În acest moment, pe piață sunt destule smartwatch-uri care măsoară tensiunea arterială. Cele mai multe însă o fac prin intermediul unei combinații de senzori aflați în butoane și pe spatele ceasului. Dezavantajul acestui sistem de măsurare este, pe lângă precizia care depinde foarte mult de poziția mâinii, faptul că sistemul trebuie calibrat cu ajutorul unui tensiometru medical.
Practic, la prima utilizare, trebuie să utilizezi un astfel de dispozitiv medical în paralel cu ceasul, pentru a regla de fapt citirile acestuia. Dacă nu ai un tensiometru la dispoziție, calibrarea nu poate fi făcută și nu vei putea folosi funcția. Ăsta e momentul în care intră în scenă HUAWEI Watch D. Prezentat în premieră în Europa la IFA Berlin 2022 (alături de seria HUAWEI Nova 10), ceasul este unul foarte special. Spre deosebire de smartwatch-urile uzuale, Watch D are o pernă de aer gonflabilă integrată în curea, deci poate măsura tensiunea la fel ca un tensiometru medical.
Am testat dispozitivul la standul HUAWEI și pot spune cu siguranță că, în afară de locul diferit unde se efectuează măsurătoarea, ceasul face exact ce face și tensiometrul: umflă perna de aer și apoi o dezumflă ușor. Tot ce trebuie să faci este să stai cu mâna într-o anumită poziție (cu palma lipită de piept și cu cotul sprijinit) și să aștepți ca măsurătoarea să se finalizeze. Fără calibrare, fără alte proceduri mai mult sau mai puțin complicate. Iar marja de eroare specificată de producător este de ±3 mmHg.
Pe lângă această funcție unică pe un smartwatch, Watch D mai are și funcțiile „tradiționale” de monitorizare: ECG, ritm cardiac și SpO2 (concentrația de oxigen în sânge), dar și o funcție relativ nouă, cea de monitorizare a temperaturii pielii. Pe lângă partea de monitorizare însă, ceasul are multe funcții smart: control media, asistent vocal, prognoză meteo și peste 70 de moduri pentru fitness.
Ceasul se încarcă wireless, iar HUAWEI susține că bateria dispozitivului ține o săptămână. Ținând cont de modelele anterioare, ne așteptăm ca valoarea reală să fie foarte apropiată de cea declarată. Iată mai multe specificații despre HUAWEI Watch D:
Dimensiuni | 51 x 38 x 13.6 mm |
Greutate | 40,9 g sau 91,5 g + curea |
Material carcasă | Aliaj de aluminiu |
Rezistență la mediu | IP68 |
Grosimea curea | 30 mm |
Compatibilitate grosime mână | 130-200 mm |
Ecran | AMOLED, 456 x 280 pixeli, diagonală 1,64 țoli, touchscreen |
Senzori | Accelerometru, giroscop, senzor optic pentru ritm cardiac, senzor lumină ambientală, senzor temperatură, senzor presiune diferențială, senzor Hall |
Conectivitate | GPS, NFC, Bluetooth 5.1 |
Baterie | 7 zile autonomie, încărcare wireless |
Pentru mai multe detalii, puteți vizita pagina produsului. Ceasul va fi disponibil și la noi în toamna aceasta, iar prețul anunțat este unul destul de mare, 449 EUR. Pentru un smartwatch, este cam scump, dar ținând cont că este singurul smartwatch care poate măsura cu precizie medicală tensiunea, considerăm că prețul este întrucâtva justificat.