Tech&IT

Hands-on cu Samsung Galaxy S7 si S7 Edge la Mobile World Congress 2016

S-au lansat mult-asteptatele Samsung Galaxy S7 si S7 Edge in cadrul Mobile World Congress 2016.

Cu acest prilej se confirma mai toate zvonurile despre Galaxy S7 si Edge despre care am mai scris.

In cadrul MWC 2016 observam din partea Samsung o strategie de produs interesanta. Din punct de vedere al puterii de procesare, Samsung propune doua versiuni diferite ale modelelor S7 si S7 Edge. Asadar ambele telefoane vin echipate cu modelul Snapdragon 820 de la Qualcomm in China, SUA si Japonia, acelasi procesor folosit in varful de gama al LG. Pentru restul lumii, procesorul folosit este Exynos-ul 8990 produs de Samsung.

In mod asemanator cu LG G5, oferta de accesorii pentru telefoanele Samsung contine o camera pentru inregistrari in 360 de grade, Gear 360, impreuna cu accesoriul Gear VR.

Camera Gear 360 este o sfera mica cu doua lentile care arata ca un glob ocular. Fundul camerei este plat, asa ca se poate aseza pe majoritatea suprafetelor, si ofera de asemenea un suport pentru un trepied standard. Camera inregistreaza poze si videoclipuri sferice de 30 Megapixeli la rezolutie 4K.

In rest specificatiile tehnice sunt cele asteptate. 4GB de memorie RAM, 32GB de stocare, plus extensibilitatea spatiului de stocare prin card microSD, solicitat intens de catre proprietarii modelelor anterioare. Telefoanele se lauda si cu impermeabilitate, si asta nu prin etansarea interiorului, ci prin acoperirea suprafetei componentelor exterioare si interioare cu o substanta speciala.

Ecranul cu o diagonala de 5.1 inch al S7 este identic cu cel de la S6. Pe de alta parte ecranul terminalului S7 Edge este mai mare, cu o diagonala de 5.5″. Rezolutia oferita de ambele ecrane este QHD 2560×1440 si sunt de tip Super AMOLED.

Camerele oferite au un senzor de 12MP – mai putin decat telefoanele anului trecut si decat competitia – dar cu un efort in directia cresterii calitatii imaginii prin folosirea unei expuneri mai largi, f/1,7 si o dimensiune a pixelilor mai mare, la 1.4um.

Lipseste portul USB Type-C, la fel cum lipseste si posibilitatea schimbarii bateriei, dar macar a fost crescuta capacitatea, la 3600 mAh pe modelul S7 Edge si 3000 mAh pe S7.

Ramaneti la curent cu cele mai noi stiri din cadrul Mobile World Congress 2016 vizionand site-ul nostru sau pagina de Facebook Zona IT. Va prezentam mai jos poze cu terminalele.

Zona IT

ZONA IT

Articole asemanatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button