HyperX Cloud II primeste o varianta wireless!
Unele dintre cele mai bune casti de gaming raman fara fir

HyperX Cloud II si-a castigat locul in piata drept una dintre cele mai populare perechi de casti de gaming. Asta se datoreaza calitatii constructiei si sunetului care vin la un pret decent. Bazandu-se pe aceasta pozitie in piata, producatorul a decis ca este momentul sa taie firul de pe casti si sa treaca in era wireless.
Noile casti HyperX Cloud II Wireless vin dotate cu difuzoare de 53mm si sunet surround 7.1 virtual. Frecventa wireless la care functioneaza este de 2.4GHz si au o raza de acoperire de pana la 20 de metri. Bateria este si ea generoasa, cu o durata de viata de pana la 30 de ore.
Obiectivul companiei a fost sa duca mai departe design-ul super confortabil si ADN-ul calitatii din produsele HyperX Cloud. Asadar, noile HyperX Cloud II Wireless duc mai departe mostenirea editiei cu fir, pastrand design-ul unic, confortul si calitatea sunetului. Larry Gonzales, Vice-Presedinte al diviziei de Vanzari si Marketing, HyperX
Suportul de cap este fabricat din metal si este ajustabil, iar cupele pentru urechi sunt facute dintr-o spuma cu memorie ce ofera un grad de confort specific HyperX. Controalele pentru volum si microfon sunt plasate pe cupe pentru a fi usor de accesat. In plus, HyperX Cloud II Wireless vin cu un microfon detasabil cu functie de anulare a zgomotului de fundal. Acesta iti va asigura o comunicare cat mai curata cu prietenii si iti ofera libertate gratie posibilitatilor de ajustare. Iar pentru a vedea daca este activ sau nu, ai un LED care iti indica starea microfonului.
Castile sunt compatibile cu PC, PlayStation 4 si Nintendo Switch si sunt certificate de TeamSpeak si Discord. Poti edita setarile castilor prin intermediul software-ului HyperX Ngenuity. HyperX Cloud II Wireless nu sunt disponibile in Romania momentan, dar sunt sigur ca vor aparea pe rafturile magazinelor in curand.