ReviewsCeasuri

HUAWEI Watch 5 – noul etalon în măsurarea stării de sănătate (review)

Primăvara asta e una plină de lansări mari în domeniul tehnologiei, iar HUAWEI nu vrea să rateze asta. Astfel, compania scoate pe piață mai multe produse wearable, sau „de purtat”, printre care și subiectul materialului de azi, noile HUAWEI Watch 5. Seria asta e una foarte iubită de fani, iar cum nu am mai avut un model nou de aproape doi ani, chiar eram curios să văd ce reușesc să aducă nou și să îmbunătățească peste deja robustul Watch 4. Ei bine, din fericire upgrade-urile sunt însemnate, și vom vorbi pe larg despre ele imediat.

Design și construcție

Începem așadar cu exteriorul, un aspect foarte important al oricărui ceas, și îi apreciez pe HUAWEI pentru că păstrează forma rotundă a ceasurilor lor în detrimentul unui profil pătrat a la Apple Watch. Da, înțeleg faptul că un ecran pătrat, prin simplul fapt că are colțuri, poate afișa mai multe informații și este o idee mai practic. Dar sincer, pentru mine un ceas ar trebui să arate a ceas, nu a mini-monitor montat pe încheietură, deci cu toate că văd beneficiile unui ceas pătrat, tot prefer forma rotundă pe care o avem aici.

HUAWEI Watch 5

La fel ca data trecută, Watch 5 vine în două dimensiuni, dar filosofia din spate s-a schimbat de această dată. Dacă în trecut, modelul mai mic era rezervat pentru dame iar cel mare pentru bărbați, segregarea asta a dispărut, iar acum ambele dimensiuni sunt unisex. HUAWEI spun că această modificare a avut loc datorită feedback-ului venit din partea femeilor cu încheieturi mari și a bărbaților cu încheieturi mici, astfel oricine își poate găsi modelul potrivit pentru el. Asta e o schimbare bună din punctul meu de vedere, deoarece diferențierea pe dimensiuni părea puțin ciudată încă de la început, și mă bucur că producătorul a ales să aibă o ofertă cât mai diversă.

Un alt lucru bun, care de data asta s-a păstrat, sunt materialele de foarte bună calitate. Practic, carcasa noilor Watch 5 poate fi făcută din trei materiale diferite: titan aerospațial, oțel inoxidabil 904L folosit și în ceasurile Rolex și oțel inoxidabil 316L. Pe lângă diferența de preț între cele trei, rezistența este un alt factor important în diferențierea lor, iar în mod previzibil titanul aerospațial este și cel mai scump, dar și cel mai rezistent la șocuri și zgârieturi… or is it?

HUAWEI Watch 5

Noi am avut la test două modele: un 42mm din oțel 904L și un 46mm din titan, și să vezi și să nu crezi, cel din titan are o zgârietură destul de vizibilă în partea superioară a carcasei, și încă cel puțin un coleg de-al meu de breaslă s-a lovit de acceași situație în perioada lui de test.

Oricine a mai interacționat în trecut cu smartwatch-uri din titan îți va spune că acest material se zgârie foarte greu, și că e aproape imposibil să afișeze uzura chiar și după ani întregi de utilizare. Am raportat la HUWAEI chestia asta, iar răspunsul lor a fost că sample-urile primite de noi la teste sunt, cel mai probabil, unități pre-production, iar compania m-a asigurat că unitățile care ajung la raft nu se vor comporta așa.

De fel tind să îi cred pe cuvânt pe HUWAEI, dat fiind că au mai fost situații similare în trecut, dar eu raportez lucrurile așa cum s-au întâmplat. Suspectez că este o chestie legată de tratamentul titanului, deoarece zgârietura respectivă pare mai mult de suprafață, dar nu s-a șters atunci când am incercat să o scot cu o cârpă din microfibră și niște soluție dedicată. Nu știu ce să zic, am primit asigurări că produsele finite se vor descurca mai bine la acest capitol, deci trecem mai departe.

Sticla care acoperă ecranul a rămas din safir, ceea ce e bine ținând cont că safirul este mai rezistent decât sticla obișnuită, atât la zgârieturi cât și la șocuri. Ultimul aspect important când vine vorba de construcție este cureaua, care este de trei tipuri: din titan cum este pe modelul nostru de 42mm, dintr-o combinație de silicon și piele sintetică regăsită pe modelul nostru de 46mm, dar și dintr-un cauciuc sintetic pentru modelele mai ieftine din lineup. De menționat este că toate materialele sunt disponibile pe ambele dimensiuni, deci depinde doar de preferințele și de gusturile tale pe care îl alegi.

HUAWEI Watch 5

Cât despre butoane, situația a rămas în mare parte la fel, cu o mare adăugire: senzorul X-TAP montat pe margine despre care vom vorbi mai multe imediat. În afară de asta, coroana rotativă se păstrează, la fel cum se întâmplă și cu butonul extra de dedesubt.

Ce s-a schimbat față de generația anterioară este grosimea. Nu sunt cel mai mare fan al dormitului cu ceasul la mână, deci pentru mine grosimea este extrem de importantă. Un ceas prea butucănos mă deranjează în special în pat, și cu toate că nici cu Watch 5 nu m-am înțeles prea bine atunci când vine vorba de dormit cu el, tot a fost mai bine decât cu generația trecută. Din punctul meu de vedere tot nu este la fel de comod precum un smart band sau un inel inteligent, dar o îmbunătățire există, și sunt convins că cei dintre voi care își caută un ceas pentru sleep tracking nu vor avea prea mari probleme cu acesta.

În rest, HUAWEI Watch 5 este extrem de comod la purtare normală. Grosimea redusă ajută în situațiile în care porți haine lungi, deoarece scade dramatic riscul să se prindă în mânecă. Nu am nimic rău de spus nici despre curele, și am apreciat-o în special pe cea din titan care se simte foarte premium și care nu ciupește sau smulge firele de păr de pe mână atunci când o porți.

Experiența în utilizare

Trecem acum la cuvântul „inteligent” din ceas inteligent și vorbim despre funcții și despre ce știe mai exact să facă Watch 5. Și funcția flagship este, fără dar și poate, noul senzor X-TAP, care este o adevărată șmecherie. Pe scurt, această nouă zonă de pe marginea ceasului găzduiește un arsenal extra de senzori care lucrează în tandem cu cei deja aflați pe fundul ceasului.

HUAWEI Watch 5

Și dacă stai să te analizezi puțin, mișcarea asta chiar are sens. Gândiți-vă doar că aparatele medicale profesionale de măsurare a nivelului de oxigen din sânge funcționează cel mai bine în vârful degetului, deci prin combinarea datelor obținute de ambele seturi de senzori vei primi rezultate mai precise, mai rapid, ceea ce nu-i deloc puțin lucru dacă ții la monitorizarea sănătății.

Principalul mod în care vei folosi X-TAP este prin noua funcție Health Glance care, așa cum îi spune și numele, are rolul de a-ți oferi acces rapid la nouă indicatori esențiali de sănătate în orice moment din zi. Ca să pornești Health Glance tot ce trebuie să faci este să ții degetul pe senzorul X-TAP pentru trei secunde, iar preț de un minut ceasul îți va analiza starea de sănătate rapid și surprinzător de precis.

Ca să vă faceți o idee legată de precizie, HUAWEI se laudă că Watch 5 este acreditat medical în România pe funcția de EKG deci, în teorie cel puțin, te poți duce la doctor cu rezultatele furnizate de ceas. Ceilalți senzori precum cel pentru SPO2 și puls au o precizie de sub 5% variații comparat cu dispozitivele medicale, deci cu toate că nu există o certificare oficială în acest sens, marja de eroare este una foarte mică.

Bine, asta în teorie. La fel ca în cazul zgârieturii de pe carcasă, și aici m-am lovit de un mic impediment. În mare, am observat discrepanțe însemnate atunci când vine vorba de puls. În primul test aveam aproximativ 75 de bătăi pe minut iar în al doilea, făcut imediat după primul, ceasul raporta un ritm al inimii crescut dramatic, cu diferențe de pâna la 20%. Am vorbit cu HUAWEI și despre asta, și ce-i drept ultimele update-uri de software au rezolvat în mare parte problema, deci nu este ceva ce ar trebui să îți influențeze decizia de cumpărare, dar mă văd nevoit să menționez și asta.

HUAWEI Watch 5

O noutate legată de parametri și metrice de sănătate este noul senzor pentru HRV, sau Heart Rate Variability. În termeni simpli, asta înseamnă durata de timp între bătăile inimii tale. În mod normal, inima bate în intervale destul de iregulate, dar când suntem supuși unui stres și sistemul nervos este pus sub presiune, inima bate mai apropiat de ritmul unui metronom, la intervale mult mai constante, pentru a se asigura că flow-ul de oxigen la creier este suficient și că funcțiile vitale merg la capacitate maximă în caz de pericol.

Bazat pe această măsurătoare, ceasul îți poate spune cât de stresat ești, dar poate și anticipa eventuale probleme cardiace. Desigur, merită evidențiat și faptul că acești senzori și măsurători nu înlocuiesc vizita la medic. Cu toate că tehnologia a evoluat mult, nu recomandăm să te bazezi pe datele furnizate de ceas dacă te simți rău. Ele au mai degrabă rol de prevenție și monitorizare, și nu sunt potrivite pentru un diagnostic fix, deci indiferent de condiția ta, cel mai bine ar fi să te sfătuiești cu un medic și să te folosești de ceas doar pentru a ține o evidență a stării tale de sănătate.

Next up, ecranul. Atât varianta de 46mm cât și cea de 42mm vin pesemne cu același panou, singura diferență fiind dimensiunea fizică. Astfel, avem un display OLED LTPO de foarte bună calitate, cu niște culori vibrante și plăcute și cu o strălucire maximă de 3.000 de niți. Chestia asta din urmă este importantă la un ceas, pentru că de cele mai multe ori vei avea nevoie să îți verifici notificările și ora când ești afară, în lumina soarelui, scenariu în care Watch 5 nu dezamăgește. Indiferent de condiții, informațiile de pe ecran au rămas lizibile și ușor de citit.

HUAWEI Watch 5

Și marginile sunt mai mici decât la modelul precedent, un plus mare atât pentru eleganță și aspect, cât și pentru practicalitate. HUAWEI se laudă cu o creștere a raportului ecran-corp cu 13% față de generația anterioară, deci primești mai mult ecran pentru lucrurile care contează, cu mai puțină margine inestetică de jur împrejur.

Dar la ce ar fi buni niște senzori potenți și un ecran frumos dacă software-ul lasă de dorit? Nu e cazul și aici, și sunt un fan declarat al interfeței grafice folosite de HUWAEI pe ceasurile lor. Sigur, sunt de acord că nici acum soft-ul nu este comparabil cu cel de pe Apple Watch din perspectiva fluidității animațiilor, dar nimic din spațiul Android nu se apropie oricum și ce primești aici este foarte ok. După câteva update-uri ceasul merge șnur, nu se blochează și răspunde la comenzi așa cum te-ai aștepta.

Că tot veni vorba de comenzi, cu toții știm că e greu să interacționezi cu ecranul ceasului atunci când ai mâinile ocupate sau murdare, așa că HUAWEI au implementat în trecut un sistem de control prin gesturi. Bine, era un singur gest înainte, cel de double-tap, dar odată cu lansarea Watch 5, producătorul a introdus și double slide, care funcționează exact așa cum îi spune numele. În loc să atingi vârfurile degetelor de două ori, acum le poți glisa unul de celălalt pentru și mai multe metode de control hands-free.

Și am și un exemplu practic, de care m-am lovit în perioada mea de teste: spălam vasele atunci când am primit un apel. Cu un double-tap am acceptat apelul iar cu un double slide am dat volumul mai mare, ca să aud mai bine persoana de la celălalt capăt al firului. Apoi, tot cu un double-tap am închis, iar toate astea fără să ating o dată sticla de safir de deasupra display-ului, ceea ce mi se pare extrem de practic.

HUAWEI Watch 5

Cei care au mai interacționat în trecut cu ceasurile companiei vor știi și că ecosistemul HUAWEI Watch nu duce lipsă de fețe. Cu un magazin dedicat cu sute de modele diferite, sunt pozitiv că fiecare își poate găsi design-ul preferat fără prea mari bătăi de cap. Watch 5 vine și cu câteva modele exclusive, dar nu vom zăbovi mai mult asupra acestui subiect, important este că există varietate.

Bateria este un alt considerent crucial, și o arie unde compania mereu a excelat. Am menționat mai devreme Apple Watch, deci hai să păstrăm exemplul și pentru comparația asta. Și ca posesor de Apple Watch, pot certifica faptul că autonomia nu este un punct forte al acestor ceasuri, iar majoritatea utilizatorilor au ajuns să se mulțumească cu o zi, poate o zi și jumătate de battery life între încărcări.

Asta înseamnă că, cu excepția modelului Ultra, variantele obișnuite ale Apple Watch-ului trebuie încărcate more or less în fiecare seară, în paralel cu telefonul tău. Și nu știu de voi, dar mie mi s-a întâmplat nu o dată să uit să pun și ceasul la încărcat și să mă trezesc dimineața că nu îl pot folosi. HUAWEI Watch 5 rezolvă asta, iar cu toate funcțiile active, inclusiv Always-on-Display despre care se știe că mănâncă pe pâine bateria, autonomia reală este în jur de trei sau chiar patru zile pentru varianta de 46mm și de două-trei pentru cel mai mic, de 42mm.

Este clar mai bine decât un Apple Watch comparabil, iar asta în condițiile în care prefer ca ceasurile mele să aibă pornită funcția de Always-on-Display. Dacă nu ții neapărat să afișezi fața ceasului at all times și activezi noul „Ultra Long Battery Life Mode”, autonomia sare la șapte zile pentru cel de 42mm și la un astonishing 11 zile pentru cel de 46mm.

HUAWEI Watch 5

O zonă unde Apple Watch câștigă categoric este la plăți. Nu știu câți dintre voi preferă să plătească în mod activ cu ceasul, dar cert este că această arie era un minus notabil al produselor HUAWEI. Gâtuiți de restricții, compania a lucrat din greu pentru a aduce plățile NFC pe ceasurile lor, și există progrese în acest sens. Acum, poți plăti direct cu ceasul în zona Euro, dar cum moneda națională la noi este leul, nu poți face plăți la magazinul din colț cu noul tău ceas. Am primit confirmări că sunt explorate diferite metode de a face asta o realitate, dar la momentul scrierii acestui review cel puțin, nu există nimic concret.

Pentru împătimiții de mișcare, e bine să știți că HUAWEI Watch 5 suportă peste 100 de moduri de sport care cuprind o grămadă de activități cum ar fi: obișnuitele alergări, atât indoor cât și outdoor, programe pentru aparate de cardio cum ar fi stepper-ul sau aparatul de vâslit, dar și activități în apă precum înotul în bazin sau cel în apă deschisă. Pentru că da, nici nu mai încape în discuție faptul că Watch 5 este rezistent la apă și îl poți lua liniștit cu tine atunci când înoți.

Pe parte de conectivitate, Watch 5 suportă eSIM, o veste bună pentru cei care vor să fie independenți de telefon, în special atunci când ies afară să alerge de exemplu. Nu este o funcție nouă sau nemaivăzută, dar este una intens cerută de utilizatori și mă bucur că o regăsim și aici. Un upgrade mai însemnat vizează conexiunea Wi-Fi, upgradată acum la standardul Wi-Fi 6 pentru viteze de transfer mult mai bune, ceea ce înseamnă că update-urile de software sau descărcarea aplicațiilor vor avea loc mai rapid decât până acum.

Concluzie

În final, e vremea să discutăm și despre preț. În ordinea numerelor de pe tricou, avem așa: modelul de 46mm cu carcasă din titan și curea tot din titan costă 3.250 de lei, în timp ce variantele cu carcasă din titan și curea ce silicon+piele sintetică vor costa 2.750 de lei preț de listă. Dacă asta sună mult pentru tine dar tot vrei un ceas mare, află că mai există o variantă de 46mm, cu rama din oțel inoxidabil 316L și curea din cauciuc care costă 2.250 de lei.

HUAWEI Watch 5

Cât despre modelele de 42mm, situația stă în felul următor: nu există variante cu carcasă din titan, astfel cel mai scump dintre ele este modelul cu ramă din oțel inoxidabil 904L (sau Rolex-grade așa cum l-a numit compania), cu o curea din titan pentru suma de 3.250 de lei. Varianta făcută din același oțel inoxidabil dar cu o curea din silicon și piele este 2.750 de lei, în timp ce variantele făcute din oțel 316L și curea din cauciuc te vor costa 2.250 de lei.

Ați observat similitudinile? Practic, mărimea nu mai este un diferențiator nici măcar atunci când vine vorba de preț, deci alegerea pe care o faci privește exclusiv materialele folosite și cureaua din pachet. Prețurile în sine mi se par ok, în linie cu restul competitorilor din spațiul de smartwatch-uri premium, cu toate că ne putem aștepta la eventuale reduceri care să coboare și mai mult scorul.

HUAWEI Watch 5

Și dacă tot am menționat de reduceri, așa cum ne-au obișnuit de mulți ani, HUAWEI au o ofertă tare interesantă de lansare. Între 15 mai și 29 iunie, la orice HUAWEI Watch 5 achiziționat vei primi și o pereche de căști FreeBuds 6i, o curea extra la alegere, 12 luni de extra-garanție și trei luni de abonament HUAWEI Health+, serviciul lor de programe de workout, tips and tricks pentru slăbit și diferite exerciții de respirație mai complexe.

Dar ca la teleshopping, asta nu e tot. Pentru 49 de lei în plus la achiziție, poți trece în coș și un cântar smart HUAWEI Scale 3 Bluetooth Edition, iar pentru 299 de lei în plus poți cumpăra și o pereche de căști HUAWEI FreeArc care nouă ne-au plăcut mult și care în mod normal costă 600 de lei.

Dar merită să îți cumperi și tu un Watch 5? Ei bine, răspunsul meu este un cât se poate de clar „da”. Senzorul X-TAP este o mare șmecherie dacă ești genul care vrea să-și monitorizeze starea de sănătate des și rapid, construcția este de primă clasă, autonomia e sublimă iar compatibilitatea cu EMUI-ul proprietar al HUAWEI, dar și cu Android și iOS prin aplicația HUAWEI Health este cireașa de pe tort.

Da, nu poți plăti direct cu el în România și problema zgârieturii de pe carcasa de titan este într-o oarecare măsură îngrijorătoare, dar sunt încrezător că producătorul va reuși să îndrepte și aceste mici neajunsuri și să transforme acest produs într-un adevărat „best in class”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button