ReviewsGamingPC

HyperX Haste II Wireless renunță la găuri pentru un format clasic și eficient (review)

Știu că în ultima perioadă am cam ignorat perifericele când am făcut lista de review-uri pentru ZONA și PlayGround, dar stăți făr’ de grijă că încă îmi plac și astea. Și uite, ca să vă dovedesc, am pus mâna de curând pe un mouse foarte promițător care “riscă” să devină un best-seller: HyperX Haste II Wireless. Cei care vorbesc perifericeza, știu ce produse a lansat producătorul în ultima vreme, mai ales după despărțirea de Kingston, iar pentru cei neinițiați, căscați ochii că s-ar putea să va placă ce urmează să povestesc.

Evident, HyperX Haste II Wireless este continuarea unei serii deja populare, așa că baza era deja acolo. Doar că la o primă vedere, ăștia doi șoareci sunt foarte diferiți, atât la interior, cât și la exterior. O să încep analiza de la exterior, ca mai apoi să discutăm despre specificațiile care fac din continuarea primului Haste un upgrade simțitor și bine meritat.

HyperX Pulsefire Haste Wireless, primu’, este din ăsta aerat, cu găurele. Producătorul a luat această decizie pentru a scădea din greutatea mouselui, acesta fiind un focus în procesul de R&D, dar ajută și pentru persoanele cu palme umede; deci win-win. Și cumva, a prins binișor, prima generație a acestui șoarec înregistrând un număr onorabil de vânzări. Și a fost disponibil și-n mai multe versiuni, adică cu și fără fir, iar între timp a ajuns și foarte accesibil, ceea ce i-a ajutat cauza destul de mult.

HyperX Haste II Wireless Review
Poză de familie cu Haste Wireless (stânga) și Haste II Wireless (dreapta)

Doar că erau necesare câteva îmbunătățiri ale formulei, și iată cum HyperX Haste II Wireless schimbă abordarea de șvaițer a strămoșului său. Ăsta este plin, să zic așa, doar că reușește să se păstreze la aceeași greutate de numai 61 de grame. În plus, senzația la atingere este ceva mai fancy, materialele fiind vizibil mai bune. Calitatea a crescut, greutatea s-a păstrat aceeași și dintr-un punct de vedere subiectiv, îmi place mai mult aspectul ăstuia nou. Moușii cu găuri au fost cool, dar nu i-am văzut mai mult decât pe un gimmick. Sunt utilizator de G Pro X Superlight și DeathAdder V3 Pro la final de zi.

HyperX Haste II Wireless are o platformă hardware complet schimbată. De la Pixart 3335-ul de pe generația trecută, la noul senzor Precision HyperX 26K dezvoltat in-house, diferența este destul de mare. Ăsta nou îmi amintește de Hero-ul celor de la Logitech, deci da, mișto treabă. Și are și niște switch-uri noi create tot de HyperX care oferă un feedback tactil destul de plăcut. Personal, prefer niște switch-uri mai discrete, dar nu este un click deranjant și sunt sigur că unii îl vor aprecia.

HyperX Haste II Wireless a primit upgrade-uri de la un cap la altul

Văd că umblă prin piață o modă nouă. Nu mai este de ajuns ca un mouse să fie wireless, ci trebuie să aibă și mai mult de o singură conexiune. Așa că majoritatea producătorilor migrează către Bluetooth ca metodă secundară de conexiune, iar HyperX a decis să se alăture mișcării. HyperX Haste II Wireless poate fi conectat via dongle USB inclus în pachet (calitatea construcției este sub așteptări în cazul receptorului), fie prin intermediul conexiunii Bluetooth astfel îl poți lega și la o tabletă sau la un telefon. Iar dacă rămâi fără baterie, îl poți folosi în timp ce-l încarci cu cablul USB-C / USB-A inclus în pachet.

HyperX Haste II Wireless Review

Dacă tot am ajuns la discuția despre baterie, producătorul se laudă cu o durată de viață de până la 100 de ore cu o singură încărcare. Ei, ăsta da curaj, însă după mai bine de o lună de utilizare, nu pot decât să susțin afirmația asta. HyperX Haste II Wireless chiar ține o grămadă, astfel nu-mi amintesc când l-am încărcat ultima dată și nu vedeți cablul în pozele din articol pentru că habar n-am unde l-am lăsat. Upsi.

Controlul mouseului și a iluminării RGB de pe rotița de scroll se realizează prin interfața HyperX NGENUITY Software care se descarcă direct din Windows Store. Și aici am aceleași plângeri ca la mai toate perifericele; ba merge, ba nu pornește deloc și pierd controlul complet asupra setărilor. Dar asta e ceva comun și constant la mai toți, așa că se-aruncă în aceeași categorie cu Synapse, G Hub și restul.

Pe partea de ergonomie și confort avem parte de câteva cadouri din partea producătorului. Forma a rămas similară cu modelul precedent, dar fiind plat este mai ușor să lipești pe el bucățile de cauciuc pentru un grip mai bun. Sunt patru la număr și sunt gândite să acopere lateralele șoarecului și butoanele de click. În plus, pachetul lui HyperX Haste II Wireless mai include și un set extra de piciorușe de teflon. Partea bună și la unele și la celelalte este că dacă te-ai săturat de ele, ori vrei să le schimbi, lipiciul nu lasă urme pe mouse.

Am mai făcut două rank-uri pe CSGO

Ce-a mai rămas de zis? Păăăi, hai să vă povestesc oleacă și cum se simte în gaming și cel mai important, cât de bine se descurcă. Și-o să încep direct cu performanța in-game că doar aia ne interesează la un mouse. Vechiul Pixart nu era rău deloc, dar îmi place să văd cum producătorii încep să exploreze și vin cu fel și fel de alternative. Senzorul dezvoltat in-house de HyperX este chiar bun, și în cele câteva meciuri de CSGO pe care le-am dat, nu am observat nimic în neregulă.

HyperX Haste II Wireless Review

Răspunde foarte bine la comenzi, conexiunea via dongle USB este flawless și încă nu știu unde o fi cablul ăla că mă gândesc că-n maxim o săptămână trebuie să-l mai încarc; deja sunt la a doua cu el. Bine, nu îl folosesc non-stop, dar câteva ore pe zi la muncă tot prinde. Iar ăsta este un factor mai important decât cred unii, pentru că am avut și mouși pe care trebuia să îi încarc des și începea să mă irite chestia asta.

Astea fiind spuse, ăla e. Mouseul îmi place, se mișcă bine, se simte bine, e ușurel și mai vine și cu grip tape cadou. Singura piedică pe care o mai are HyperX Haste II Wireless de depășit este motivarea clienților. La 500 de lei, se apropie serios de modele de pe la Razer și Logitech. Da, este la calibrul alternativelor sale, ba chiar stă mai bine decât modele din aceeași categorie de preț, doar că lumea cumpără și brand-ul, nu doar produsul. Din fericire, HyperX s-a asociat cu destui pro-gameri și au mai scos capul în lume. Deeeci, dacă continuă așa, cu produse de calitate și prețuri competitive, nu va dura mult până când vor ajunge la statutul de producător de referință atunci când vorbim despre periferice de gaming.

Marinake

Andrei mă numesc, dar lumea mă cunoaște drept Marinake. Am terminat ceva facultate de publicitate, însă drumurile mele nu au condus niciodată spre acest domeniu... așa că mă aflu aici și acum. După câțiva ani în care am tot migrat de pe o platformă pe alta și mi-am lăsat amprenta, scrisă, peste tot unde am apucat, am poposit la Zona. Scrierile mele includ recenzii de jocuri și hardware, cât și produse lifestyle. Când nu scriu review-uri, mă veți găsi adesea cu o cafea în mână, scriind despre ăle mai noi știri din industria tech și nu numai.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button