TECHRSS PaginaDeMedia

Cei trei care au speriat Vestul – PC, iMac și DaVinci Resolve Studio 17 – Ce sistem ți se potrivește cel mai bine pentru editarea video?

Atunci când vorbim despre editare video nu prea ne referim la simple acțiuni de crop ale unui clip cu animăluțe prostuțe înregistrat pe un Nokia 3310. În schimb, vorbim despre un proces complex și migălos, mai ales dacă aducem în discuție sfera creatorilor de conținut.

În viața de zi cu zi, adică aia de la birou, cartea noastră de căpătâi nu este Biblia, ci licența de Davinci Resolve Studio 17. Asta deoarece videoclipurile de pe Zona și PlayGround nu apar ca prin magie, iar lucrul minuțios cere timp și echipament corespunzător. Dar cum orice experiment se naște dintr-o idee subită, ne-am decis să mai încercăm o chestie interesantă.

Mai țineți minte experimentul nostru cu randarea pe plăcile video NVIDIA? De data aceasta, am luat un iMac de 24 de inci (mulțumiri, iStyle!) și l-am aruncat în ring cu sistemele noastre. Am vrut să vedem cum se descurcă sistemul celor de la Apple în DaVinci Resolve Studio 17 atunci când montăm clipuri pentru YouTube.

„Catalizatorul” principal a fost faptul că DaVinci și-a desăvârșit oficial statutul de aplicație nativă pentru macOS, fără să mai fim nevoiți să apelăm la intermediari de tipul Rosetta, adică vorbim despre o luptă „corectă”. Cum se descurcă un macOS în fața unui Windows 10 cu update-uri din ce în ce mai frecvente și uneori supărătoare? Ce setup este mai avantajos atunci când lucrezi cu astfel de programe? Hai să vedem.

iMac 24 DaVinci Resolve Studio 17

macOS versus Windows 11 – Configurații

În colțul din stânga avem un iMac de 24 de inci, ediția 2021, dotat cu procesorul M1 proprietar Apple și 8GB de RAM, rulând macOS Big Sur. În colțul din dreapta își turează ventilatoarele sistemul nostru cu Windows 10, alcătuit dintr-un Ryzen 9 5950X,  32GB de RAM și o placă video NVIDIA GeForce RTX 3080 Ti.

Dacă excludem evidenta deosebire privind sistemele de operare, discrepanțele dintre cele două sisteme sunt astronomice. Cam de ordinul secolelor-lumină. Însă nu vă lăsați păcăliți de aceste specificații, căci adevăratul test îl reprezintă lucrul în Resolve.

Runda I – Experiența de utilizare

Nu cred are rost să detaliem rutina noastră în DaVinci Resolve Studio 17: Deschizi PC-ul, pornești softul, lucrezi, Windows 10 mai dă rateuri, Resolve se mai împiedică din cauza asta și aia e. Pe iMac-ul acesta, implicit pe macOS, totul s-a desfășurat surprinzător de smooth.

iMac 24 DaVinci Resolve Studio 17

Nu numai că lucrul în sine, tranzițiile și interfața sunt mai rapide și mai naturale, ci poți edita cu viteza luminii. Altfel spus, dacă dispui de o tastatură, un mouse și un trackpad Apple – ceea ce este și recomandat – poți naviga prin timeline iute ca argintul viu. Schimbarea este simțitoare, întrucât pe iMac ai posibilitatea de a-ți prelucra mult mai lejer materialul.

M-am lovit de multe ori de mici slip-uri ale mouse-ului de pe un punct-cheie al timeline-ului atunci când lucram pe ediția pentru Windows, însă iMac-ul și-a dovedit precizia și viteza într-ale navigării eficiente.

În plus, DaVinci Resolve Studio 17 se deschide mult mai repede pe macOS! Ironia sorții, acum nu mai pot face gluma aia cum că îți crește barba la cât aștepți după Resolve pe Windows, dar pot spune că, pe iMac, barba mea nu va mai crește o altă barbă.

iMac 24 DaVinci Resolve Studio 17

Runda a II – a – Rezultate și timpi de randare

Pentru acest test, ne-am folosit de „recuzita” uzuală, adică am filmat la 4K@60, dar în două formate: Apple ProRes LT422 și H264 422. Rezultatele randării sunt interesante. Nu, nu sunt asemănătoare, ci au un twist oarecum surpriză, despre care vă voi spune… Pe la final.

Pe sistemul nostru cu Windows, am randat folosindu-ne de puterea lui RTX 3080 Ti, în vreme ce elegantul iMac de 24 s-a bazat pe puterea oferită de Apple M1. Timpii de randare arată cam așa:

  • Windows: 6 minute și 55 de secunde;
  • iMac: 16 minute și 35 de secunde;

În ceea ce privește framerate-ul, avem în față următoarele rezultate:

  • Windows: 100FPS
  • iMac: 45FPS.

De aici, putem deduce că PC-ul este cu peste 50% mai puternic decât iMac-ul, dar nu pot să fiu deranjat de asta atunci când îmi clătesc privirile în acest ecran 4.5K Retina, comparat cu al nostru clasic BenQ la rezoluție 2K! Ah, și nu pot să nu le fiu recunoscător celor de la Apple pentru că playback-ul clipului nu mai sacadează la redare atât de des ca în partea cealaltă, la vecinii cu fereastra!

Runda a III -a – Eficiență și practicalitate

Știu, știu, nu prea poți să compari mere cu pere, dar dacă te dedici în exclusivitate editării video (cel puțin în DaVinci Resolve Studio 17, în cazul nostru), un iMac ar reprezenta un avantaj. Practic, ai încerca să compari o conservă de ton cu un tanc rusesc, unde conserva este un iMac + unul-două periferice, iar tancul este un PC, adică un monitor + periferice + carcasa butucănoasă.

Hei, înțeleg că poți randa la 100 de cadre pe secundă mulțumită unui RTX 3080 Ti, dar sursa aia de 1600W nu este cel mai discret element care să mai taie din dimensiunile sistemului. La polul opus, iMac-ul vine cu o construcție extrem de finuță și de practică. Este un design slim, cu un ecran superb, în care m-am zgâit mai mult decât ar fi fost necesar, deci ar putea fi un atuu considerabil pentru cei care lucrează în domeniu.

iMac 24 DaVinci Resolve Studio 17
Cred că m-am făcut suficient de înțeles în ceea ce privește portabilitatea…

Runda a IV – a – Costuri

Mai țineți minte de rezultatele interesante despre care vă vorbeam? Iată motivul: prețul! De ce acesta? Pentru că acea diferență de 50% în performanță se resimte și în costurile sistemelor: Unde un astfel de PC cu Windows trece lejer peste 15000 de lei, un iMac de 24 de inci ca cel cu care ne-am jucat nu te golește de mai mult de vreo 7200 de lei, în varianta cu 256GB stocare. Pentru acest PC dotat cu RTX 3080 Ti, un calcul rapid ar arăta cam așa:

Deci 15800 de lei FĂRĂ să mai punem la socoteală placa de bază, monitorul, memoriile și sursa!

Versus… Un sistem complet sub forma unui monitor aka un iMac de 7200 de lei? Nu știu, zic și eu…

Concluzie – Merită să investești într-un iMac pentru editare video?

Aș spune că da. Cel puțin la început. Dacă vrei să ai parte de rezultate satisfăcătoare pe un sistem de top, care să nu-ți ocupe mult spațiu și pe care să-ți poți desfășura eficient activitatea, un iMac ți s-ar potrivi. Este finuț, elegant, cu un ecran minunat și un hardware foarte bine optimizat pentru softuri de tipul DaVinci Resolve Studio 17.

iMac 24 DaVinci Resolve Studio 17

Nu este neapărat o mașină de tocat cadre, pentru că vorbim totuși de un SoC cu grafică integrată, dar fix asta este partea demnă de apreciat. Am să răstălmăcesc un citat dintr-unul din filmele mele preferate, astfel încât, pentru un începător sau pentru oricine altcineva care apreciază lucrul simplu și eficient, iMac-ul este „half as fast, twice as beautiful and practical”.

Nici prețul nu trebuie trecut cu vederea. Este o diferență enormă între cele două configurații și nu mă feresc să spun că, dacă s-ar putea, noi toți am pleca acasă în secunda unu cu câte un iMac. 7200 de lei versus cel puțin 15000 de lei. Half as fast, twice as cheap?

iMac 24 DaVinci Resolve Studio 17

Carol Zafiriadi

"Am crescut inconjurat de pop culture, muzica si jocuri video..." Da, cunoastem explicatia pe care o poate oferi cineva care scrie despre gaming si tehnologie. Evident, nici eu nu sunt o exceptie. Cunoscutii ar putea spune ca in scrierile mele se pot regasi convingerile si esteticile care il fac pe Carol sa fie...Uhh...Carol. Scriu cu drag, alaturi de colegii mei, si disec filosofic si estetic jocurile video si smecheriile aduse de tehnologie.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button