunt:

Partener de Conectivitate: Telekom România

Parteneri Principali: Samsung România, cora România, Raiffeisen Bank

Parteneri Secundari: Canon România, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești

Partener de mobilitate: Hyundai Auto România și MOL România.

Parteneri ai evenimentului Heritage Instameet Industrial: Metaxa, Cointreau și Fabrica de pufi

Facebook.com/cronicaridigitali

Instagram.com/cronicaridigitali

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close