PC&Consoles

Homeworld Cataclysm și-a schimbat numele, din cauza lui World of Warcraft

În ere de mult apuse a existat o serie de jocuri numită Homeworld, care la un moment a avut un expansion, numit Cataclysm. Acest expansion n-a prea mai fost vândut de vreun deceniu, dar acum a revenit pe GOG. Însă nu se mai numește Cataclysm.

Homeworld Emergence s-a ivit pe serviciul de distribuție digitală, cu o explicație bizară pentru schimbarea numelui. Conform anunțului publicat pe GOG, jocul nu se mai poate numi Cataclysm pentru că există deja ceva care poartă acest nume, expansion-ul lui World of Warcraft de acum câțiva ani.

Problema este mai ridicolă decât pare, pentru că Homeworld Cataclysm este mai vechi decât World of Warcraft cu totul. Dar din moment ce Activision-Blizzard are avocați foarte incisivi și care doar ocazional evită lumina soarelui din motive perfect rezonabile, Gearbox pare să fi decis să evite cu totul orice fel de posibile surprize.

Aștept cu nerăbdare anunțul mai multor astfel de redenumiri. La urma urmei, sunt foarte multe jocuri numite Legion care încalcă copyright-ul celor de la Blizzard. Ca să nu mai zic de Imperiul Roman, care a tot folosit numele de legiuni ani de zile fără aprobare. Și limba latină!

[PC Gamer]

Tags

Iulian Mocanu

Redactor Știri

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close