Închiderea lui Google Hangouts începe în octombrie

Am o veste proastă pentru cei care folosesc Google Hangouts, din luna octombrie, anul acesta, va trebui să începeți să găsiți o alternativă. De ce? Fiindcă serviciul va fi închis. Sau cel puțin atunci va începe închiderea sa. De câteva luni Google ne tot amenință că aplicației extrem de populare i se va pune o pernă peste față, iar anul acesta chiar se va ține de promisiune.
Și ce vor face milioanele de oameni care folosesc în acest moment Hangouts? Conform Google, din luna aprilie va începe tranziția lor către Hangouts Chat, o aplicație care deși împarte același nume cu cea care va fi închisă, este mai mult o clonă de Slack, ce în acest moment nu prea include funcțiile clasice ale lui Hangouts. Mai multe caracteristici vor fi adăugate variantei Chat cu timpul, însă mai mult genul de trăsături care să îl facă să semene mai mult cu Slack.
Închiderea efectivă a serviciului clasic va începe în octombrie, fără o dată fixă a momentului efectiv în care se va încheia, tranziția probabil urmând să dureze vreun an.
Motivul din spatele acestei decizii este deocamdată neclar. Dar considerând că Google este o corporație mare cu multe părți componente, ceva înjunghiere în spate a echipei care se ocupă de Hangouts nu este exclusă. Probabil cineva de acolo, sus pus, adoră foarte mult Chat și vrea să sacrifice orice pentru a-l populariza. Google a mai făcut asta în trecut când a legat defunctul G+ de Youtube. În continuare sunt supărat că a fost închis Google Talk, dar asta este o cu totul altă treabă.