Halo Wars va fi gratuit săptămâna aceasta

Mai țineți minte anul 2006? Când Microsoft ne bombarda cu minciuni despre cât de bun e DirectX 10, care mergea doar pe Windows Vista, când arăta comparații dintre jocuri făcute pe DX9 și pe DX8? Cam în acea vreme compania a dezvăluit un nou RTS, Halo Wars, creat de legendarul studiou Ensemble.
Da, acel Halo Wars care a fost pentru 7 ani de zile un RTS exclusiv pentru Xbox. Acel Halo Wars a cărui creatori au fost informați că vor fi concediați de îndată ce termină jocul, indiferent cât de mult s-ar vinde sau cât de tare ar vrea să facă un Age of Empires 4. Eh, dacă nu ați apucat să jucați până acum varianta de PC, veți avea acestă ocazie săptămâna aceasta, gratuit.
Între 18 și 21 octombrie Halo Wars va putea fi descărcat și jucat gratuit de pe Steam, în varianta Definitive Edition. Probabil va interveni atunci și o reducere de preț pentru cei care vor să continue aventura dincolo de aceste 4 zile.
Desigur, dacă aveți un Xbox One, veți putea juca gratuit Halo Wars 2 pe consolă în aceeași perioadă. Jocul acesta este disponibil și pentru PC, desigur, doar că nu este pe Steam, așa că lumea tinde să treacă foarte rapid peste el. Bine, problema nu ar fi că nu este pe Steam, dar este pe Microsoft Store.
Dar, cine știe, poate cu acest week-end gratuit extins lumea va deveni interesată de continuare pe PC, și se va orienta către Halo Wars 2.