ReviewsPeriferice

Ce știe să facă noua gamă de imprimante Brother cu cerneală

Caracteristicile de simplitate și ease of use se păstrează absolut intacte și pe noua gamă InkTank a celor de la Brother. Adică cele mai simple, mai accesibile și mai robuste imprimante cu cerneală. Hai să le luam pe rând, pentru că noua gama Brother chiar are de toate pentru toți, pentru toate scenariile și buzunarele.

/

Și toate sunt Ink benefit, adică intră în acel program de consumabile originale ultra-ieftine. Vreme de câteva zile ne-am jucat cu patru modele, de la cele mai ieftine la cele mai scumpe: DCP-T 430, 530, 730 și 930, adică urmașele extrem de popularei serii din anii trecuți cu 20 în coadă.

O particularitate ar fi aceea că 430 și 530 au și versiuni albe, adică nu găsești doar negrul tradițional pe aceste modele. Hai să vedem care-i faza cu ele, să facem practic un mic ghid de gamă, așa încât cei care au nevoie de o imprimantă și sunt în căutarea uneia, să-și poată face o idee generală.

Brother DCP-T430W 2025 și DCP-T530DW 2025

DCP-T430W este calul de povară, cea mai basic și mai ieftină care vine cu programul Ink benefit, și singura fără duplex din întreaga serie. De asemenea țineți cont ca este atât de basic încât NU are un display de pe care să o instalezi și să o setezi, faci asta de pe telefon, laptop sau PC. Dar în rest are tot ce ai putea cere de la o imprimanta care nu este gândită să facă de toate, ci doar trei chestii și bine: imprimare, copiere și scanare.

Este mica, robustă și extrem de ergonomică, întreagă serie vine acum și cu niște mânere laterale, ceea ce nu aveai pe modelele din trecut, iar DCP-T530DW 2025, la doar puțin peste 6Kg chiar poate fi mutată cu ușurință de colo-colo. Acest model costa în jur de 750 de lei. DAR: deși prețul ar putea părea un pic mare, cel puțin comparativ cu unele dintre modelele concurentei, 430 are câteva avantaje incontestabile, pe lângă faptul că este solidă ca un tanc, simplă, intuitivă și ergonomică, iar avantajul principal este prețul consumabilelor, care sunt aceleași pentru toata gama, și vom ajunge imediat și la ele.

Iar la asta poți să mai adaugi și faptul ca așa basic cum e, este și color și mai vine și cu 5 ani garanție, indiferent ca o cumperi ca persoana fizică, pentru uz casnic, sau ca firmă, pentru birou. Știți ca de obicei echipamentele cumpărate pentru firmă primesc garanții reduse, pe motiv că utilizarea este mai intensă, prin urmare și garanția este mai mică.

Brother nu doar ca oferă 5 ani, adică una dintre cele mai extinse perioade din industrie, dar nici nu face discriminări pe acest criteriu al garanției intre firme și persoane fizice. N-am să insist asupra lui 430, pentru că este modelul cel mai basic, dar o vom mai menționa pe parcursul acestui material în mod contextual, comparând-o cu celelalte.

Iar acum haideți să trecem la 530, cel de-al doilea model din gamă, și care este tot entry, dar eu o recomand pentru că are niște extra-dotări importante. Brother DCP-T530DW 2025, față de 430 și 520-ul din seria trecută, are acum și duplex la imprimare, adică poate tipări automat pe ambele fete ale unei coli de hârtie, fără intervenție manuală. Sau cum spune celebra expresie, față-verso. Dacă imprimi mult, prezența acestei dotări este foarte importantă. Și eficiența evident, pentru că iți economisește timp și hârtie. Țineți cont și că toate echipamentele din noua gama sunt multifuncționale, adică au scanare, copiere și imprimare, iar două dintre ele, adică alea mai de bogați, 730 și 930, au și ADF. Pentru cine nu știe, deși mă îndoiesc că ar fi prea mulți, asta înseamnă Automatic Document Feeder, adică Alimentator Automat de Documente.

Este un mecanism care permite scanarea sau copierea automată a mai multor pagini, fără să pui manual fiecare coală pe sticla scannerului. Și înainte să trecem mai departe, hai să vorbim puțin și despre consumabile. O butelca de cerneala neagra permite imprimarea a 7500 de pagini alb negru ci costa circa 40-50 de lei, iar setul color duce 5000 de pagini, și l-am găsit pe net pe la 80 de lei.

Și acum probabil înțelegeți care este ideea unei imprimante puțin mai scumpe la achiziția inițială, dar cu consumabile originale ieftine, și nu invers. Iar consumabilele astea sunt aceleași pentru toata gama, indiferent de model. Tot comună este și capacitatea tray-ului, adică a tăvii pentru hârtie, la 150 de coli. Singura chestie care diferă puțin, este cantitatea de consumabile cu care fiecare model vine în pachet: 430 vine default cu o sticlă de negru și un set color de 3 sticluțe, în vreme ce 530, 730 și 930 vin cu câte două sticle de negru, adică cu o capacitate de imprimare de 15.000 de pagini direct din pachet.

Și ce-au mai reușit să facă pe gama nouă este micșorarea timpului de reumplere a rezervoarelor la 60s pentru negru și 30s pentru color. Reumplerea rămâne la fel de simpla ca în trecut, practic un rezervor full este echivalent cu o sticla de cerneala. Și au mai făcut o chestie în dulcele stil japonez, aparent banală, dar foarte isteață. Fiecare sticlă de cerneală are un pattern diferit de știut, adică nu poate fi montata și deversată decât în rezervorul potrivit. Asta arată câtă încredere au japonezii în natura umană, și pe bună dreptate. Parafrazându-l pe Murphy, daca există și cea mai mică posibilitate ca cineva să pună cerneala de un anume fel în tancul greșit, atunci așa se va întâmpla.

Încă o chestie smart pe care au făcut-o tura asta, a fost ca imprimantele vin din cutie cu un lichid neutru pe circuit, în așa fel la inițializare să nu se piardă nici măcar un strop de cerneală. Revenind la 530 în particular, fata de 430, pe lângă duplex, mai are în plus și un ecran monocolor mititel care iți permite să setezi imprimanta chiar și fără ajutorul telefonului sau laptopului. Poate fi conectată la rețea și setata direct din panoul de control cu ajutorul afișajului de pe micul display de un rând.

Absolut toate modelele din noua gamă suportă Wi-Fi pe 5Ghz, nu doar 2.4, ceea ce este o îmbunătățire binevenită, mai ales pentru o imprimantă, și toate suportă imprimare directa via AirPrint, pe dispozitivele Apple, la fel și de pe Android. Iar 930 are și ethernet, în caz ca vrei s-o conectezi la rețeaua locală și la net pe fir. Deci din punctul ăsta de vedere, cu 5Ghz și AirPrint, sunt cât se poate de moderne.

Ah, și încă ceva, toate merg acum pe noua aplicație Mobile Connect pentru imprimare, control, monitorizare, etc. Față de gama precedentă, și forma s-a modificat la toate modelele. Sunt acum mai compacte, amprenta s-a redus cu vreo 25%, sunt mai ergonomice și mai… pătrățoase, iar butoanele sunt toate pe față, pe un panou de bord rabatabil. Asta e bine… și nu prea. Tocmai pentru că totul s-a micșorat și a fost compactat, mi se pare acum mai dificil de controlat. Când panoul de control este rabatat, acționarea butoanelor este stângace, trebuie să ridici bordul ca să poți să apeși ca lumea, și nu mi se pare cea mai bună soluție. Sunt obișnuit cu panoul fix al 920-ului meu care este aerisit și își face foarte bine treaba.

Dar au îmbunătățit în alte parți: de exemplu acum nu mai e nevoie să scoți tava cu totul ca să pui hârtie, ci doar o tragi până la jumătate, ridici partea de sus și o alimentezi. Era și cazul. 530 este ceva mai scumpa decât modelul 430 de baza, adică ajunge pe la 900-1000 de lei, dar este cu siguranță o opțiune robustă, care te va tine măcar 5 ani, perioadă în care este oricum acoperită și de garanție.

Trecând mai departe, peste 730 am să sar, pentru că avem aici pe canal un review dedicat. Ea este prima care a apărut din noua gamă, prin urmare a primit o recenzie la acel moment.

Brother MFC-T920DW

Și uite așa am ajuns și la vârful de gamă, urmașul 920-ului nostru despre care va povesteam mai înainte că a avut câștig de cauza în disputa cu Sara și cu Alex, și anume MFCT 930 DW, și care costă undeva în jur de 1500-1600 de lei. Și are… tot! ADF, tava multifuncțională extra de 80 de coli, pe lângă cea standard de 150, ecran color mărișor, dar apropo, și aici s-au zgârcit un pic japonezii, nu este și touch, are duplex, WiFi pe 5Ghz, port ethernet pentru cablu, și evident panou de comandă rabatabil.

Și da, este ceva mai mică și mai ușoară decât 920-ul nostru, și are și acele mânere ca să o poți muta de colo-colo. Este și un pic mai rapidă decât celelalte, la 17 pagini alb-negru sau color pe minut, vs 16. La fel și la ceea ce este îndeobște cunoscut ca first print, adică până scoate prima pagină, 6.5s pentru 930 și 730, vs 9.5s pentru 430 și 530. Poate părea puțin, dar va dau în scris ca dacă te grăbești contează, și am simțit-o nu odată pe propria piele. Iar acum hai să recapitulam. Avem așadar 430, cel mai basic model pe la 750 de lei, urmează 530, un entry-mid în jur de 900-1000 de lei, urmează 730 la 1200, și vârful de gama 930 la 1500-1600 de lei.

Mi se pare foarte bine structurata oferta, cu câte ceva pentru toate segmentele de nevoi și buget. Și înainte să încheiem, cred că ar merită menționat faptul că odată cu noile Ink-uri au apărut și niște lasere mici și ieftine, care probabil vor prinde extrem de bine la cei care prefera aceasta tehnologie în detrimentul cernelii.

Este vorba în primul rând despre modelul HLL 1230, urmașul celebrului și popularului 1222. Este cel mai mic model laser monocrom de la Brother și este pentru acasă sau pentru birouri foarte mici. Țineți cont ca este doar imprimantă, deci nu multifuncțional, dar costa doar 550 de lei. Și acesta intră în programul Toner Benefit, adică ai consumabile originale ieftine, și 111 lei pentru o înlocuire mi se pare mai mult decât rezonabil, în condițiile în care tonerele competiției cost sute de lei, la plural. Și asta cred că este principala deosebire între cele două tehnologii principale din printing și din portofoliul Brother: Ink-urile lor sunt mai scumpe la achiziție, dar au consumabile foarte, foarte ieftine, la laser e invers, imprimanta e mai ieftină la achiziție, dar ulterior tonerul este mai scump, chiar daca prețul asta de pe puțin peste 100 de lei mi se pare rezonabil. La 1230 lei este așa cum am spus, foarte basic, nu are duplex și este doar imprimantă, dar beneficiază totuși de acele goodies care îl fac foarte versatil: WiFi pe 5Ghz, AirPrint, WiFi direct, și vine cu o garanție de 3 ani. Good enough. Și… cam asta a fost noua serie Brother, numai buna să imprimi orice și oricât.

Back to top button