
Un studiu derulat timp de doi ani a dezvăluit că 2040 de aplicații din Google Play Store pot fi dăunătoare. Unele au nevoie de permisiuni suspecte, în timp ce altele sunt chiar malware, afirmă Universitatea din Sydney și Data61 din CSIRO.
Cercetarea a inclus aproximativ un milion de aplicații de pe Google Play și a scos la iveală un număr mare de aplicații false care, deși nu au programe malware, necesită totuși permisiuni pentru accesarea datelor cu care nu au nicio legătură. Este posibil chiar să fi auzit de unele titluri – Hill Climb Racing sau Temple Run.
Pentru a procesa toate cele un milion de aplicații, cercetătorii au folosit rețele neuronale și machine learning. Algoritmul a fost setat să caute o descriere similară a textului și pictogramele asemănătoare vizual cu cele 10000 de aplicații considerate cele mai populare din magazin. Algoritmul a returnat 49608 de potențiale pericole.
Folosind VirusTotal, aproximativ 7246 dintre aplicații au fost marcate ca malware, iar 2040 dintre acestea erau aplicații false și cu grad ridicat de risc. În plus, 1565 solicită cel puțin cinci permisiuni la date considerate sensibile, iar 1407 încorporează biblioteci către terțe-părți.
Aplicațiile periculoase care au fost supuse acestui studiu au fost deja eliminate, iar echipa celor de la Google precizează că numărul de cereri respinse pentru aplicații a crescut cu peste 55% în ultimul an, iar suspendarea aplicațiilor a crescut la 66%.