ȘtiriTech&IT

IFA 2024: ASUS lansează noile PC-uri Copilot+ cu procesoare Intel Core Ultra (Seria 2)

În cadrul evenimentului Always Incredible de la IFA 2024, ASUS a prezentat noile sale PC-uri Copilot+, echipate cu cele mai noi procesoare Intel Core Ultra Seria 2. Lansarea a inclus laptopurile din seriile Zenbook, Vivobook, ExpertBook P și Mini PC-ul NUC 14 Pro AI.

Noile PC-uri Copilot+ cu AI

Noile laptopuri ASUS Zenbook și Vivobook pun accentul pe portabilitate și design, fiind potrivite pentru utilizatorii care își doresc performanță și stil. În același timp, modelele ExpertBook din seria P sunt destinate companiilor mici, oferind soluții de inteligență artificială pentru a spori productivitatea și eficiența la locul de muncă. Mini PC-ul ASUS NUC 14 Pro AI, de asemenea lansat la IFA, reprezintă o soluție compactă pentru aplicații comerciale solicitante.

Cu procesoarele Intel Core Ultra (Seria 2), ASUS oferă PC-uri AI care integrează un NPU capabil de până la 48 TOPS, susținând aplicațiile AI direct pe dispozitiv. Aceasta înseamnă performanță în task-uri intensive, de la muncă de birou până la cea de creație. Experiențele Copilot+ PC vor fi disponibile gratuit printr-o actualizare anul acesta, dar vor varia în funcție de regiune.

Zenbook, Vivobook și ExpertBook P

Laptopurile Zenbook S 14 și Zenbook S 16 combină un design premium din Ceraluminum – un material ceramic avansat – cu performanțele oferite de procesoarele Intel Core Ultra 9. Echipate cu ecrane OLED de înaltă rezoluție, un șasiu foarte subțire și greutate redusă, aceste laptopuri oferă un echilibru între performanță și estetică.

 ASUS lansează noile PC-uri Copilot+ ASUS Vivobook S 14

ASUS Vivobook S 14 (S5406SA) vine echipat cu procesoare Intel Core Ultra 5 sau Ultra 7, un ecran OLED de 14 inch, cu rezoluție 3K și o rată de refresh de 120Hz. Laptopul dispune de până la 32GB RAM LPDDR5X și un SSD de 1TB. Cu o greutate de doar 1.3 kg laptopul oferă o autonomie bună datorită bateriei de 75Wh.

ASUS Zenbook S 16 (UX5606) are un ecran OLED 3K de 16 inch, cu o rată de refresh de 120Hz și 100% acoperire DCI-P3. Echipat cu procesoare Intel Core Ultra din seria 9 și 7, până la 32GB RAM și un SSD de până la 2TB, acest laptop cântărește doar 1,5 kg.

PC-uri Copilot+ ASUS Zenbook S 16

ASUS a prezentat și seria ExpertBook P, concepută pentru a optimiza munca asistată de AI în mediile profesionale. Aceste laptopuri oferă un nivel ridicat de securitate și sunt echipate cu funcții pentru întâlniri online prin platforma AI ExpertMeet. Printre funcționalități se numără transcrierea automată, traducerea în timp real, generarea de subtitrări, rezumatele automate, utilizarea camerei cu efecte AI, anularea zgomotului de fundal și adăugarea de watermark-uri pentru protecția documentelor.

ASUS lansează noile PC-uri Copilot+ ASUS ExpertBook P5

Laptopul ASUS ExpertBook P5 (P5405) este echipat cu procesor Intel Core Ultra 7, având până la 32GB RAM și un NPU Intel AI Boost cu performanțe de până la 47 TOPS, potrivit pentru sarcini avansate asistate de AI. Cu un ecran WQXGA de 14 inch, 100% sRGB și o greutate de 1,29 kg, acest laptop combină puterea de calcul cu portabilitatea.

ASUS NUC 14 Pro AI: Performanță AI în format compact

Pentru cei care caută putere într-un format compact, ASUS a lansat NUC 14 Pro AI. Mini PC-ul este dotat cu un procesor Intel Core Ultra (Seria 2), oferind o putere de calcul de 120 TOPS. Cu un design compact de sub 0,6 litri și grafică integrată Intel Arc GPU de până la 67 TOPS, acest mini PC oferă performanțe AI triplu îmbunătățite față de generația anterioară, fiind potrivit pentru utilizatorii care doresc putere și eficiență într-un format mic.

 ASUS lansează noile PC-uri Copilot+ ASUS NUC 14 Pro AI

Ce înseamnă tranziția de la PC-uri la PC-uri Copilot+

Toate PC-urile ASUS lansate la IFA 2024 includ funcții AI într-o formă sau alta, și nu pot să nu mă întreb dacă nu asistăm la un moment de cotitură pentru tehnologie. Este un punct similar cu cel în care televizoarele clasice au fost înlocuite treptat de cele smart, iar ce părea odată opțional a devenit standard. Astăzi, televizoarele fără funcții inteligente sunt o raritate, iar o tranziție similară se întâmplă acum și în domeniul PC-urilor.

Dacă privim lansările de la IFA 2024 în ansamblu, nu doar ale ASUS, ci și ale altor companii, industria își concentrează eforturile pe integrarea inteligenței artificiale. De la laptopuri la mini PC-uri, AI nu mai este doar o funcție suplimentară, ci un element central. Cu asta încep toate prezentările.

Această schimbare nu are loc doar în segmentul computerelor personale, ci și pe piața smartphone-urilor, unde AI joacă un rol tot mai important în gestionarea aplicațiilor, optimizarea performanței și îmbunătățirea experiențelor foto și video.

Totuși, o diferență importantă între PC-uri și smartphone-uri a fost întotdeauna legată de controlul utilizatorului și confidențialitatea datelor. Pe PC-uri, utilizatorii aveau o libertate mai mare în personalizarea sistemului, instalarea și gestionarea aplicațiilor și, cel mai important, protejarea datelor personale. Sistemele de operare pentru PC-uri erau percepute ca fiind mai deschise și mai transparente în comparație cu ecosistemele relativ închise ale smartphone-urilor. Însă odată cu integrarea funcțiilor AI pe scară largă în PC-uri, această diferență începe să dispară treptat.

Odată ce funcțiile AI rulează în fundal, iar datele sunt stocate sau procesate de servere externe (deși nu toate funcțiile AI de pe PC-uri necesită servere externe), este dificil să ai un control complet asupra confidențialității.

 

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button