Sunt destul de rare momentele când un brand nou de telefoane vine pe piața de la noi. Ultimele dăți când o astfel de intrare semnificativă a avut loc pe această piață a avut loc, din memoria mea, sunt momentul OnePlus de pe la jumătatea anilor 2010 și, mai recent, compania Nothing. În rest, vedem în fiecare an lansări de la more or less aceeași producători mari: Samsung, Apple, Xiaomi, HUAWEI, Vivo, Oppo, Motorola și lista numelor cunoscute e lungă.
Dar cum ați reacționa dacă v-aș spune că numărul patru atunci când vine vorba de marketshare la nivel global este o companie de care nu ați auzit și care, până acum, nu era prezentă pe piața de la noi? Stai, stai, cum vine asta?! Păi uite așa: conform unui raport recent de la Canalys, piața de smartphone-uri a crescut cu 11 procente în primul trimestru al anului acesta, dar cea mai interesantă statistică din acel raport are legătură cu distribuția cotei de piață.
Astfel, pe primul loc e Samsung cu 20 de procente, o scădere de 2% față de ultimul trimestru din 2023, apoi vine Apple cu 16%, urmat de Xiaomi cu 14% și o companie numită Transsion pe locul patru, cu o cotă de piață de 10% worldwide. Asta clasează producătorul deasupra unor giganți cu un renume în domeniu, cum ar fi Oppo care trebuie acum să se mulțumească cu locul cinci și Vivo care, acum că e ieșit din top 5, e încadrat la categoria „Others”.
Deci, cine sunt acesti Transsion? Well, ăsta este numele companiei-mamă care deține mai multe brand-uri de telefoane, precum Itel de care am mai auzit și Tecno de care nu, dar și un brand numit Infinix, un nume cu care ne vom familiariza în materialul de azi. Telefoanele producătorului sunt deja un mare hit în piețele în dezvoltare, cum ar fi multe țări din Africa și Asia. De fapt, de acolo și marketshare-ul uriaș de 10%, de la țările defavorizate unde cererea pentru astfel de dispozitive cheap and cheerful e în continuă creștere.
Infinix se mai găsește și pe rafturile mai multor țări din Europa de Est și Centrală unde am înțeles că au fost primite foarte bine, iar acum a venit rândul nostru să le testăm și să vedem ce le poate pielea.
Înainte să trecem punctual la treabă, vreau să menționez faptul că am fost curios încă de când am aflat de lansarea asta acum o lună de telefoanele astea, dintr-un motiv foarte simplu: ca producător într-o piață nouă și atât de competitivă precum este cea de telefoane, trebuie să aduci un plus notabil și să îi convingi că există și alte variante mai bune pe cei care, poate din inerție, își cumpără același brand de fiecare dată. Și, spoiler alert: telefoanele astea sunt o ofertă a naibii de bună.
Infinix Hot 40 Pro
Dar anticipez și nu-i frumos, așa că haideți să trecem la recenzii și vom începe de la baza lanțului trofic cu Infinix Hot 40 Pro, mezinul familiei și unul dintre cele mai accesibile modele pe care le-am testat vreodată. Cât de accesibil, vă întrebați? La liber, am găsit telefonul ăsta pentru prețul de 999 sau chiar 980 de lei la anumite magazine, și ce oferă de banii ăștia e de-a dreptul impresionant.
În primul rând este vorba despre ecran, care este cu adevărat mare. La 6,78 inch, este în linie cu mai toate flagship-urile lumii, iar dacă tot ce cauți la un telefon este o experiență big-screen pentru cât mai puțini bani, Hot 40 Pro este un candidat foarte bun. Este un panou IPS, de o calitate mai slabă decât OLED-urile cu care suntem obișnuiți pe dispozitivele premium, dar în categoria asta de preț nu te poți plânge.
În plus, chiar dacă este un IPS, am fost surprins de cât de clară și plăcută e imaginea. La asta contribuie rezoluția destul de mare și adecvată pentru dimensiunea asta, de 1080p cu o densitate de 396 PPI, în condițiile în care mulți alți competitori oferă panouri 720p. Nici strălucirea de 500 de niți nu e rea, dar vei avea mici probleme atunci când vine vorba de folosit telefonul în lumina directă a soarelui, și am apreciat și rata de refresh la 120Hz. Unghiurile de vizualizare nu sunt cele mai grozave, asta da, dar overall mă declar mulțumit de display
O altă caracteristică impresionantă a lui Infinix Hot 40 Pro este configurația din interior. Telefonul ăsta este disponibil într-o singură variantă, adică 8GB RAM și 128GB stocare. Sunt telefoane de mijloc care costă și de trei ori mai mult care oferă configurații identice, și mă bucur să văd că nu s-a făcut rabat la un aspect esențial precum e ăsta. Nu toată lumea are un abonament de stocare în cloud, iar 128GB stocare, deși nu mai sunt mulți în 2024, tot îți permit să ții câteva mii bune de poze local, alături de mai toate aplicațiile uzuale la care te-ai putea gândi.
O zonă unde am simțit tăierile de costuri inerente unui device de genul a fost la experiența de unboxing, care este mai neelegantă decât ce-am mai văzut pe la alții. În schimb, am rămas plăcut surprins atunci când am găsit în cutie nu doar un cablu amărât, ci și o pereche de căști pe fir cu mufă USB-C alături de un încărcător rapid la 33W. Ba mai mult, în combinație cu acumulatorul generos de 5.000mAh, cu Infinix Hot 40 Pro poți încărca alte dispozitive pe fir.
Cât despre autonomia propriu-zisă, chiar nu ai de ce să te plângi. Ecranul IPS și chipset-ul cumințel nu consumă atât de multă energie, și te poți aștepta lejer la o zi, dacă nu chiar două de folosire fără prea mari bătăi de cap. Iar dacă tot am menționat chipset-ul, e vremea să vorbim mai multe despre el, nu? Nu vom zăbovi prea mult asupra acestui subiect, în principal deoarece nu te poți aștepta la cine știe ce performanță brută la banii ăștia, dar i-am dat să ruleze în primă fază niște teste sintetice ca să vedem unde ne încadrăm.
Și, spre mirarea nimănui, Helio G99-le prezent aici a obținut 721 de puncte în Single-Core și 1997 de puncte în testul Multi-Core, valori categoric mici dar nu rușinoase. În utilizarea de zi cu zi, adică scenariu care te interesează cu adevărat, Infinix Hot 40 Pro se descurcă ok și nu am întâlnit probleme majore. Au fost momente când interfața a mai agățat când și când, dar nu suficient cât să devină o problemă. În jocuri lucrurile nu stau grozav, titlurile casual gen Candy Crush merg fără probleme dar ceva mai intensiv îți va pune bețe în roate. Nah, nu e telefon de gaming și nici nu te poți aștepta la asta.
Fiind un brand cu care nu am mai interacționat în trecut, am fost interesat de cum se prezintă interfața grafică pusă peste Android, și aici recunosc că nu am prea multe lucruri rele de raportat. Dacă ai mai folosit în trecut un telefon de la un brand de buget vei fi familiar cu modul în care arată și funcționează Android-ul de aici. Nu este nimic care să iasă în evidență, dar nici ceva care să mă deranjeze în mod deosebit. Își face treaba, și din testele mele pare să fie o implementare destul de lipsită de bug-uri. Doar timpul ne va spune dacă asta se va păstra sau nu.
Un lucru care nu mi-a plăcut a fost motorul de vibrații. Exact așa cum am anticipat, nu este un sistem avansat, care livrează niște vibrații clare, precise și sharp, ci este similar cu ce vedeam pe telefoane acum 10 ani. Nu se simte deloc grozav atunci când motorașul este activ, dar este suficient pentru a te anunța când îți sună telefonul sau când primești un mesaj. Ce nu înțeleg este de ce vine activată by default funcția care îți face telefonul să vibreze atunci când tastezi.
M-am lovit de treaba asta chiar în timpul procesului inițial de configurare, acolo unde am rămas dezamăgit atunci când mi-am scris adresa de e-mail și parola. Dat fiind faptul că scrisul se întâmplă destul de repede, motorul de vibrații încearcă să interpreteze fiecare tastă pe care o apăs, și nu prea reușește. Este o vibrație confuză, aglomerată, și poate fi și deranjantă dacă pui preț pe așa ceva, așa cum sunt eu.
Am reușit să dezactivez rapid funcția din setări, după ce configurarea a fost gata, dar dacă ar fi după mine, eu aș dezactiva funcția implicit, în așa fel încât să mă asigur că prima experiență de tastare pe care o ai pe telefonul ăsta nu este una teribilă.
Difuzoarele integrate nu sunt extraordinare, dar își fac treaba bine. Sunt stereo, un plus notabil la banii ăștia, și se aud suficient de tare pentru orice nevoie ai avea. La capitolul calitatea sunetului lucrurile mai scârțâie puțin, cu un bass aproape absent complet și niște medii cam neclare pentru gusturile mele, dar vocile actorilor din seriale sunt suficient de prezente pentru a fi înțelese cu ușurință.
Înainte să vorbim despre camere, vreau să trecem în revistă și design-ul lui Infinix Hot 40 Pro. Și știți gluma aia cu „îți dau să copiezi tema, dar schimbă și tu câte ceva ca să nu fie exact la fel”? Ei bine, fix asta au făcut și Infinix, după iPhone.
Nu, pe bune, închizi puțin ochii și te uiți la telefonul ăsta poți să juri că este un iPhone 13 Pro Max pe albastru, de la poziția camerelor la rama pătrățoasă făcută din plastic în acest caz. Ăsta nu e neapărat un lucru rău, dar vom vedea imediat că celelalte două telefoane arată diferit, și au un look specific lor, în timp ce aspectul ăstuia e inspirat de la alții.
Camerele sunt o zonă de la care nu am avut mari așteptări, dar cu toate astea am rămas plăcut surprins de rezultate. Focala principală, și singura care contează de aici, este de 108MP cu f/1.8 și scoate niște cadre respectabile, cu un nivel respectabil de detalii. Intervalul dinamic putea fi mai bun, și sunt cazuri când unele elemente din zonele întunecate ale cadrului nu sunt redate corect, dar tonul culorilor este plăcut, chiar dacă o idee mai cald decât ce vezi cu ochiul liber.
În rest, celelalte două lentile de pe spatele telefonului sunt puse acolo mai mult de umplutură, ca să scrie în fișa de specificații că telefonul ăsta e „triple camera”. Astfel, obiectivul macro de 2MP este neinspirat, to put it nicely, iar ultimul și cu siguranță cel din urmă senzor este unul de 0.08MP folosit pentru profunzime, deci nu am mare lucru de raportat aici.
În schimb, am apreciat faptul că poți filma la rezoluție 2K, deci mai mare decât obișnuitul FullHD pe care îl vedem la alți competitori. Rata de cadre de secundă rămâne blocată tot la 30, deci nu văd de ce ai opta vreodată pentru a filma la o rezoluție mai mică decât maximul… poate doar ca să salvezi spațiu de stocare, dar chiar și așa, eu unul nu aș da la schimb calitatea clipurilor filmate pe o economie de câțiva MB. Cât despre calitate în sine, nu e nimic strălucit dar îți poți face treaba cu el.
Infinix Note 40
Acum trecem la fratele mijlociu al seriei, Infinix Note 40. Este puțin mai scump decât Hot 40 Pro, dar oferă mai multe în schimb, și este o opțiune mai bună dacă vrei un raport calitate-preț mai avantajos. Ca să-mi susțin afirmația, hai să vorbim despre ecran, care păstrează multe dintre caracteristicile modelului mai ieftin, mai puțin câteva foarte importante.
În primul rând, panoul folosit aici este un AMOLED în toată puterea cuvântului, cu o rată de refresh tot de 120Hz dar cu o strălucire maximă mult mai mare, de până la 1.300 de niți. Asta îl face o variantă mult mai atractivă pentru cineva care urmărește mult conținut pe telefon, fie că vorbim despre filme pe Netflix sau clipuri pe YouTube sau TikTok.
Un ecran OLED este net superior unui IPS din aproape toate punctele de vedere, și apreciez că avem așa ceva și aici. Dimensiunea mare se păstrează, deci vorbim tot despre un ecran de 6,78 inch, la fel și rezoluția de 1080p. Un upgrade binevenit față de modelul mai ieftin este protecția de deasupra ecranului, și avem aici o variantă de Gorilla Glass care ar trebui să reziste mai bine în fața zgârieturilor sau șocurilor.
Pe partea de chipset avem o diferență doar pe hârtie. Procesorul din interior este tot un Mediatek, tot Helio G99, dar este varianta cu „Ultimate” în coadă. La bază este exact același procesor, cu același număr de nuclee tactate la aceeași frecvență, cu la fel de multă memorie cache și cu exact același GPU. Deci, ce-l face pe ăsta „Ultimate?” Sincer să vă spun, nu știu.
În teste, diferențele dintre Hot 40 Pro echipat cu G99 normal și Note 40 cu G99 Ultimate sunt derizorii, vorbim de unul-două procente ici-colo, diferențe care ar putea fi considerate marjă de eroare. Deci, în ciuda numelui mai pompos, G99 Ultimate pare să fie același chipset lansat în 2022, rebrand-uit cu „Ultimate” în coadă și cam atât. Poate îmi scapă mie ceva, dar din ce am testat și din ce am citit pe net, nu prea există diferențe notabile.
Ca să vedem cum stau lucrurile în practică, nu doar în teorie, am instalat și pe ăsta Geekbench 6 și i-am dat să ruleze câteva teste, iar rezultatele spun totul: 733 de puncte în Single-Core și 2021 puncte în Multi-Core, valori marginal mai mari decât cele pe care le-am obținut pe Hot 40 Pro, dar aș spune că diferența e aproape insesizabilă. Asta înseamnă că știm exact la ce să ne așteptăm atunci când vine vorba de utilizarea în lumea reală, și nu am remarcat mari diferențe între ăsta și modelul mai ieftin la capitolul fluiditate. Tot mai există momente de mici întârzieri from time to time, dar per total telefonul se descurcă bine în majoritatea cazurilor.
Design-ul a suferit câteva schimbări majore în bine față de modelul mai ieftin, și telefonul ăsta nu mai arată a knock-off de iPhone. Modulul de camere de pe spate este mare, dar nu pătrunde atât de mult în relief și are un aspect plăcut din punctul meu de vedere.
Mai important este că are o identitate, și mă declar mulțumit de cum arată telefonul. Forma pătrățoasă se păstrează și aici, lucru pe care mulți îl vor aprecia, dar materialele folosite sunt în continuare similare. Vorbim de plastic all-around, și deși nu te va da pe spate cu cât de bine este construit, nu am plângeri majore la capitolul ăsta. You get what you pay for, doar că de data asta aspectul este unul mai digerabil.
O diferență extrem de importantă între Hot 40 Pro și Note 40-ul de aici are legătură cu conținutul cutiei. Pe lângă telefon, încărcător, cablu și căști vei găsi în pachet și o husă din plastic tare care se simte destul de bine în mână și care are un soi de sistem de magneți similar cu Magsafe-ul celor de la Apple. Pe lângă asta, tot în cutie am dat și peste un puc de încărcare wireless gândit să funcționeze cu husa mai sus menționată, și trebuie să recunosc că sunt plăcut surprins de ce văd.
Mai exact, vorbim despre un telefon la 1.200 de lei care nu doar că suportă wireless charging, ci vine cu propriul său încărcător compatibil în pachet. Chestia asta e foarte tare, și este una dintre funcțiile care diferențiază telefoanele acestui brand de restul. Din testele mele sistemul funcționează foarte bine și dispozitivul se încarcă relativ repede, la 45W pe fir și la 20W wireless.
Bateria este de 5.000mAh, un acumulator mare care rezistă fără probleme o zi întreagă, poate chiar două dacă ești un utilizator care nu forjează așa mult telefonul. În cazul în care ai așa multă baterie de nu știi ce să faci cu ea, Infinix Note 40 poate încărca alte dispozitive atât pe cablu cât și wireless, funcția asta din urmă fiind rezervată doar pentru telefoane mai premium în trecut, și mă bucur să văd cum așa ceva își face locul și pe modele mai de buget.
Despre configurație nu vom vorbi prea mult, în mare parte datorită faptului că e doar una: 8GB RAM cu 256GB stocare, încă și mai mult spațiu pentru aplicații, poze și orice altceva ca pe modelul mai ieftin. De deblocare se ocupă senzorul de amprentă optic de sub ecran, și deși mi-ar fi plăcut ca procesul să se întâmple o idee mai repede, nu am ce să-i reproșez în materie de fiabilitate. Motorul de vibrații a rămas același, zgomotos și aproape neplăcut.
Vom trece prin revistă și camerele, unde nu am observat cine știe ce îmbunătățiri. Avem un senzor principal tot de 108MP, dar cu diafragmă f/1.9 de această dată și un sistem de autofocus mai robust, dar în practică nu sunt mari diferențe, cel puțin pentru ochiul meu. Imaginile sunt relativ clare și corecte, dar gama dinamică putea fi mai largă și tonul culorilor este o idee cam saturat. Înregistrarea video se întâmplă tot la 1440p, tot la 30fps, și cam tot ce am avut de spus în cazul lui Hot 40 Pro se aplică și aici.
Infinix Note 40 Pro
Acum trecem la fratele mai mare, la vârful acestei game, adică Infinix Note 40 Pro. Prima diferență majoră pe care am sesizat-o are legătură cu forma telefonului, care este acum mai rotunjită pe margini. Chestia asta e o sabie cu două tăișuri, pentru că pe de-o parte, marginile subțiri ajută telefonul să stea mai bine în mână, pe de cealaltă parte ecranul curbat are niște inconsistențe de luminozitate și culori pe acele margini. E o chestie de preferințe, dar eu mereu voi gravita în direcția unui panou plat, strict din perspectivă practică.
Astea fiind spuse, panoul de aici nu este nici pe departe dezamăgitor. Pare să fie more or less același display ca pe Note 40 fără Pro în coadă, adică un AMOLED de 6,78 inch, cu rată de refresh de 120Hz și strălucire maximă la 1.300 de niți. Culorile sunt extrem de plăcute și de calde, iar contrastul imens specific unui panou OLED face toți banii. Câți bani, mai exact? Well, Infinix Note 40 Pro costă 1.500 de lei, cel mai scump dintre cele trei, dar totodată zic eu că este și cel mai interesant dintre toate.
Chiar dacă este construit din plastic în continuare, spatele este acoperit din piele ecologică, ceea ce îi conferă un aspect mai premium decât celelalte modele din lineup, și sunt convins că va fi modelul pe care mulți dintre cei care își cumpără așa ceva îl vor alege.
Oferă cel mai bun bang for the buck fără îndoială, și ca să întăresc afirmația asta, trebuie să ne uităm în cutie. Pe lângă lucrurile cu care ne-am obișnuit deja, adică eternul cablu, o pereche de căști pe fir și pucul pentru încărcare wireless, în cutia lui Note 40 Pro vei găsi și un încărcător pentru priză de 70W, care promite 50% în 20 de minute. Trebuie să îi aplaud pe Infinix pentru focusul lor atunci când vine vorba de accesorii, iar experiența oferită e una cu adevărat completă. Desigur, poți încărca alte dispozitive atât prin cablu cât și wireless cu acest dispozitiv.
Mi-ar fi plăcut să văd un upgrade de chipset pe măsură ce ne cățărăm pe lanțul trofic, dar din păcate nu a fost să fie. Note 40 Pro este motorizat tot de același MediaTek Helio G99 Ultimate ca Note 40 simplu, deci rezultatele testelor sintetice nu sunt grozave: 732 in Single-Core și 2017 în Multi-Core sunt scoruri aproape identice, iar performanța în lumea reală similară.
Un minus destul de important a întregii serii este lipsa suportului pentru 5G. Pragmatic vorbind, nu este un capăt de țară, dat fiind faptul că 5G-ul în România este puțin mai mult decât o glumă proastă, dar alți competitori includ asta în telefoanele lor de buget, deci mă văd nevoit să mai scad puțin din punctaj pentru asta. Din ce am săpat pe net există și un model cu 5G, care vine cu un chipset Mediatek Dimensity 7050 sub capotă, dar se pare că nu îl vom primi și pe acesta pe piața de la noi.
Am fost impresionat totuși de calitatea difuzoarelor stereo. Dacă pe celelalte două modele, calitatea audio era ok dar nu grozavă, Note 40 Pro adaugă un nivel binevenit de bass și claritate, atât în muzică cât și în filme. Diferența este destul de pronunțată, și dacă intenționezi să folosești mult difuzoarele din dotare, fă-ți un serviciu și mergi pe modelul mai scump.
Camerele sunt o zonă unde se văd ceva îmbunătățiri semnificative. First and foremost, camera principală este acum stabilizată optic, spre deosebire de restul modelelor din serie care trebuie să se mulțumească cu o stabilizare electronică, categoric inferioară. Asta înseamnă că vor exista mult mai puține poze mișcate sau neclare, dat fiind faptul că lentila în sine se deplasează pentru a acomoda mișcările mâinii tale.
Nivelul de detaliu al pozelor este bun, culorile sunt puțin mai calde decât realitatea și gama dinamică este de această dată mai bună, chiar dacă încă nu perfectă. Consider că ăsta este modelul care scoate cele mai bune imagini, un lucru nu tocmai surpinzător ținând cont că este și cel mai scump, dar merită totuși menționat. Pe parte de video lucrurile stau încă și mai bine, și aici este o zonă unde stabilizarea optică face minuni. Rezoluția 2K și rata de 30 fps se păstrează, însă, pesemne din cauza chipset-ului care nu suportă rezoluții sau refresh rate-uri mai mari. Păcat.
Concluzie
În final, sunt mulțumit de ce oferă noul jucător pe piața mioritică de smartphone-uri. Nu sunt cele mai frumoase telefoane din segmentul lor, nu vin cu cele mai bune specificații și nici măcar cu cele mai bune ecrane neapărat, dar oferă o experiență completă, plină de accesorii extrem de folositoare. După mine, modelul Note 40 Pro este the one to get, în special datorită camerei mai bune și a design-ului premium, dar dacă nu te interesează asta prea mult, și modelul Note 40 simplu te va servi bine-mersi.
Nu sunt cel mai mare fan al lui Hot 40 Pro, consider că pentru 200 de lei în plus primești mult mai multe la schimb dacă optezi pentru un Note 40. Totuși, nici mezinul familiei nu e un telefon rău, dar părerea mea este că merită din plin diferența de preț pentru un ecran mai bun, de la IPS la OLED, o încărcare mai rapidă și suport pentru wireless charging, cu tot cu un puc inclus în pachet.
