TECHTech&ITTelefoane

Huawei Mate 20 și Mate 20 Pro au acum un preț neoficial

Cu toate ca exista foarte multe zvonuri despre viitoarele staruri ale companiei Huawei, nu știm inca nimic despre prețuri. Ei bine, potrivit unei noi informatii, dilema referitoare la telefoanele Mate 20 și Mate 20 Pro este acum rezolvată.

Lista de prețuri conține și alte telefoane, iar valoarea lor este exprimata în franci elvețieni. De asemenea, rețineți că aceste prețuri sunt de la distribuitorii locali pentru comercianții cu amănuntul, astfel încât clientul final va ajunge să plătească ceva bani în plus.

Telefonul Huawei Mate 20, de exemplu, costa 799 franci elvețieni (sau cu alte cuvinte 700 euro) pentru versiunea de 128 GB, care vine în culorile negru, albastru și twilight (un fel de albastru in degradé, ca in poza de mai sus). Aceasta înseamnă că prețul final va varia între 740 și 790 euro.

În ceea ce privește Huawei Mate 20 Pro, va trebui să sapati chiar mai adânc în buzunarele voastre. Prețul cerut de distribuitorul lui este de 999 franci elvețieni (875 euro), astfel încât un preț final de aproximativ 950 euro nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Pretul este, desigur, pentru modelul de 128 GB în albastru, negru și twilight.

Un alt lucru important care trebuie menționat aici este că prețurile vizeaza în mod evident piața elvețiană, este insa de asteptat ca acestea sa se aplice și pentru restul Europei. Vom vedea asta, cu siguranță, în timpul evenimentului din 16 octombrie de la Londra.

Sursa

Măriuca Mihăilescu

Nu mă consider un „geek” în materie de tehnologie, dar știu că ceea ce contează la un produs este experiența de utilizare. Plec de la presupunerea ca nu știu nimic despre acel produs și văd cum mă împac cu el. Experiența mea îndelungată ca jurnalist și diversitatea de subiecte și domenii abordate au fost tot atâtea atuu-uri într-un segment publicistic dominat de bărbați. M-am familiarizat suficient de repede cu tehnologia așa încât să prezint Zona IT, emisiunea de pe TVR1 și să pornesc și un proiect personal, dedicat segmentului de home appliances.

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button