ȘtiriTech&IT

HP România 2026: de la inteligență artificială la PC-uri, gaming și imprimante

HP România și-a prezentat strategia pentru perioada următoare, noile produse și a vorbit despre direcțiile de evoluție ale pieței, în cadrul întâlnirii anuale cu presa, organizate la sediul companiei din București. La eveniment au participat Mugur Pantaia, Managing Director HP România, Andrei Partenie, Category Manager Commercial PS, Andrei Gănescu, Poly End User Sales Account Manager, Mario Boro, Print Category Manager, Andreea Ionescu, Marketing Lead HP România, dar și Cristian Bulaga, care conduce acum categoria PS Consumer, o zonă nou reprezentată în această formulă a echipei locale.

Mugur Pantaia a deschis prezentarea cu o privire asupra poziției HP în România și asupra modului în care compania încearcă să integreze AI atât în produsele pe care le vinde, cât și în workflow-ul angajaților. HP Inc. România are aproximativ 1.500 de angajați, iar biroul din București este unul dintre site-urile considerate strategice de companie, la nivel global.

Unul dintre subiectele principale a fost HP Work Relationship Index 2026, studiul anual prin care compania urmărește modul în care angajații cu muncă de birou își percep relația cu jobul. La nivel internațional, 29% dintre respondenți spun acum că au o relație sănătoasă cu munca, față de 21% în 2025, însă 35% rămân în continuare în zona critică. România nu face parte dintre cele 15 țări incluse în cercetare, astfel că rezultatele nu pot fi extrapolate direct asupra pieței locale, dar nici nu poate fi complet diferită.

AI-ul e tot mai prezent și în această ecuație. 39% dintre participanții la studiu spun că folosesc inteligența artificială zilnic la serviciu, iar 47% utilizează deja agenți AI. Pantaia spune că, în companiile de tehnologie și în mediile de birou cu care HP interacționează, adopția este deja mult mai ridicată decât ar sugera unele estimări generale pentru piața din România.

În interiorul HP România, compania estimează că peste 60% dintre angajați folosesc în prezent instrumente care includ AI, iar obiectivul este depășirea pragului de 80%. O parte dintre aceste soluții sunt dezvoltate chiar la București. Un exemplu este „Mihai”, un agent AI creat pentru noii angajați, care îi ajută să găsească mai rapid informații și să navigheze prin procedurile interne ale companiei.

Dincolo de entuziasmul sau îngrijorarea din jurul AI, mesajul HP a fost pragmatic, pe ideea că investiția în inteligență artificială nu garantează automat rezultate. Deși adopția crește rapid și 71% dintre organizațiile analizate se așteaptă să-și majoreze investițiile, mai puțin de 40% raportează acum un impact financiar real. Din perspectiva HP, soluția nu este alegerea între cloud și procesarea locală, ci folosirea unei combinații între cele două.

Apoi discuția a trecut de la strategie la produsele și soluțiile prin care HP încearcă să pună în practică această direcție.

PC-uri HP pentru business și surpriza EliteBoard

Andrei Partenie, Category Manager Commercial PS, a prezentat gama de PC-uri HP pentru business, dar a pus accent mai puțin pe configurații și mai mult pe colaborare, performanță, mobilitate și securitate. În zona de laptopuri, portofoliul este împărțit în seriile 4, 6, 8 și X, de la modele destinate majorității angajaților până la sisteme pentru profesioniști, engineering și management. Gama folosește platforme Intel, AMD și Qualcomm, precum și modele cu NPU capabile să ruleze local sarcini AI.

O parte a prezentării a fost dedicată tehnologiilor Poly integrate în laptopurile HP: camere, microfoane și funcții software bazate pe AI pentru videoconferințe. Camera poate ajusta imaginea și urmări automat utilizatorul în cadru, iar sistemul acceptă și două camere simultan. HP susține și o rază de captare a microfonului de până la trei metri, pentru a permite utilizarea laptopului în scenarii de lucru mai flexibile.

Partenie a vorbit și despre modul în care laptopurile își adaptează funcționarea la context. Tehnologia HP Sense poate detecta, de exemplu, când dispozitivul este folosit pe genunchi și reduce performanța procesorului pentru a limita încălzirea și consumul, iar luminozitatea ecranului poate scădea automat atunci când utilizatorul nu îl privește.

Pe partea de securitate, gama business folosește HP Wolf Security, cu protecții care pornesc de la BIOS. Printre funcțiile s-au numărat restaurarea unei versiuni sigure de BIOS în cazul apariției unei modificări suspecte, izolarea conținutului potențial periculos în micromașini virtuale și Onlooker Detection, care poate detecta când o altă persoană privește ecranul și poate ascunde conținutul afișat.

Noutatea care ne-a atras atenția a fost însă HP EliteBoard, un PC complet integrat într-o carcasă de tastatură. Sistemul poate fi configurat cu Ryzen 7, până la 32 GB RAM și SSD de 1 TB și poate primi inclusiv o baterie, astfel încât să poată fi mutat între diferite birouri fără să fie oprit. HP l-a prezentat ca pe un sistem ușor de transportat, servisat și personalizat pentru mediul enterprise. HP EliteBoard este deja disponibil în România, iar prețul variază în funcție de configurație. În SUA, prețurile pornesc de la aproximativ 1.300 de dolari, potrivit magazinului oficial HP.

HP Poly, soluții pentru colaborare și muncă hibridă

Andrei Gănescu a continuat prezentarea pe zona HP Poly, brand rezultat din unirea Plantronics și Polycom și integrat în portofoliul HP după achiziția Poly în 2022. Ideea centrală a fost că, într-un mediu de lucru hibrid, experiența nu mai depinde doar de PC, ci și de echipamentele audio-video prin care angajatul comunică cu ceilalți.

HP Poly pune accent pe reducerea zgomotului și claritatea vocii, indiferent dacă utilizatorul lucrează din birou, de acasă sau dintr-un spațiu public. Printre tehnologiile prezentate s-au numărat Poly Noise Blocking, Acoustic Fence și WindSmart, care folosesc inclusiv procesare bazată pe AI pentru a separa vocea de zgomotul din jur și pentru reducerea sunetelor nedorite.

Una dintre noutăți este gama de căști cu fir Poly Mission 400, 600 și 800. Potrivit HP, compania a continuat să investească în această categorie deoarece căștile cu fir rămân foarte folosite în mediul corporate și în call centere. Toate modelele Mission includ AI Noise Reduction, iar gama a fost gândită și pentru utilizare îndelungată: pernițele și banda superioară pot fi înlocuite, astfel încât căștile să poată fi igienizate și refolosite mai ușor de la un angajat la altul.

Pe segmentul wireless, Gănescu a prezentat Poly Focus 6, modelul premium în care HP a integrat tehnologii moderne de reducere a zgomotului, dar și o baterie interschimbabilă. Aceasta poate fi schimbată repede, ca la un telefon cu butoane, iar autonomia declarată ajunge la aproximativ 25 de ore de convorbiri. Căștile pot fi folosite în format on-ear sau transformate în over-ear prin schimbarea pernițelor, iar pentru clienții enterprise HP oferă inclusiv personalizarea capacelor laterale cu logo-uri sau alte elemente grafice.

Prezentarea a trecut apoi la soluțiile pentru săli de conferință. Camerele HP Poly folosesc funcții precum Group Framing, Speaker Framing și People Framing pentru a încadra automat participanții și a urmări persoana care vorbește. Configurațiile pot folosi până la trei camere, iar controlul echipamentelor poate fi făcut printr-o tabletă cu funcții simple de conectare și încheiere a apelului. Soluțiile sunt compatibile cu platforme precum Microsoft Teams, Zoom și Google.

La final, Andrei Gănescu a amintit și Google Beam, soluția de videoconferință 3D dezvoltată de Google împreună cu HP, poziționată momentan mai degrabă ca o experiență premium decât ca un produs destinat echipării obișnuite a sălilor de ședințe.

HP simplifică gama de PC-uri pentru consumatori și trece la HyperX pentru gaming

Cristian Bulaga, responsabil de categoria PC-uri pentru consumatorii finali în cadrul HP România, a prezentat noua strategie de denumire a produselor. Compania renunță treptat la vechile branduri, precum Spectre, Envy și Pavilion, în favoarea unei game unificate sub numele Omni. Aceasta cuprinde OmniBook pentru laptopuri, OmniStudio pentru sistemele All-in-One și OmniDesk pentru desktopuri. Spre deosebire de gama business, care folosește numere pare, produsele pentru consumatorii finali sunt organizate în serii cu numere impare: 3 și 5 pentru segmentele entry-level și mediu, respectiv 7, X și Ultra pentru zona premium.

Printre produsele prezentate s-au numărat OmniBook 3, OmniBook 5 și OmniStudio X, dar și noul OmniDesk Mini, un desktop compact, cu o latură de aproximativ 13 cm și o înălțime de 4,5 cm. În ciuda dimensiunilor reduse, acesta poate fi configurat cu procesoare Intel Core Ultra 3, 5, 7 sau 9, până la 32 GB RAM și 2 TB de stocare.

O altă schimbare importantă privește segmentul de gaming, unde HP intenționează să reunească produsele OMEN, Victus și HyperX sub un singur brand, HyperX. Noua strategie urmărește crearea unui ecosistem complet, care să includă laptopuri, desktopuri, monitoare și periferice de gaming. Dispozitivele vor putea fi personalizate prin aplicația HyperX NGENUITY, care va permite și asocierea directă a perifericelor compatibile, fără utilizarea unui dongle USB separat.

În zona accesoriilor, Bulaga a prezentat noile căști HyperX Cloud Alpha 2, cu design semi-deschis și compatibilitate cu mai multe platforme de gaming, precum și noua gamă de „mouși” Haste 3. Modelele de top folosesc materiale precum fibra de carbon, au o greutate de aproximativ 47 de grame și promit o autonomie de până la 150 de ore.

HP pregătește și introducerea monitoarelor HyperX pe piața din România începând din decembrie 2026. Gama va acoperi mai multe segmente de preț și performanță, cu diagonale cuprinse între 25 și 34 de inci.

HP pune accent pe imprimantele pentru birouri mici și pe reducerea costurilor de imprimare

Mario Boro, Print Category Manager HP România, a prezentat portofoliul de imprimante al companiei, împărțit între modelele cu cerneală, destinate în principal utilizatorilor casnici și birourilor mici, și cele laser, orientate mai ales către mediul de business.

Gama cu cerneală începe cu modelele DeskJet, pentru utilizare ocazională acasă, și continuă cu Envy și Envy Inspire, acestea din urmă având inclusiv o tavă separată pentru hârtie foto. Pentru birourile mici și mijlocii, HP propune seria OfficeJet, cu funcții precum imprimarea și scanarea față-verso, dar și modele care acceptă formatul A3. În portofoliu există și imprimante cu rezervoare de cerneală reîncărcabile, care elimină necesitatea cartușelor tradiționale.

Mario Boro a vorbit și despre HP Instant Ink, serviciul de abonament prin care utilizatorii primesc automat cartușe noi înainte ca cerneala să se termine. Abonamentele pornesc de la aproximativ 9 lei pentru 10 pagini pe lună și pot ajunge la 700 de pagini lunar. Un lucru interesant este că prețul se calculează în funcție de numărul de pagini imprimate, nu de cantitatea de cerneală consumată. Astfel, o pagină cu text și una cu o fotografie color, care acoperă întreaga suprafață, au același preț.

În zona imprimantelor laser, accentul prezentării a căzut pe seria HP LaserJet 200, destinată birourilor mici și companiilor care nu dispun neapărat de un departament IT dedicat. Noile modele oferă imprimare automată față-verso, conectivitate USB, Ethernet sau Wi-Fi, în funcție de configurație, și funcții de securitate integrate. HP susține că seria oferă unele dintre cele mai rapide imprimante duplex din clasa sa, iar anumite modele pot scoate prima pagină în aproximativ 4,8 secunde.

Mario Boro a amintit și funcțiile HP AI, care pot simplifica printarea conținutului de pe internet. De exemplu, atunci când utilizatorul dorește să printeze o rețetă de pe un site, software-ul poate elimina reclamele și alte elemente inutile, păstrând doar informațiile relevante. De asemenea, HP Smart Dashboard permite administrarea mai multor imprimante dintr-o singură interfață, monitorizarea consumabilelor, verificarea stării echipamentelor și gestionarea abonamentelor Instant Ink.

Managerul a atras atenția și asupra costului total de utilizare al unei imprimante, care nu se rezumă la prețul de achiziție al dispozitivului. Consumul de energie, hârtia, tonerul sau cerneala și frecvența imprimării pot conta mai mult pe termen lung decât diferența de preț dintre două modele. Cu alte cuvinte, o imprimantă ieftină nu înseamnă neapărat și imprimare ieftină.

La finalul evenimentului, am vizitat și spațiul demo, unde am putut vedea o parte dintre produsele prezentate, de la numeroase modele de imprimante și PC-uri pentru business până la un colț dedicat ecosistemului HyperX și o zonă cu echipamente HP Poly.

Autor

Back to top button