Monitor de gaming HUAWEI MateView GT 34-inch Sound Edition… ăăă…ce? Cum? Cine? Huawei? Gaming monitor? Pe asta n-am văzut-o venind, trebuie să admit. Deși…trebuia să recunosc, semnalele erau toate acolo – am văzut cum se mișcă compania chinezească în ultimul an.
Nu numai că nu s-au lăsat intimidați după ce li s-au închis ușile în față, decizie care a condus la decimarea diviziei lor de telefoane. Nu. Din contră: precum în motto-ul JW – ”Keep walking”, Huawei a ales noi câmpuri de luptă, noi direcții de dezvoltare, noi cărări pe care să și le deschidă și să le și bătătorească.
Cel mai bun exemplu sunt laptop-urile. În ultimul an și puțin, de când Huawei a intrat cu ele oficial și în România, ne-am convins cu ochii noștri că jucătorii tradiționali – ASUS, Lenovo, HP, Dell, Acer au un nou și serios concurent. Și mai în glumă, mai în serios, tot am dezbătut subiectul laptop-urilor în redacție, anticipând că în curând vom vedea și un laptop de gaming serios marca Huawei.
Dar iată, primul produs de gaming al lor nu a fost să fie un laptop, ci acest superb monitor!
Look Industrial, premium. Bonus: Soundbar punchy
Primul lucru care te izbește, când scoți ”dihania” de 34” din cutie este designul industrial. Este cu cel puțin câțiva ani înainte de ”cam prăfuitul” design al multor monitoare, gaming sau non-gaming, cu care ne-am jucat în ultimii ani. Piciorul metalic cu soundbar-ul integrat aduce o notă aparte, premium, ce va face ca monitorul să arate bine pe orice birou ce se respectă, de la birouri de office high-end și până la cel mai modern gaming desk.
Până și sistemul de ajustare pe vericală (10 cm) este facil și foarte lin, ce amplifică senzația de premium radiată de monitor. De asemenea, vorbind de ergonomie, ecranul oferă ajustare pe verticală într-o plajă de -5° ~ 20°, însă fără pivotare. Și nici cable management nu avem în spatele monitorului.
Soundbar-ul de pe HUAWEI MateView GT 34 ascunde două speakere de 5W, ce oferă un sunet mult peste orice speaker integrat întâlnit în monitoarele cu care ne-am delectat pe aci în Zonă. Și da, Soundbar-ul este și destul de punchy.
Atenție, nu putem compara acest Soundbar cu soluții gen Sonos Roam cu care ne-am jucat nu demult, care are un soundstage net superior. Nici la bași ce să rupă fâșul să nu vă așteptați, dar înainte să mergem mai departe, ar fi normal să ne setăm corect așteptările, până la urmă, vorbim de un monitor al cărui preț nu vrea să ne dea afară din casă – HUAWEI MateView GT 34 cu soundbar costă 2599 Lei, deci un preț foarte foarte agresiv (Sonos-ul Roam amintit are un preț de aproape 35% din prețul acestui monitor, deci despre ce vorbim, nu-i așa?).
Oricum, dacă sunteți un gamer pasionat, o spațialitate 100% corectă în jocuri este vitală într-un joc multiplayer, deci tot la căștile voastre preferate veți ajunge. Dar pentru a viziona un film, a asculta muzică – este o soluție arhisuficientă.
Și tot la capitolul negative, aș adăugă că acest tip de picior (cu sau fără soundbar) necesită un birou cu adâncime mai generoasă, altfel veți rămâne cu un spațiu mai aglomerat pentru tastatură. Dar pentru mese înguste recomand un scenariu Wall-mount (monitorul este compatibil VESA 100), iar în acest caz, vă recomand să vă achiziționați versiunile fără Soundbar, pentru a nu le plăti degeaba – modelul de 27” Standard Edition costă doar 1899 Lei, iar versiunea de 34” Standard Edition 2299 Lei.
Mi-a plăcut faptul că banda LED integrată în Soundbar este personalizabilă (Static, Breathing, Colorful, Single Waves, Ripple Waves și multe altele) și mai mult, se poate seta nivelul volumului cu un simplu slide stânga-dreapta pe această bandă LED și dublu clic pe această bară pentru mute/unmute rapid.
Panou 34” VA curbat 1500R, 165Hz, 3440 x 1440 (21:9), 90% DCI-P3, 100% sRGB
Ne-am familiarizat de mult cu aceste panouri curbate, când ai un panou atât de mare și atât de lat – de multe ori la nici 50-60cm de tine, este aproape crucial să aibă o curbură, care te va ajuta natural pentru o vizualizare și mai bună. mai ales că avem un panou VA, ce are totuși unghiuri de vizibilitate puțin sub cele ale unui panou IPS – culorile se șterg mai repede atât pe verticală, cât și orizontală – deci curbura ajută în acest caz.
Culmea este că timpul de răspuns nu l-am găsit pe site-ul oficial al producătorului, din ce săpături arheologice am mai făcut, se pare că acest panou VA are un G2G de 4ms. Normal, nu se poate compara cu mai rapidul VA produs de Samsung de 1ms sau cu IPS-urile din 2020-2021, dar sincer, pentru un panou VA, s-a descurcat excelent.
Refresh-ul rate-ul este unul foarte rapid, de 165Hz și aici aș menționa și faptul că monitorul este G-Sync compatible și are și AMD FreeSync.
HUAWEI MateView GT – Luminoziate 400cd+/m2 si contrast peste 5000:1 (!)
Odată pus colorimetrul pe panou, au început și surprizele. Majoritatea foarte plăcute. Știam din specificațiile de pe site deja că HUAWEI MateView GT 34 are un contrast foarte mare, peste media VA-urilor, însă așteptările mele au fost cu mult depășite. În primul rând, luminozitatea și contrastul.
Ambele valori au strălucit: în primul rând, am măsurat 440 cd/m2. cu mult peste ce am văzut în specificații (350-400cd/m2) și doi: contrastul: peste 5000:1 (producătorul menționează 4000:1). Dacă nu aș cunoaște SpyderX Elite-ul nostru, aș zice că a luat-o razna, dar nu e cazul. :).
Ceea ce este în schimb de-a dreptul mindblowing, este nivelul de negru – chiar și la 440cd/m2, adică la luminozitate maximă, negrul a rămas extrem de negru: nici măcar la 0,1cd/m2 nu am ajuns! Deci da, pentru cei ce caută un contrast enorm, care îî poate ajuta în anumite jocuri, acesta este panoul!
Ce ar mai merita menționat, legat de măsurătorile noastre: Da, avem un SRGB apropiat de 100%, da, avem 90% DCI-P3, da, avem și un foarte bun 85% AdobeRGB.
Și Color Accuracy e bun, cu un Delta E extraordinar, în schimb, monitorul se poziționează modest la capitolul Brightness uniformity and Color uniformity (problema des întâlnită la panouri mari, și care nu costă cât o mașină SH 🙂 ).
HUAWEI MateView GT 34 – Meniu pe gustul jucătorilor
Fiind un monitor de gaming, meniului HUAWEI MateView GT 34 unul foarte prietenos și navigarea extrem de facilă, datorită joystick-ului bine ascuns pe mijlocul ramei inferioare. Există 5 nivele de overdrive pentru cei mai pretențioși care văd și cea mai mică urmă de ghosting, avem un Game Assist, o funcție cu ajutorul căreia puteți să afișați refresh-rate-ul în timp real, sau vă setați un crosshair dacă stați cam prost la capitolul acuratețe / precizie la arma din joc.
Dark Field Control ajustează practic nivelul de Gamma, pentru a evidenția zonele întunecate, scoțând în evidență zonele cele mai puțin vizibile din joc.
HUAWEI MateView GT: Conectică
Monitorul stă bine la acest capitol: deși nu are HDMI 2.1, monitorul are în arsenal două porturi HDMI 2.0, un port USB Type-C (pentru încărcare), un port DisplayPort 1.4, un al doilea port USB Type-C (cu funcție DP sau încărcare 10W – PD 5V, 2A), care, foarte important, reprezintă a două metodă de a oferi 165Hz la 3440 x 1440 (HDMI-urile pot garanta doar 100Hz la rezoluția asta mare) și un jack audio. Poate un HUB USB ar fi fost binevenit pentru unii utilizatori, dar nu le puteam avea pe toate la acest preț, să fim rezonabili, zic.
Concluzii
Nu, HUAWEI MateView GT 34 nu se laudă cu zone FALD (Full-Array-Local-Dimming), G-SYNC pur (avem totuși G-Sync Compatible), nu avem mini-LED, HDR 1000 și alte bălării, dar avem un monitor de gaming în toată puterea cuvântului, care își face treaba cu brio, și în plus, aduce și un aer nou, un look fresh binevenit și foarte important, la un preț NORMAL. Primul monitor de gaming al producătorului chinez a trecut din punctul meu de vedere botezul gamerilor și cu siguranță că marii jucători – ASUS, Acer, BenQ, Dell, AOC etc vor avea niște dureri de cap în 2022.