Honda închide temporar o fabrică din cauza lui WannaCrypt
WannaCrypt dă iarăși târcoale prin sistemele neactualizate ale marilor companii, de această dată Honda.
Producătorul de autoturisme anunță că a închis în ziua de luni fabrica din Sayama, prefectura Saitama, Japonia. Compania a făcut asta după ce a descoperit că WannaCrypt deja infectaseră rețeaua sa, afectând operațiunile sale nu doar din Japonia, dar și din China, America de Nord și Europa.
Fabrica a fost repornită o zi mai târziu, după ce compania s-a asigurat că nu mai sunt probleme de ordin tehnic. De ce exact a trebuit să o oprească în primul rând nu s-a detaliat, din moment ce trăgaciul pentru WannaCrypt era dezamorsat deja. Așa că fie a fost o reacție exagerată din partea celor de la Honda, fie au dat de o variație care nu avea același trăgaci, fie abia acum a fost sesizată prezența sa, la mai bine de o lună după ce a speriat deja multe alte companii.
În cazul în care nu mai țineți minte detaliile despre WannaCrypt, era un malware ce s-a propagat rapid prin sute de mii de PC-uri din lume, majoritatea rulând variante neactualizate ale lui Windows 7. WannaCrypt a fost construit pe baza unor exploit-uri folosite anterior de către agențiile de spionaj ale SUA și care au rămas neadresate pentru ani de zile, prezente în protocolul de transfer SMB. Că tot veni vorba, SMB 1 chiar va fi scos din Windows 10 cu ocazia update-ului din toamnă, Microsoft plănuind îndepărtarea sa de ani de zile. Ce bine că au așteptat ca mai întâi să fie exploatată vulnerabilitatea.