GAMINGNEWSPC&Consoles

Humble Choice Bundle a fost lansat

Monthly Bundle nu mai există

Humble Bundle a lansat schimbarea promisă pentru abonamentul său lunar Humble Monthly Bundle. Până acum, contra sumei de 12 dolari, primeați un număr de jocuri în fiecare lună. Cel puțin unul era cunoscut din start, iar pe restul le primeați la începutul lunii următoare.

Acest Monthly Bundle a fost acum înlocuit de Monthly Choice. În esență este același lucru, dar cu două diferențe importante. Jocurile nu mai sunt secrete. Din start veți ști exact câte jocuri sunt și ce jocuri sunt disponibile în cadrul acestei promoții. Apoi, nu mai aveți de plătit 12 dolari. Bine, dacă erați abonat de pe vremuri tot cu 12 dolari rămâneți, dar sunt acum și opțiuni.

Veți putea plăti mai puțin, dacă vreți, dar veți avea acces la doar o parte din jocurile din cadrul promoției. Care sunt aceste jocuri depinde doar de voi, de aici venind partea de „Choice”.

Astfel, promoția de luna aceasta include:

  • Shadow of the Tomb Raider
  • Blasphemous
  • Ancestors Legacy
  • Phantom Doctrine
  • Dead in Vinland
  • Horizon Chase Turbo
  • Dark Future
  • Desert Child
  • Aegis
  • Xmorph Defense
  • Arrog

Încă veți mai avea acces și la Humble Trove, ce include vreo sută de jocuri fără DRM pe care le puteți descărca și rămân ale voastre, permanent. Sau măcar până ce le ștergeți din greșeală.

[Reuters]

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close