Business

Indicele SP500 la 4.200 de puncte este la un suport major

SP500 a păstrat tradiția și a corectat destul de bine în luna septembrie, care este din punct de vedere statistic cea mai proastă lună pentru acțiuni de-a lungul timpului. Cum anticipam la începutul lunii, indicele a ajuns spre 4.200 de puncte pe fondul majorării dobânzilor, a creșterii prețului petrolului și a semnelor că economia americană continuă să reziste în ciuda tuturor vânturilor potrivnice.

Și acum încotro?

De la maximul de 4600 de puncte de la începutul lui august, este clar că SP500 este într-un minitrend de scădere. Media de 20 de zile este și ea în scădere rapidă și, cel puțin până la nivelul de 4350, este posibil să avem o revenire, piața fiind cam oversold zilele acestea – mai ales după creșterea puternică a yield-ului pentru titlurile de stat americane cu maturitatea de zece ani la maximul ultimilor șaisprezece ani – 4,88%. Oversold totuși nu înseamnă că nu poate fi și mai mult de atât – să ne amintim doar de scăderea puternică din martie 2020 la începutul pandemiei de covid.

Indicele volatilității VIX a fost de-a lungul anului unul dintre indiciile cele mai optimiste referitoare la piață: chiar dacă este pe creștere, aceasta nu este nici pe departe atât de puternică precum în alte momente, așadar panica nu caracterizează comportamentul investitorilor în prezent. La 18,49 puncte în prezent, acesta este mult sub nivelul de 30 de puncte înregistrat la minimele anului trecut.

Dacă vom avea zilele acestea o scădere mai amplă a acestui indice, bazat poate pe datele despre job-urile nou create în economia americană, este posibil să avem acea revenire spre media de 20 de zile de care aminteam și poate chiar mai sus, în funcție de rezultatele prezentate de companii pentru trimestrul al treilea, rezultate ce vor începe să fie prezentate după jumătatea lunii.

Datele despre numărul de locuri noi de muncă și despre rata șomajului vor fi prezentate astăzi și sunt așteptate să fie în scădere, la 163.000 de la nivelul de 187.000 înregistrat în august; în mod normal, o scădere ne arată o încetinire a economiei și asta nu e bine, dar în condițiile actuale asta se dorește pentru aducerea inflației către ținta de 2%. Aceste date vor fi cheia evoluției SP500, dacă va scădea sub acest puternic suport, al liniei de trend, fosta rezistență și media de 200 de zile. Eu zic că sunt șanse să vedem un nou maxim pe SP500 în următoarele luni.

Adrian Barbu

Eram student acu vreo douăzeci și ceva de ani și mă gândeam cum să fac bani mulți fără bătaie multă de cap (ceva legal totuși, nu vă gândiți la prostii...). Așa că m-am apucat să investesc la bursă, tocmai ce se apăruse bursa în Romania în iarna lui 1995. Și cum, evident, norocul începătorului a fost de partea mea, am zis că gata, asta vreau să fac în viața! Ulterior, din investitor am devenit și broker/trader în cadrul a două bănci importante din România, unde am ajutat clienți să tranzacționeze la bursă. Când nu citesc știri despre companii sau cărți din domeniu, fotbalul îmi produce cel mai mult stress...

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button