TECH

iBelșug cu Dekalb Smart

DEKALB® a lansat în România platforma digitală SMART, care vine în ajutorul fermierilor cu o serie de soluții inovatoare pentru creșterea producției de porumb pe aceeași suprafață.

Fermierii beneficiază de recomandări privind alegerea hibridului de porumb în funcție de tipul de sol și mediul de cultură, la densitatea optimă pentru a avea profitabilitate maximă. Productivitatea culturii poate crește cu până la 30%, arată datele din centrele tehnologice DEKALB.

Cultura este monitorizată constant cu ajutorul imaginilor din satelit, care semnalează apariţia problemelor provocate de diverși factori. Pornind de la consistența vegetației verzi, imaginile din satelit pot semnala probleme precum dezvoltarea neuniformă a culturii, cauzate de factori pedoclimatici, boli, dăunători sau alte accidente, în perioada de vegetație.

Toate informațiile sunt accesibile fermierului pe telefonul mobil, tabletă sau pe calculator.

Soluțiile au fost testate cu rezultate remarcabile la CENTRELE TEHNOLOGICE DEKALB în Europa, unde sunt semănate anual 700 de hectare de loturi, prin utilizarea de înaltă tehnologie. Aici, hibrizii de porumb DEKALB® au fost testați în toate condițiile pedologice, la diferite densități, fiind colectate peste 1000 de observații cu date pentru fiecare hibrid. În urma rezultatelor obținute, specialiștii au creat o serie de soluții inteligente reunite sub denumirea DEKALB SMART. Tehnologia dezvoltată pentru culturile de porumb a fost testată cu succes în 2017, în 12 state europene, printre care: România, Franța, Ungaria, Spania și Italia, țări mari cultivatoare de porumb.

Versiunea DEKALB SMART este disponibilă de astăzi și poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu acces la internet, iar aplicația pentru mobil urmează să fie disponibilă în scurt timp. Printre primii în Europa, fermierii români își vor putea monitoriza, chiar și de pe propriul smartphone, toate parcelele de porumb și vor putea fi la curent cu tot ce apare în teren, indiferent de locul unde se află. În România, clienții DEKALB vor putea beneficia de unul dintre cele două pachete ale soluției DEKALB SMART: Freemium și Silver.

iBelșug

Soluțiile DEKALB SMART îți indică, personalizat, parcelă cu parcelă, hibridul de porumb potrivit pentru fiecare tip de sol și densitatea optimă la semănat;

  • Tehnologia foloșește imaginile din satelit pentru monitorizarea constantă a culturii de porumb;
  • Dacă apar probleme provocate de diverși factori pedoclimatici, acestea sunt evidențiate pe device-ul utilizat (smartphone, tabletă sau calculator);
  • Toate informațiile sunt personalizate pentru terenul fiecărui fermier, producția medie crescând cu până la 30%, potrivit datelor din centrele de testare.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button